Scrisoare din partea reclamanţilor din procesul „Oameni pentru climă“ (People’s Climate Case):

1,5, singurul număr care contează

Mesajul nostru este urgent. Avem nevoie să fii atent şi să asculţi cuvintele noastre. E un lucru prea important pentru a fi ignorat.

Vă scriem în calitate de fermieri, păstori, silvicultori, studenţi ori proprietari de restaurante. Locuim în ţări diferite din Europa: Suedia, Portugalia, Franţa, Italia, Germania şi România. Avem doar un lucru în comun: schimbările climatice afectează viaţa noastră de zi cu zi.

Cu câteva luni în urmă, am dat UE în judecată pentru ţintele climatice necorespunzătoare ale Uniunii în perspectiva anului 2030. Pentru majoritatea dintre noi, a fost pentru prima dată când am intentat un proces. N-am face-o, dacă familiile, prietenii, casele, tradiţiile şi viitorul copiilor noştri nu ar fi în joc. Pentru noi, schimbările climatice nu sunt treburi de diplomaţie sau negocieri la nivel înalt. Ni se întâmplă şi avem nevoie urgent de o Europă care să ne protejeze.

Anul trecut, Armando şi-a pierdut terenul împădurit în porturile portugheze. Autorităţile au asociat în mod public incendiile cu schimbările climatice. Creşterea renilor care se afla în centrul culturii scandinave Saami este in pericol din cauza schimbărilor la care sunt supuse vieţile renilor. Sanna nu este doar îngrijorată de reni, ci şi de tradiţiile, cultura şi viitorul generaţiei ei. Maurice a pierdut 44% din veniturile sale din agricultura de lavandă în ultimii 6 ani din cauza secetelor consecutive din sudul Franţei. Fiul său Renaud este prima generaţie care lansează alte afaceri, deoarece agricultura de lavandă nu mai poate garanta venituri suficiente pentru întreagafamilie.

Dunele de nisip care protejează resursele de apă dulce din Langeoog, o mică insulă germană din Marea Nordului, se află sub stres continuu datorită furtunilor tot mai puternice. Maike şi Michael, care locuiesc pe această insulă de generaţii, sunt îngrijoraţi că vor pierde restaurantul şi afacerile hoteliere pe care le-au construit de la zero acum 20 de ani. Vlad locuieşte în Munţii Carpaţi. Îşi duce bovinele de la altitudinea de 700m la 1400m pentru apă şi iarbă bună de păşunat. După cum spune chiar el: „Nu pot merge mai sus cu cireada mea, pentru că la peste 2000 de metri mai este doar cerul“.

În Portugalia, ferma ecologică a lui Alfredo este lovită de secetă severă tot mai frecvent. El ştie că într-un scenariu al schimbărilor climatice cu încălzirea atmosferei care depăşeşte 1,5°C (unde, de altfel, ne îndreptăm cu obiectivul comunitar privind schimbările climatice) pe pământul unde azi e ferma sa, mâine va fi doar un deşert. Şi el, precum alte 35 de familii care lucrează la fermă, vor trebui să plece. Familia lui Ildebrando a fost dedicate apiculturii de generaţii. Schimbările din sezonul de înflorire şi vremea neobişnuit de caldă au început să distrugă stupii, iar familia sa a pierdut 60% din producţie în 2017. Familia lui Giorgio gestionează o mica pensiune în Alpii italieni, care este pe deplin dependentă de celebrele oportunităţi de alpinism pe gheţarul din regiune. Schimbările de temperatură fac ca alpinismul pe gheţar să devină periculos, iar curând să dispară – precum veniturile familiilor din regiune.

Toate aceste efecte se întâmplă chiar acum în mijlocul Europei, ca urmare a unei simple creşteri a temperaturii de 1°C. Este deja mai mult decât ceea ce putem suporta.

Ieri, ştiinţa ne-a amintit că viitorul nostru depinde de un singur număr: 1,5.

Cel mai important organism ştiinţific privind schimbările climatice, IPCC a avertizat lumea asupra impactului schimbărilor climatice: va fi mult mai rău dacă nu limităm creşterea temperaturii la 1,5° C. Oamenii de ştiinţă au demonstrat, de asemenea, că limitare creşterii temperaturii cu 1,5° C este POSIBILĂ şi FEZABILĂ. Aceasta este ţinta cea mai ambiţioasă, încă realizabilă dacă acţionăm urgent.

UE ar trebui să acţioneze în prezent pentru a ne proteja drepturile fundamentale împotriva agravării impactului schimbărilor climatice. În procesul nostru am cerut Uniunii Europene să aibă politici climatice mai bune. Nu cerem despăgubiri, nici bani. Credem că o acţiune sporită în domeniul climei este singura modalitate prin care putem să-i salvăm pe cei dragi şi mijloacele de trai pe care le-am folosit de-a lungul generaţiilor.

Ştiinţa dovedeşte încă o dată că avem mijloace concrete pentru a răspunde provocării. În Europa avem momentele pentru a pune subiectul pe masă şi pentru a reconsidera politicile climatice actuale în interesul cetăţenilor. Astăzi, miniştrii Mediului din statele membre ale UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta schimbările climatice. În câteva luni, Europa va găzdui Conferinţa ONU privind schimbările climatice în Katowice, Polonia. Apar, astfel, oportunităţi de actualizare a obiectivelor şi politicilor europene privind clima la o cale compatibilă cu 1,5° C. Altfel, vom avea efecte devastatoare asupra siguranţei, viitorului şi drepturilor omului.

Solicităm instituţiilor UE să asculte cuvântul ştiinţei şi să crească obiectivul UE privind clima până în 2030, în conformitate cu o ţintă compatibilă de 1,5° C. Aceasta este singura modalitate posibilă de a proteja cetăţenii împotriva agravării impactului schimbărilor climatice. Trebuie ca această generaţie de politicieni europeni să aleagă să intre în istorie ca fiind cei care au lucrat pentru binele tuturor.

Semnează:

Sanna Vannar, Preşedintele asociaţiei Sáminuorra, Suedia
Maurice şi Renaud Feschet, fermieri, Franţa
Maike şi Michael Recktenwald, patroni de hotel şi restaurant, Germania
Vlad Petru, fermier şi cioban, România
Armando Carvalho, silvicultor, Portugalia
Alfredo Sendim, fermier, Portugalia
Ildebrando Conceição, apicultor, Portugalia
Joaquim Caixeiro, fermier, Portugalia
Giorgio Elter, fermier şi proprietar de pensiune turistică, Italia

Adevărul a acoperit evenimentul aici.