Se aprind Balcanii şi, din nou, multă lume pare indiferentă la perspective

FOTO EPA-EFE

Politicienii noştri au deplina convingere că, printr-un miracol al destinului, odată primită în UE şi NATO, România va fi fost cumva automat mutată din geografia sa naturală şi aşezată mai aproape de aliatul nostru strategic din acest moment, fiind astfel pe deplin îndepărtată de toate riscurile tradiţionale din Balcani.

 Poate, pas cu pas, aşa se va şi întâmpla vreodată. Numai că, până atunci, mi se pare absolut stupefiantă liniştea indiferentă care domneşte la noi în contextul în care, la graniţa de est avem un conflict deschis care ameninţă să inflameze planeta şi, dincoace de Dunăre, din Serbia până în Bosnia, s-au înroşit deja linii de primejdie care, în urmă cu puţin timp, generaseră un război civil intens şi feroce. Cu perspectiva ca, peste noi, să se poată forma un pod de conflicte pe care cine ştie şi când le poate stăpâni.

Este oare un scenariu credibil?

În ultima perioadă, poate deloc sau chiar absolut deloc întâmplător în acelaşi timp cu invadarea rusească a Ucrainei, Bosnia-Herţegovina este trăieşte sub ameninţarea unei lovituri instituţionale de mari proporţii determinată de dorinţa separatiştilor sârbi conduşi de Milord Dodici de a părăsi instanţele comune (începând cu zonele justiţiei, apărării şi securităţii precum şi administraţiei şi fiscalităţii, lucru deja votat de Parlamentul local de la Banja Luka) în scopul final de a obţine independenţa. Repet acest lucru, mişcarea asta nu numai că ar submina Acordurile de pace de la Dayton, în fapt cea mai importantă iniţiativă diplomatică americană care a dus la stabilizarea situaţiei din fosta Iugoslavie şi a dat speranţe pentru existenţa unei autentice structuri inter-comunitare. Mai departe, pe acelaşi drum, ar duce la atomizarea oricăror acorduri regionale şi locale şi, practic, ar face ca lucrurile să revină la structura de început a tragediei iugoslave, exact în momentul în care Slobodan Milosevici a reluat teza naţionalistă a „Serbiei Mari”, cu toate consecinţele tragice care au urmat.

Memoriile atrocităţilor de atunci nu s-au stins niciodată şi, iată, în acest moment, pare să fi revenit momentul în care, sub impulsului revitalizării din sursă rusă a mişcărilor autonomiste şi independentiste, apare sau reapare speranţa că, asemeni procesului din Republicile separatiste din Donbas sau cum e cererea de independenţă a Transnistriei, se pot relua visurile de refacere a zonelor considerate de sârbi ca aparţinând acestei Serbii Mari care trebuie refăcută, inclusiv cu preţul reangajării într-o confruntare militară.

Ca atunci, vocile care se aud în favoarea reluării la mare intensitate a procesului de reconstrucţie a identităţii sârbe şi a refacere a unităţii teritoriului tradiţional pe care s-a format această identitate, nu aparţin numai zonei politice.

Avertismentul lui Emil Kusturica

Pentru a înţelege mai bine tipologia mesajelor care apar acum şi care pot aprinde uşor nu numai imaginaţiile unor intelectuali, iată ce declara recent Emil Kusturica, una dintre legendele în viaţă ale sârbilor şi personalitate culturală recunoscută pe plan internaţional care-i avertiza pe oamenii politici occidentali că greşesc grav atunci când spun că actualul conflict din Ucraina ar fi prima mare confruntare militară în zona noastră după cel de-al Doilea Război Mondial:

„Atunci am asistat doar la prima fază a ceea ce se petrece acum. Am fost absolut singuri în eforturile noastre de a lupta pentru independenţă şi pentru frontierele noastre, până când NATO a început bombardamentele care au continuat zilnic timp de trei luni, rezultatul fiind un număr foarte ridicat de decese...Cred că, în acest moment, avem de-a face cu moştenirea unei istorii de rusofobie permanentă şi extremă şi la opoziţia faţă de ce Rusia a oferit în ultimii 20 de ani. Un parteneriat cu Occidentul care nu a fost niciodată acceptat”. (sursa B92vesti).

Dacă aşa încep să fie prezentate lucrurile (interviul respectiv a fost difuzat iniţial pe reţeaua RT acum nu degeaba interzisă şi nu numai în UE), credeţi-mă că semnalele sunt chiar de mare primejdie deoarece, în urmă cu 30 de ani, venind de pe diversele câmpuri de luptă din zonă, am auzit exact acest timp de mesaje cu potenţial ofensiv direct. Şi, acum, poate într-un context de start cu mult mai tensionat decât cel de atunci deoarece nu numai că persistă urile masive rămase din perioada războiului civil, dar s-a impus şi precedentul reprezentat de Republicile separatiste din Donbas sprijinite de întreaga forţă militară a Rusiei. Promisă acum, în mod deschis, şi aici, în favoarea sârbilor din Balcani. Deocamdată e doar o promisiune, dar asta nu înseamnă că referinţele nu sunt permanente şi ambasadorii Rusiei şi Chinei, marii sponsori ai Serbiei, nu sunt chemaţi la toate evenimentele importante unde nu se feresc să ameninţe la scenă deschisă. Aşa cum a făcut-o, din nou, Igor Kalabukhov, ambasadorul rus în Bosnia-Herţegovina:

„Am repetat deja acest lucru...spre exemplu, să presupunem că Bosnia devine membru NATO şi cei de la Bruxelles decid să amplaseze acolo rachete cu încărcătură nucelară îndreptate înspre Moscova... Dacă Bosnia-Herţegovina devine membră a vreunei asociaţii oarecare, asta este treaba ei. Dar cu totul altceva este reacţia noastră... De unde ştiţi că nu avem planuri împotriva Croaţiei, Ungariei, Poloniei? Avem planuri împotriva NATO. Luăm în considerare orice situaţie geostrategică, analizăm ameninţările care vin şi reacţionăm” (sbln n.). Chiar că trimite un fior rece, mai ales că exact acest text l-am mai auzit şi noi.

Pe 3 aprilie, testul alegerilor din Serbia

Prezidenţialele de pe 3 aprilie vor fi un test deosebit de important care deja începe să ridice tensiuni într-atât de marcate în regiune încât preşedintele Vucic a convocat un Consiliul Naţional de Securitate al ţării pentru a discuta situaţia creată de refuzul autorităţilor din Kosovo şi Metohia de a permite etnicilor sârbi să aibă organizate puncte de vot în care să-şi exprime opţiunile în condiţiile în care Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo. În paralel, a organizat şi o reuniune de urgenţă cu reprezentanţii ţărilor din grupul QUINT al NATO precum şi ambasadorul rus şi însărcinatul cu afaceri chinez care, cu această ocazie, au aflat că reprezentanţii sârbilor intenţionau să demisioneze din instituţiile kosovare, inclusiv din poliţie, pentru a protesta faţă de ceea ce ei numesc „teroarea albaneză” şi s-au plâns că „statul nu le oferă niciun fel de protecţie, caz în care sârbii din Kosovo şi Metohia sunt gata să-şi părăsească locuinţele”. Atenţie la termenii declaraţiei preşedintelui Vucic al Serbiei:

„Sârbii din Kosovo şi Metohia mi-au cerut aproape în unanimitate să părăsească nu numai toate instituţiile, dar şi cei 535 ofiţeri de poliţie să demisioneze. Îi înţeleg din cauza terorii la care sunt supuşi. I-am întrebat ce vor face a doua zi. Desigur, în final, vom prelua această sarcină, dar mi-e teamă că se poate intra în ciclul vicios al războiului”. Şi a mai adăugat că speră ca ambasadorii din statele QUINT vor condamna comportamentul autorităţilor kosovare precum şi al acelor care, în regiune, încearcă să stârnească un război: „trebuie să evităm acest gen de capcană”.

Vă sună ceva foarte cunoscut? Chiar teribil de cunoscut?