Schimburi dure de replici între regimul Orban şi George Soros: A transformat Europa într-o „cameră de gazare” vs. a făcut „un sistem cleoptocratic de jefuire”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Soros FOTO EPA-EFE
George Soros FOTO EPA-EFE

Directorul unei importante instituţii culturale din Ungaria, Muzeul de Literatură „Petofi” din Budapesta, aduce critici vehemente la adresa omului de afaceri american George Soros, susţinând, într-un articol provocator, că a transformat Europa într-o „cameră de gazare”.

Acuzaţiile aduse de oamenii regimului Viktor Orban la adresa lui George Soros întrec orice imaginaţie.

Într-un articol de opinie publicat pe site-ul origo.hu, apropiat Guvernului Orban, Szilard Demeter susţine că Soros a transformat Europa într-o „cameră de gazare”.

„Gazul otrăvitor se împrăştie prin ţevile societăţii multiculturale deschise şi este letal pentru modul de viaţă european”, scrie directorul Muzeul de Literatură „Petofi” din Budapesta, potrivit DPA şi Agerpres.

Potrivit lui Demeter, Ungaria şi Polonia, ţări conduse de puteri conservatoare, sunt „noii evrei”.

Acest articol vine în contextul disputei dintre statele membre UE pe tema bugetului pentru perioada 2021-2027.

Ungaria şi Polonia ameninţă cu blocarea bugetului şi a planului de relansare post-COVID-19 dacă cele două documente vor condiţiona alocarea fondurilor de respectarea statului de drept. Ori Ungaria şi Polonia sunt în colimatorul UE pe diverse aspecte cu privire la nerespectarea statului de drept.

Anterior în cursul acestei săptămâni, premierul ungar Viktor Orban l-a numit pe Soros drept un „criminal economic”.

Născut în Ungaria şi supravieţuitor al Holocaustului, George Soros este prezentat de regimul Orban drept o sursă a tuturor relelor. Criticile la adresa miliardarului au început în perioada crizei migraţiei din 2015, când Orban l-a acuzat pe Soros că vrea să inunde ţările europene cu musulmani şi să le dilueze astfel identitatea naţională.

Promotor al drepturilor omului, George Soros a afirmat recent că „UE nu-şi poate permite compromisuri în ceea ce priveşte condiţionarea fondurilor alocate statelor membre de respectarea statului de drept”. El a calificat ameninţarările Ungariei şi Poloniei drept un „pariu disperat din partea a doi violatori în serie”. L-a criticat totodată pe Viktor Orban, apreciind că acesta „a construit un sistem cleptocratic complex de jefuire a ţării”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite