Se aprind comunităţile musulmane din Europa?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce vedeţi este o imagine surprinsă cu ocazia protestului violent a câteva sute de persoane din comunitatea turcă din Olanda, la Rotterdam, în faţa consulatului turc, ca reacţie la cele două evenimente succesive:

Interzicerea aterizării avionului unde se afla ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu pentru ca, apoi, Fatimei Betul Sayan Kaya, ministrul turc pentru Probleme Sociale, să-i fie refuzat accesul în clădirea consulatului turc din Rotterdam. Problema este că ambii intenţionau să participe, în calitate oficială, la manifestaţii în sprijinul referendumului organizat în Turcia care urmează să aprobe (de altfel, fără niciun fel de probleme la orizont) sporirea extremă a puterilor de care dispune Preşedintele Recep Tayyp Erdogan... Situaţia s-a deteriorat rapid, Turcia replicând extrem de dur, închizând accesul la ambasada şi consulatul olandez dar şi provocând o replică complet neaşteptată din partea şefului unui stat membru NATO către colegul său de Alianţă, Erdogan vorbind despre „rămăşiţe naziste” de comportament ale olandezilor.

Dar, pe fond, evenimentele violente de la Rotterdam ridică o altă problemă, infinit mai gravă: este cumva vorba despre un precedent a ceea ce ar putea să însemne,a cum sau în circumstanţe similare, o inflamare a foarte numeroaselor şi influentelor comunităţi din ţările occidentale care grupează mai multe generaţii de emigranţi turci, provocând astfel o reacţie în lanţ care să activeze şi celelalte comunităţi musulmane?

Acesta este coşmarul tuturor serviciilor de informaţii care au transmis în mai multe rânduri că un asemenea scenariu nu numai că nu poate fi ignorat, ci poate fi cu adevărat posibil în actuala stare de tensiune care domneşte în rândul comunităţilor respective.

Comunităţi care au receptat corect semnalul că şirul de atentate din Europa provocate de unii dintre membrii lor din generaţia cea mai tânără şi cea în care au fost identificate cu mare succes elementele cele mai uşor de radicalizat, au determinat o renunţare treptată din partea autorităţilor - proces acum rapid şi din ce în ce mai mult însoţit de adoptarea pe bandă rulantă a unor legislaţii din ce în ce mai restrictive pe plan european - la ceea ce a însemnat procesul de primire fără rezerve şi cu control minimal a imigranţilor, în special din lumea islamică (Orientul Apropiat şi Maghreb).

Iar acum avem asemenea comunităţi extrem de importante, foarte bine organizate, care au devenit sursă de probleme majore pe măsură ce, sub ochii indiferenţi ai autorităţilor din foarte multe state occidentale, au procedat la aplicarea munţioasă a unui adevărat plan de ocupare şi preluare a unor cartiere întregi care, an după an, au devenit zone de non-acces pentru forţele de ordine. Este vorba despre zone situate strategic în jurul marilor gări sau aeroporturi, în imediata proximitate a căilor de intrare-ieşire, organizate pe comunităţi distincte: la Bruxelles sau Paris găsim cartierul maghrebian, cartierul turc, cartierul african. Fiecare dintre ele cu o organizare internă extrem de bine pusă la punct, de cele mai multe ori asigurată de liderul religios şi de echipele care funcţionează în faimoasele „centre culturale islamice”, considerate acum de poliţie şi serviciile de informaţii drept unele dintre cele mai active pepiniere pentru recrutarea şi formarea viitorilor soldaţi folosiţi de către organizaţiile islamiste radicale.

Problema autorităţilor din statele occidentale este că trebuie să recunoască cel mai grav eşec pe care l-au suferit în aceste ultime decenii, cel al implementării politicilor de azil asociate cu cele de integrare socială a valurilor succesive de emigranţi veniţi în principal din Orientul Apropiat şi Maghreb, dar şi cu o proporţie semnificativă de imigranţi din Africa Neagră.


Protestatari turci în Rotterdam FOTO EPA

image

Va trebui să se spună acest lucru, ieşind din obsesia corectitudinii politice cu orice preţ, că nu s-a ajuns niciodată ca aceste comunităţi să fie „desfăcute” şi asimilate la nivelul populaţiei majoritare a ţării gazdă. Dimpotrivă, pe măsură ce venea un nou val, el întărea fortăreaţa comunităţii existente în care şi acum se trăieşte după obiceiurilor plaiurilor natale, unde există cultivate şi respectate cu stricteţe aceleaşi mentalităţi şi cutume religioase ca acasă. Sunt comunităţi în care, spre exemplu în Belgia, întâlneşti foarte multe persoane, mai ales în vârstă, dar cu naţionalitate belgiană, care nu vorbesc decât în limba natală. Aşa cum fac acum, în semn de protest, şi cei mai tineri, din „generaţia protestului”...

Din această cauză, legătura lor reală este cu problemele, disputele şi pasiunile politice din ţările de origine. Aşa se face că, extrem de uşor, devin masă de manevră într-atât de importantă încât statul de origine simte nevoia, ca acum în Olanda, să trimită un ministru de Externe şi pe colega sa de la Probleme Sociale să ia parte la un miting politic pentru susţinerea preşedintelui. Şi unde-i problema? Păi, spre exemplu, autorităţile olandeze ştiu foarte bine ce s-a întâmplat acum câţiva ani, la Bruxelles, unde, în urma unor alegeri controversate în Congo, manifestanţi anti-Kabila au provocat incidente extrem de violente în „cartierul negru”, Matonge, situat în imediata proximitate a foarte selectului cartier european, provocând distrugeri importante şi fiind nevoie de intervenţia masivă a trupelor de ordine. Iar asta era înainte de atentate... acum, într-o asemenea situaţie, s-ar putea oare inflama şi vasul cartier maghrebian care continuă „cartierul negru” şi merge până departe, dincolo de Gare du Midi, zona de unde pleacă majoritatea trenurilor naţionale, dar şi Eurostar şi Thalys? De ce nu? E de ajuns să existe doar câteva echipe de provocatori şi dezastrul se poate produce. La fel în jurul zonei Gare du Nord din Paris, complex maghrebian de ani ani şi ani de zile, sau în Koln, sau în Marsilia sau, mai nou, în Stockholm.

Dar mai există o dimensiune absolut neliniştitoare care se dezvoltă acum exponenţial în urma tensiunilor din Olanda: acest poate să fie episodul final pentru relaţia Turciei cu UE? Asta pentru că nu văd cum, în acest context, ca cineva să mai poată crede că ar exista vreo şansă ca liderii europeni, în afara unui episod de nebunie sinucigaşă, ar mai putea pleda pentru liberalizarea vizelor pentru Turcia chiar dacă, şi de asta sunt convins, Comisia Europeană va încerca să găsească o modalitate de a salvgarda Acordul cu Turcia. Dar, spune Ankara, nimic nu se va mai discuta, vor cădea toate acordurile cu UE dacă cererea fundamentală privind vizele nu va fi satisfăcută. Altfel... păi, altfel, urmează un nou val de refugiaţi în Europa. Dar ar putea exista oare şi implicaţii în ce priveşte poziţia actuală şi opţiunile politice viitoare ale Turciei ca stat membru NATO, aducând astfel un plus de dezechilibru în zona de sud-est a Europei, favorizând Rusia care vede cum, de la o lună la alta, se multiplică factorii de diviziune în interiorul Europei?

Ar trebui să fim foarte atenţi la ce se petrece deoarece, iată, Europa începe să reacţioneze deja cu viteze multiple, anunţând o probabilă reunire de forţe şi acţiuni de forţă la nivelul ţărilor din nucleul dur”. Iar Erdogan cu puteri super-extinse plus prietenul său Vladimir Putin vor răspunde aşa cum ştiu ei mai bine, adică acumulând şi desfăşurând forţe la uşile Europei. Şi, de fapt, nimeni nu ştie ce va putea produce această alianţă între curtea Celei de-a III-a Rome şi cea a Noului Padişah... 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite