Tradiţionalele acuzaţii de folosire a resurselor administrative, de mită electorală, de dezinformare a alegătorilor – întregul bagaj obişnuit al alegerilor de la Chişinău – toate rămân la fel de valabile ca şi în ciclurile electorale anterioare, dar mai există câteva elemente de noutate. Procesul electoral a fost tulburat profund prin modificarea sistemului şi adoptarea unui model mixt – uninominal şi pe liste. Încă de la adoptarea acestui sistem s-a arătat că favorizează partidele mari într-un mod care deformează echilibrul reprezentării.
 
Decuparea intenţionată a circumscripţiilor uninominale astfel încât să favorizeze aceleaşi partide mari a fost o mişcare subtilă, observată şi catalogată ca atare de la bun început, însă manevra clasică a „gerrymanderizării“ din ştiinţele politice este destul de dificil de explicat într-o zonă în care mult mai eficientă este demagogia populistă, unde există mase mari de alegători care vor să audă că va reveni stabilitatea brejnevistă. Nu că ar vrea în realitate să trăiască precum pe vremea lui Brejnev, vor să li se permită că va reveni ceea ce le plăcea lor din acele vremuri – o altă diferenţă subtilă exploatată cu dibăcie.
 
Mai există ceva relativ nou în actualele alegeri de la Chişinău: tactica descurajării participării la vot. Campania electorală este orientată pe două direcţii majore, doar aparent contradictorii: pe de o parte întărirea fidelizării electoratului decis, menţinerea alegătorilor în „povestea“ vândută cu convingere de partidele mari – pe de altă parte promovarea insistentă a viziunii că politica este un joc murdar de care ar fi bine să te fereşti. Această tehnică electorală (care nu e nici nouă, nici aplicată pentru prima oară la Chişinău, deosebirea este dată de intensitatea extremă) în combinaţie cu cele arătate mai sus indică un viitor parlament dominat de partide de stânga, orientate predominant către Moscova.
 
În realitate vom avea la Chişinău un legislativ format din a treia generaţie de moştenitori ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, împărţiţi în 2-3 fracţiuni pretins antagonice. Un succes remarcabil, acest transfer generaţional reuşit al vechilor nomenclaturişti la pachet cu îndepărtarea cvasi-totală din politică a românilor care au adus la Chişinău schimbarea din anii 1988-1992. Petru Lucinschi ar putea scrie un articol în care să anunţe succesul definitiv al Perestroikăi gorbacioviste în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, a mai scris el articole de genul ăsta cu victoria brigăzii femeilor tractoriste de la Soroca.
 
Deşi jocurile par făcute mai există totuşi o şansă: participarea la vot. Configuraţia avută în vedere de sforarii politicii de la Chişinău poate fi tulburată printr-o participare masivă la vot. Calculele făcute înaintea alegerilor, trasarea circumscripţiilor electorale şi fidelizarea propriului electorat funcţionează la eficienţă maximă doar dacă şi ultima componentă intră în joc, respectiv îndepărtarea nehotărâţilor de urnele de vot. O participare masivă la alegerile de la sfârşitul săptămânii este de natură să dea peste cap toate calculele.
 
Este prea târziu pentru românii din Republica Moldova să aibă vreo şansă reală de a intra în Parlament. Cauzele sunt multe şi pot fi identificate în istoria politică reală de la Chişinău din ultimii 10 ani. Doar că de data asta menşevicii şi bolşevicii de la Chişinău şi-au unit eforturile şi au adoptat o nouă tactică: în locul confruntării i-au îmbrăţişat pe români, i-au prins ca ursul în strânsoare. Spaţiul public de la Chişinău s-a umplut peste noapte cu români şi unionişti, unul mai gălăgios decât celălalt. Cum e destul de greu de dat un certificat de autentificare a unui bun român efetul a fost de diluare până la dispariţie a oricărei eventuale forţe electorale.
 
Românii din Republica Moldova nu mai au în acest moment un partid cu care să voteze şi care să aibă o şansă certă de intrare în Parlament. Singura cale rămasă este participarea masivă la vot astfel încât să fie stricate calculele actualilor sforari. Orice modificare a echilibrului electoral avut în vedere acum pentru perioada de după alegeri înseamnă împiedicarea fie şi parţială a planurilor ce urmează să fie puse în mişcare. Planuri care nu aduc nimic bun pentru românii dintre Prut şi Nistru.