De ce cred eu că scoţienii ar trebui să fie, de data aceasta, generoşi cu „nu"-ul, oricât de mult îşi iubesc ţara (sau tocmai de aceea)? Pentru că, dincolo de bune intenţii, care nu ajung în asemenea situaţii, şi de mofturi de prea îndestulaţi, nimeni nu are dreptul să facă o aventură din viitorul copiilor şi al ţării lor, renunţând la un statu-quo sigur şi confortabil pentru nişte ipotetice beneficii viitoare (cat le mai trebuie oare „calicilor", care au un PIB „per capita" de 40 de mii de dolari, cu 15% mai mare decat UK, in 2012?!), iluzii vândute de nişte politicieni care, ca toţi politicienii de pretutindeni, ce sunt lăsaţi să-şi facă mendrele, ar face orice pentru a avea ei „ţărişoara” lor, proprie şi personală!
 
Niciodată, atunci când nu există o voinţă mai puternică decât a lor, politicienii care conduc o ţară nu vor accepta să renunţe de bunăvoie sau, cu atât mai puţin, din proprie iniţiativă, la poziţia lor, în schimbul unui rol mai puţin sau deloc important, într-o viitoare Uniune! De aceea nu s-a unit nici Basarabia cu România, la începutul anilor '90 (mă rog, şi "pentru că Ion Iliescu...")...
 
Tot în aceeaşi logică implacabilă şi criminală (în anumite circumstanţe), după care vieţuiesc politrucii (pentru mine, toţi politicienii prin vocaţie sunt politruci; doar cei care nu-şi doresc puterea cu orice preţ pot scăpa...nasol), a „peştelui cel mare într-o baltă mică" (dar balta lor), se vor găsi în toate provinciile şi regiunile cu veleităţi de ţări independente, destui politicieni care ar călca peste cadavre, doar pentru a fi ei mari preşedinţi şi prim-miniştri! Desigur, cu condiţia să li se permită, ceea ce, iată, într-un mod nefericit (de riscant) în Scoţia s-a întâmplat...
 
De câteva luni bune mă tot intreb de ce se întâmplă, totuşi, o asemenea grozăvie de exces de democraţie... Poate pentru că cei care au avut puterea să decidă acest lucru, adică conducătorii Regatului, s-au culcat pe-o ureche, mizând (ca nişte "pokerişti politici") prea mult pe fundamentul democraţiei liberale, prosperitatea şi buna informare a publicului (tot atâtea argumente în sprijinul afirmaţiei ca România nu este o democraţie autentică) şi au subestimat orgoliul teribil pe care aceşti "munteni" îl pot avea...? 
 
Există, într-adevăr, o logică istorică a funcţionării democraţiilor, care spune că oamenii care o duc bine şi sunt corect informaţi nu vor vota —cel putin nu masiv, majoritar—o platformă politică care se bazează pe multe necunoscute, şi nu vor risca (nu în faţa urnei...o pot face însă la sondaje...), dând "pasărea din mâna pe cioara de pe gard"... Să dea Dumnezeu să se confirme şi în 18 septembrie raţionamentul acesta, pentru ca n-aş vrea să fiu în fustele dragilor de scoţieni cărora "li s-a urât cu binele", dacă vor vota "da", întrucât ceea ce nimeni nu poate spune —oficial — este că asupra Scoţiei se va dezlănţui un imens iureş politic şi (mai ales) economic! Motivul: nu separarea formală e adevăratul pericol, ci succesul ei ulterior, împlinirea promisiunilor separatiştilor!
Aşa ceva nu poate fi lăsat să se întâmple, deoarece de abia atunci cazul acesta va constitui cu adevărat un periculos exemplu pentru stabilitatea Europei şi a Lumii!
 
Cred că lecţia pe care, încă de pe acum, am putea noi s-o învăţăm din "ruleta scoţiană" este că unitatea unei ţări nu poate fi, pe termen nedefinit, un scop în sine, ci doar o premisă —esenţială! — a bunăstării şi siguranţei generale a tuturor oamenilor care trăiesc într-un stat "dat", singurele cauze pe care istoria le poate valida, şi că trebuie să fim mult mai sceptici decât ne place să credem, atunci când e vorba de lăsat poporul să se exprime —la urne — în legătura cu anumite chestiuni mai delicate...
 
Adrian Munteanu („Highlander”)
 
P.s. Spre ruşinea mea, pe JK Rowling nu am citit-o, alte basme bucurându-mi copilăria (am văzut însă filmele, dacă se pune...), dar dacă vreţi să vă delectaţi cu o opinie cu adevărat competentă —emoţional, cel puţin — despre acest subiect de o colosală importanţă pentru lumea liberă, vă recomand călduros să-i lecturaţi declaraţia de susţinere a rămânerii Scoţiei în Regatul Unit, un text impresionant, pe care îl puteţi găsi în „The Telegraph”.