Schengen: poveştile din spatele unui nou refuz

De câţiva ani, pe tema Schengen, la date fixe, se petrec câteva fenomene care se succed cu precizia unui metronom: ai noştri anunţă acasă că sunt mari speranţe, reprezentaţii instituţiilor europene (Comisie şi Parlament) spun că, tehnic vorbind, România e pregătită.

Începe apoi o campanie de presă internaţională despre România coruptă şi exporatoare de criminalitate cu rromi cerşetori organizaţi în bande transnaţionale, apoi ies politicieni din ţări UE care spun că ar fi extrem de indicat să se aştepte mai mult cu intrarea României în Schengen...cu reacţia automată a oficialităţilor române, una de surprindere mereu indignată şi ineficientă. Există, în spatele a toate acestea, o poveste reală pe care ai noştri nu o ştiu? Foarte posibil. Iată o variantă, poate extrem de neplăcută dar logică în termenii jocurilor de profunzime ce se petrec la Bruxelles şi care reverberează fidel strategiile politice ale marilor cancelarii europene.

Care este imaginea de forţă şi credibilitate a României în spaţiul european?

Depinde ce sursă de informaţie foloseşti. Poţi să crezi, spre exemplu, în afirmaţiile făcute de dl. Corlăţean pentru The Huffington Post, atunci când afirmă că britanicilor le-ar fi mai bine să se mute în România, mai degrabă decât viceversa deoarece economia României este în creştere, iar PIB-ul său se aşteaptă să crească cu 2,2% până în 2014, potrivit Fondului Monetar Internaţional, comparativ cu o creştere de 0,3% în Marea Britanie. Aşadar, România ar reprezinta o perspectivă mai bună pentru britanici decât Marea Britanie pentru români. Singura problemă în calea entuziasmului este că, la Bruxelles, bazele de evaluare sunt doar statisticile realizate de EUROSTAT, cum sunt, spre exemplu, cele date publicităţii în vara acestui an şi care sunt folosit acum în orice evaluare tehnică de ţară la nivelul UE. Citim şi ce aflăm?

România se află pe primul loc în topul ţărilor cu gospodării care au WC-uri în curte: 40,7% dintre români se află în această situaţie,  faţă de doar 25% din populaţia din Bulgaria. Pe locul al treilea se află Letonia, cu 15,8%. La polul opus se afla Danemarca, Spania, Olanda şi Suedia, unde procentul este zero...

România conduce şi în clasamentul mortalităţii infantile, cu 9,4% in 2011, chiar dacă situaţia s-a îmbunătăţit faţă de 2001, când nivelul era de 18,4%. Pe pozitia a doua se afla Bulgaria, cu 8,5%. Media europeană este de 3,9% la o mie de naşteri.

29% dintre români se confruntă cu privaţiuni materiale severe, fiind devansaţi doar de bulgari (44%) şi letoni (31%), românii sunt depăşiţi doar de letoni în privinţa greutăţilor întâmpinate atunci când apelează la serviciile medicale.

În ceea ce priveşte numărul persoanelor care ating vârsta de 65 de ani, România se afla pe locul al patrulea, după Lituania, Letonia şi Ungaria. Trei regiuni din România apar în clasamentul privind speranţa scăzută de viaţă la bărbaţi: sud-est (69,5%), nord-est (69,6%) si Muntenia (69,7%). Femeile din vestul României (76,9), din nord-est (77,2), nord-vest (77,2%) şi Oltenia (77,3%) sunt şi ele la coada clasamentului privind speranţa de viaţă.

Sigur că este vorba despre o situaţie statistică ce reflectă realitatea din 2011, dar nu am auzit ca vreun oficial român să ceară adăugarea unei agende cu modificările survenite în acest moment, dacă ele ar fi reale, aşa că documentul de referinţă folosit în cancelariile europene acesta rămâne.

De ce e important ? Pentru că discuţia despre Schengen , oricare ar fi fost asigurările publice primite de oficialii români deosebit de creduli în domeniu, nu a fost niciodată limitată la aspectele tehnice legate de securitatea frontierelor. În cazul unor ţări, Olanda spre exemplu, a fost condiţionată, încă de la început, de constatarea unor progrese în domeniul justiţiei (rapoartele MCV), în cazul altora de stoparea migraţiei romilor şi, în fine, pentru alte ţări, moment perfect pentru alimentarea propriei campanii politice interne.

Aceasta din urmă organizată din ce în ce mai tare pe teme care reiau o serie dintre punctele populiste din discursul dreptei extremiste şi naţionaliste, cea care acuză UE de laxism extrem în criteriile care au stat la aderarea unora dintre ţările central şi est europene (calul de bătaie permanent reprezentându-l binomul România-Bulgaria). În momentul când ne apropiem de europarlamentare şi se vede care este procentul înregistrat de aceste partide în diverse procese electorale naţionale, toate celalalte mari partide europene au devenit brusc extrem de sensibile la acest mesaj . Într-o formulă sau alta încearcă să-l confişte şi să-l folosească spre binele propriu. Dacă ne gândim că va urma şi decizia UE de a deschide drumul european pentru Ucraina şi Moldova (ţări mult mai sărace şi mai depărtate de standardele europene decât au fost România şi Bulgaria în momentul similar), este limpede că oficialii europeni şi oamenii politici din ţările membre, mai ales din motorul franco-german, se simt obligaţi să multiplice mesaje care să transmită electoratului că nu cedează la sectorul principii şi că rămân vigilente pentru a apăra interesul cetăţeanului european.

Acesta din urmă de ce s-ar simţi oare ameninţat? În primul rând, în domeniul securităţii personale, vieţii confortabile şi liniştite în oraşele occidentale de mai mulţi ani aflate sub asediul unei migraţii masive alcătuită în majoritate, s-o recunoaştem cu părere de rău, din concetăţenii noştri de etnie rromă, an după an organizaţi mai bine în reţele de cerşetorie complexă şi agresivă. Având, cu toţii, acelaşi mesaj: am plecat de sărăcie, nu avem nici ce mânca, nici unde locui, nici unde munci, ajutaţi-ne ! Mesaj crezut în primii ani, după care au fost trimise în România diverse echipe de reportaj care au adus acasă imaginile celebrelor vile ţigăneşti placate în marmură în curtea cărora sunt maşini de lux de ultimă generaţie. Au urmat relatările despre fastuasele serbări ţigăneşti unde se etalează kilogramele de aur şi bijuterii din cele mai scumpe, s-au extras imagini relevante din sutele de ore de relatări care au însoţit evenimentul de importanţă naţională al decesului M.S. Regele Cioabă şi bătălia subsecventă pentru succesiunea la tronul regal al ţigănimii române. Atunci, spun francezii, de ce să nu-i întoarcem acasă pe cei care aici ne pun probleme şi în timpul ăsta îşi construiesc vile şi achiziţionează proprietăţi impunătoare nouă zicîndu-ne doar minciuni?  România şi Bulgaria să plătească ele pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale minorităţii romă din aceste state, a adăugat Hans-Peter Friedrich, ministrul de Interne german, care a cerut Comsiei Europene să se asigure că fondurile puse la dispoziţia celor două ţări sunt corect folosite...

Imaginea se focalizează pe acest palier, dar discuţia mai are un palier: siguranţa pieţelor muncii. Temă centrală electorală pentru orice stat occidental, va deveni prioritară în următoarele luni. Vei vedea cum se va dezvolta subiectul „migraţiei economice necontrolate“.   Aici, ţintele vor rămâne românii şi bulgarii.

Este evident că că nu ei ameninţă pieţele muncii, nu ei alimentează actuala rată de şomaj în rândul tineretului şi pun o presiune enormă pe sistemele sociale, rapoartele statistice vorbind despre prezenţa preponderentă a tinerilor de origine musulmană. Numai că, politic vorbind, discuţia asta ar fi perfect imposibilă datorită ponderii electorale importante pe care o are comunitatea musulmană. Deci, cine ar mai rămâne pe listă?

În fine, în momentul în care a început campania ce se anunţă a fi foarte dură şi complicată pentru europarlamentare (însoţită de demararea negocierilor intense pentru viitoarele posturi în ierarhia europeană), România se poziţionează din nou ca victimă posibil de atacat fără nici un fel de problemă deoarece, aşa cum s-a întâmplat mereu, orice critică dură la adresa ţării joastre, inclusiv un raport negativ MCV, urmează să fie primită cu aplauze frenetice de cel puţin o parte a scenei noastre politice şi de câţiva dintre europarlamentarii români.

Atunci de ce nu s-ar da liber la descărcarea tensiunilor politice interne din alte ţări spre România care despre orice vorbeşte numai nu despre apărarea unitară a interesului său naţional?