Scoţienii, ameninţaţi din toate părţile să nu voteze pentru ruperea de Marea Britanie la referendumul din septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scoţienii au cerut în repetate rânduri organizarea unui referendum pentru independenţa de Marea Britanie. FOTO Reuters
Scoţienii au cerut în repetate rânduri organizarea unui referendum pentru independenţa de Marea Britanie. FOTO Reuters

Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că ar fi „dificil, dacă nu chiar imposibil” ca o Scoţie independentă de Marea Britanie să rămână în UE. Declaraţiile vin după ce, săptămâna trecută, George Osborne, ministrul Finanţelor de la Londra, a anunţat că Marea Britanie nu va permite Scoţiei să mai folosească lira sterlină în cazul în care populaţia decide prin referendumul ruperea de Regatul Unit.

Campania pentru independenţa Scoţiei de Marea Britanie a suferit o lovitură majoră duminică, atunci când Barroso a anunţat poziţia UE faţă de eforturile în acest sens, conduse de Partidul Naţional Scoţian. 

Într-un interviu acordat BBC, Barroso a subliniat faptul că nu vrea să se implice în decizia care aparţine exclusiv scoţienilor şi britanicilor. Cu toate acestea, el a pus accent pe faptul că părăsirea Marii Britanii ar crea o situaţie fără precendent în Uniunea Europeană, iar Scoţia va trebui apoi să se lupte pentru a câştiga sprijinul statelor comunitare.

„Ar fi extrem de dificil să obţină aprobarea celorlalte state pentru a îngădui apariţia unui membru nou din cadrul unui stat membru”, a spus Barroso, citat de „Financial Times”. 

Comentariile preşedintelui Comisiei Europene vin la doar câteva zile după ce George Osborne, ministrul britanic al Finanţelor, a anunţat că Scoţiei nu i se va mai permite să folosească lira sterlină ca monedă naţională în cazul în care aceasta va decide prin referendum ruperea de Marea Britanie. 

Sprijin de conservatori şi de liberal-democraţi, partidele care formează coaliţia aflată la guvernare, Osborne a respins totodată şi planurile Scoţiei de a păstra Banca Angliei ca bancă centrală a unei ţări independente de Regatul Unit. 

Deşi reflectă o înăsprire drastică de poziţie cu privire la eforturile Scoţiei de a-şi obţine independenţa, afirmaţiile lui Barroso nu reprezintă o decizie definitivă. Poziţia UE va fi decisă de fiecare stat în parte, nu de Comisie, conform tratelor europene. 

Barroso a refuzat totodată să dea mai multe detalii despre implicaţiile juridice şi politice în cazul în care UE refuză să recunoască Scoţia ca membru, în contextul consecinţelor asupra cetăţenilor europeni care lucrează, studiază sau au afaceri în Scoţia. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite