Scoţia ameninţă cu un nou referendum de independenţă în caz de Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scoţia ar trebui să aibă dreptul de a organiza un nou referendum asupra independenţei dacă va fi scoasă din Uniunea Europeană „împotriva voinţei noastre”, a declarat Nicola Sturgeon, liderul Partidului Naţional Scoţian (SNP) şi totodată premierul Scoţiei.

Conform Nicolei Sturgeon, programul partidului său înaintea alegerilor parlamentare locale din luna mai va susţine necesitatea unui nou referendum „dacă vor exista dovezi clare şi susţinute că independenţa a devenit opţiunea preferată a unei majorităţi a poporului scoţian”.

„Sau dacă va exista o schimbare semnificativă şi concretă a condiţiilor care au prevalat din 2014, precum scoaterea Scoţiei din UE împotriva voinţei noastre”, a adăugat ea.

Afirmaţiile premierului scoţian intervin cu două luni înaintea referendumului pe care guvernul de la Londra îl va organiza pe 23 iunie cu privire la rămânerea sau nu a Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Pe 18 septembrie 2014, un referendum privind independenţa Scoţiei a eşuat, însă naţionaliştii din cea mai nordică provincie britanică nu au renunţat la acest proiect.

„Visul nostru este cel al unei Scoţii independente. Să ne putem conduce destinul, să deveni artizanii propriului viitor”, a declarat Nicola Sturgeon într-un discurs ţinut la Glasgow în luna martie. „De aceea, pot să vă spun că SNP va lansa în această vară o nouă iniţiativă pentru a mobiliza sprijinul în favoarea independenţei”, a adăugat premierul scoţian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite