Lângă ei, gruparea Lupilor sârbi şi cetăţeni sârbi dintre cei mai apropiaţi de politicienii ruşi de prim plan. Într-un posibil asemenea scenariu, operaţiunea se putea încheia şi cu asasinarea premierului sârb la pachet. Lovitura a fost ratată, cu costuri majore pentru autori şi planificatorii ruşi.

Federaţia Rusă a încercat o lovitură importantă în toamna anului 2016 în Muntenegru, cu obiectivul de a răsturna Guvernul de la Podgorica, planificând, inclusiv asasinarea premierului Milo Djukanovic. Printre diversionişti sunt cetăţenii Federaţiei Ruse Eduard Şirokov şi Vladimir Popov, daţi la finele anului trecut în căutare internaţională de către autorităţile din Muntenegru. Potrivit autorităţilor muntenegrene, Şirokov şi Popov au făcut parte din celula GRU (Serviciului de Informaţii Militare al Federaţiei Ruse) de la Belgrad, Serbia, care a pregătit complotul, antrenând în acest scop gruparea extremistă „Lupii sârbi”, condusă de naţionalistul Aleksandar Sindjelic. Procuratura din Muntenegru a demonstrat că Sindjelic îi cunoştea pe ofiţerii ruşi din estul Ucrainei, unde a luptat de partea separatiştilor pro-ruşi.

Tot în aceeaşi perioadă, a fost identificată o tentativă de asasinat a premierului sârb Aleksandar Vucic. O maşină cu armament a fost găsită într-o poziţie strategică în preajma casei premierului, unde stăteau părinţii săi, şi într-un loc unde trebuia ca maşina oficială să încetinească. Autorităţile sârbe nu au avut comunicări mai amănunţite despre acest incident, care a dus la izolarea şi protejarea premierului. Nu ştim deci, dacă e vorba despre aceeaşi echipă. Însă aceasta a fost extrasă, cu scuze, de către Şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, iar Serbia a primit imediat după acest episod, cu titlu gratuit, armament rus, urmând doar să-l întreţină şi să cumpere muniţie.


Milo Djukanovici, premierul Muntenegrului şi ţinta unei tentative de asasinat

Tribunalele din Serbia îi protejează pe cetăţenii implicaţi în lovitura de stat din Muntenegru, orchestrată de Rusia prin asasinat politic

Zilele trecute a făcut furori o ştire lansată de către procurorul general al statului Muntenegru potrivit căreia au fost identificaţi cei doi cetăţeni ruşi care au organizat, cu sprijinul organizaţiei sârbe Lupii Sârbi, tentativa de lovitură de stat prin asasinarea premierului muntenegrean Milo Djiukanovici, pentru a obţine blocarea accederii statului în NATO. Muntenegru a arestat 20 de sârbi aflaţi în statul respectiv în ziua alegerilor şi implicaţi în operaţiunea de asasinare a Premierului. Rusia a negat această ştire, ca şi legăturile cu tentativa de asasinat a premierului Serbiei, Aleksandr Vucic, în acelaşi moment, deşi a susţinut fervent şi puternic grupările locale de contestare a integrării Munenegrului în NATO.

Episodul a continuat cu cererea de extrădare a încă doi cetăţeni sârbi, Predrag Bogicevic şi Nemanja Ristic, acuzaţi de Procurorul General muntenegrean de participarea la tentativa de lovitură de stat, ambii fiind deja arestaţi în Serbia. Un tribunal sârb din Kragujevac a pronunţat extrădarea lui Bogicevic, însă un altul din Belgrad a respins extrădarea lui Ristic, care este liber.

Deciziile nu sunt definitive, urmează apelul la Curtea de Apel din Belgrad, însă în orice caz subiectul va ajunge pe masa ministrului Justiţiei, care va avea ultimul cuvânt, potrivit unui comunicat al instituţiei. De altfel, subiectul are relevanţă şi în Serbia, acolo unde aceeaşi echipă pare să fi fost implicată - chiar dacă probele nu sunt publice şi subiectul e încă la nivel de speculaţie - în tentativa de asasinat a Premierului Vucic, prin instalarea unei maşini cu armament identificată în apropierea casei lui Vocic unde locuiau părinţii săi, într-un loc în care maşina trebuia să încetinească spre a lua curba. Cercetările sunt în curs, iar afacerea este complicată şi de vizita fulger la Belgrad, inopinată, a Secretarului Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, care pare să fi plecat din Serbia cu cei doi ruşi implicaţi, ofiţeri GRU. Costul încheierii rapide şi fără scandal a întregii afaceri pare să fie livrarea gratuită de echipament militar rus către Serbia.

Aceste acţiuni arată încrâncenarea şi interesul Rusiei de a bloca integrarea statelor din Balcanii de Vest în organismele de Securitate şi apărare comună occidentale, în NATO şi UE.

Interesantă în această poveste tenebroasă - şi care ameninţă să nu poată fi desfăcută în detaliu prea curând - este personalitatea unuia dintre sârbii care ar fi planificat operaţiunea din Muntenegru, alături de ofiţerii serviciului de informaţii militar rus. Nemanja Ristic, arestat iniţial de poliţia sârbă alături de Bogujevic şi ulterior eliberat, a fost pe toate primele pagini ale ziarelor şi revistelor din Serbia, după ce izbucnise scandalul legat de celebrul atac, atunci când, în luna decembrie, a apărut într-o poză alături de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în timpul vizitei oficiale a acestuia la Belgrad.

În orice caz, deşi a negat vehement implicarea într-o asemenea operaţiune specială, Ministerul Afacerilor Externe rus a fost complet neconvingător. În termenii gestiunii reputaţiei şi a managementului crizei de imagine, Rusia a pierdut masiv prin urmele lăsate în această afacere complexă şi tenebroasă care a marcat, în premieră în epoca post-Război Rece, utilizarea instrumentului asasinatului politic ca declanşator al unei lovituri de stat cu scopul atingerii unui obiectiv strategic, acela al blocării drumului unui stat care a decis în mod suveran intrarea în NATO.

Mai mult, aceste acţiuni arată încrâncenarea şi interesul Rusiei de a bloca integrarea statelor din Balcanii de Vest în organismele de Securitate şi apărare comună occidentale, în NATO şi UE. O asemenea postură şi recursul la metode din spaţiul spionajului violent într-o epocă în care decredibilizarea şi compromiterea adversarului în spaţiul public sunt pârghiile cele mai uzitate arată miza pe care o are Rusia în menţinerea capetelor de pod din Balcanii de Vest. De unde şi perspectiva destabilizării regiunii, care provine astăzi, tot mai mult, de la acţiunile liderului Republicii Sârbska din Bosnia Herzegovina, Milorad Dodik.


Premierul muntenegrean Milo Djukanovici şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg

Alegeri în Muntenegru: Rusia a finanţat paramilitari sârbi pentru a ataca instituţiile statului şi a deturna drumul spre NATO

Totul a început atunci când premierul sârb Aleksandr Vucic a anunţat, pe 24 octombrie, că autorităţile sârbe au arestat un general şi mai multe alte persoane implicate în alterarea rezultatului alegerilor din statul Muntenegru, invitat deja să adere la NATO şi unde premierul a denunţat deja ingerinţa rusă pentru a deturna drumul euroatlantic.

De altfel, în ziua alegerilor generale din Muntenegru, autorităţile de la Podgorica au arestat 20 de cetăţeni sârbi implicaţi în posibila lovitură de stat, atac asupra instituţiilor statului adriatic.

Vucic a declarat că serviciile de securitate sârbe au probe „materiale şi dincolo de orice dubiu” despre un complot care implica un general de poliţie în retragere şi multe alte persoane nenumite în atacul planificat la adresa instituţiilor din Muntenegru. Cele două grupuri, din Muntenegru şi Serbia, erau în legătură şi făceau parte din aceeaşi conspiraţie.

Premierul Vucic a anunţat că autorităţile sârbe au găsit, printre altele, 125.000 euro cash şi uniforme utilizate în acţiune, dar nu a furnizat date despre atacurile planificate. Şi suspecţii reţinuţi au furnizat declaraţii şi probe noi în instrumentarea cazurilor. Indivizii au urmărit mişcările prim-ministrului muntenegrean Milo Djukanovici, pro-european şi pro-NATO, şi „au informat atât echipa din teren, cât şi comanditarii acţiunii”, potrivit premierului sârb. Şi alţi membri ai complotului ar putea fi arestaţi cât de curând. În schimb, Vucic el a dat asigurări că nu există probe care să lege acţiunea de politicieni sârbi sau muntenegreni.

Alegerile din Muntenegru au avut ca temă intrarea ţării în UE şi NATO şi au fost blocate de forţe pro-sârbe şi pro-ruse care au dorit să reorienteze statul adriatic către Est. De altfel, premierul Djukanovic a dat publicităţii înaintea alegerilor faptul că Rusia finanţează opoziţia şi doreşte să blocheze aderarea statului la NATO, deşi invitaţia a fost deja lansată la summitul NATO de la Varşovia, din iulie 2016.

Deja în ziua alegerilor, atacuri cibernetice au blocat site-uri ale media şi ale partidelor, iar serviciile de mesagerie au fost suspendate. A fost arestat Bratislav Dikic, fost comandant al Jandarmeriei Serbiei, alături de 20 de cetăţeni sârbi (parte din forţe paramilitare), care au fost reţinuţi de poliţia din Muntenegru sub acuzaţia de act de terorism sâmbătă, 15 octombrie, când încercau să intre din Serbia în Muntenegru cu o mare cantitate de arme şi muniţie. Mijloacele media pro-guvernamentale au numit evenimentul o „tentativă de lovitură de stat”.

Rezultatul alegerilor generale din Muntenegru de pe 16 octombrie este neconcludent. Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS) a obţinut 36 de locuri în Parlament (din totalul de 81), fiind necesară o coaliţie cu partidele minorităţilor naţionale (deputaţii minorităţilor albaneză, croată şi bosniacă) şi cu social-democraţii pentru a asigura majoritatea de 42-43 de locuri şi pentru a putea forma Guvernul. Frontul Democratic, principala alianţă de opoziţie, a obţinut 18 locuri. Alianţa s-a declarat împotriva partidelor pro-occidentale şi urmăreşte consolidarea relaţiilor cu Serbia şi Federaţia Rusă. Împreună cu toate partidele şi alianţele de opoziţie, Frontul Democratic ar putea aduna, teoretic, 42 de locuri în Parlament.

Cu toate că viziunile celor trei partide de opoziţie din Frontul Democratic coincid în ceea ce priveşte lupta împotriva lui Djukanovic, URA, DEMOS şi SNP au viziuni complet diferite referitor la integrarea Muntenegrului în NATO.

Frontul Democratic uneşte trei partide şi grupuri considerate civice şi moderate în orientarea lor. URA şi DEMOS au fost formate în 2015 de mai mulţi foşti oficiali, alături de reprezentanţi ai partidelor pro-sârbe care şi-au părăsit partidele naţionaliste. SNP a fost înfiinţat, în 1998, de fostul prim-ministru iugoslav şi preşedinte al Muntenegrului, Momir Bulatovic, în urma unei rupturi de Partidul Democratic al Socialiştilor (DPS). Coaliţia este condusă de Miodrag Lekic, fost diplomat şi profesor universitar în Italia.

Cu toate că viziunile celor trei partide de opoziţie din Frontul Democratic coincid în ceea ce priveşte lupta împotriva lui Djukanovic, URA, DEMOS şi SNP au viziuni complet diferite referitor la integrarea Muntenegrului în NATO. SNP se opune vehement aderării statului muntenegrean la Alianţa Militară Nord-Atlantică şi promovează ideea organizării unui referendum pe acest subiect. DEMOS are în continuare o poziţie „indecisă”, în timp ce mişcarea URA este susţinătoare a dobândirii calităţii de membru NATO de către Muntenegru.


Proteste în Muntenegru împotriva aderării ţării la NATO Foto: AFP

În preziua invitării Muntenegru în NATO, Rusia şi-a băgat coada în protestele cu cocktailuri Molotov de la Podgorica

La ministeriala NATO din 1 şi 2 decembrie a miniştrilor de Externe din statele membre a fost discutată situaţia de la Podgorica. Invitaţia formală ca Muntenegru să devină membru cu drepturi depline în cadrul NATO a fost adresată la summitul din vară, de la Varşovia. Este un nou pas înainte pentru închiderea „găurii” balcanice din cadrul Alianţei, situată în vestul României. Dar acest pas ce pare iminent - mai ales după susţinerea deschisă anunţată de către SUA şi încurajarea explicită a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg - a demonstrat din nou faptul că Federaţia Rusă îşi duce războiul informaţional pe toate fronturile, scopul fundamental fiind blocarea politicilor occidentale peste tot în lume, nu numai în spaţiul post-sovietic, ci şi în Orientul Mijlociu, acum şi în Balcanii de Vest, în special prin orchestrarea unor manifestaţii violente împotriva accederii în NATO a micului stat.

Manifestaţiile masive, atingând mii de oameni în stradă în faţa Parlamentului, se manifestau violent de la sfârşitul lunii septembrie, dar apogeul a fost la 24 octombrie, când manifestanţii au aruncat cu cocktailuri Molotov în forţele poliţie, fiind răniţi zeci de protestatari şi poliţişti. După acel moment de vârf, protestele s-au purtat în pieţe, fără arme, dar cu furie la fel de mare. Ele au fost organizate de două partide de opoziţie pro-ruse din Muntenegru, unul de extremă dreaptă, Noua Democraţie Sârbă (NOVA) şi altul cu mai mică acoperire mediatică şi susţinere, Mişcarea pentru Schimbare (Pokret za Promene), dar fără sprijinul altor partide de opoziţie. Cele două sunt pro-sârbe, anti-NATO, pro-ruse şi includ sârbi şi muntenegreni, mulţi foşti suporteri ai lui Miloşevici, din timpul în care Serbia şi Muntenegru erau împreună aceeaşi ţară.

Sabotarea drumului pro-NATO al Muntenegrului, prin destabilizarea situaţiei la Podgorica chiar în ajunul deciziei de la Bruxelles privind aderarea, are la bază un set de teme de război informaţional extrem de prizate în Serbia, de unde tocmai m-am întors: mânia faţă de bombardamentele NATO din 1999, când Miloşevici epura etnic Kosovo cu forţa armelor, separarea Kosovo şi perspectiva recunoaşterii ca stat independent chiar de către Belgrad, ba chiar şi ruptura Muntenegrului de Serbia, prin referendumul din 2006 sunt temele prin care publicul sârb este aţâţat de instrumentele partidelor pro-ruse, dar şi direct de către Rusia.

Sabotarea drumului pro-NATO al Muntenegrului, prin destabilizarea situaţiei la Podgorica chiar în ajunul deciziei de la Bruxelles privind aderarea, are la bază un set de teme de război informaţional extrem de prizate în Serbia.

Astfel, Moscova îl acuză pe Djukanovici că „demonizează” Rusia, încurajează Muntenegru să nu se apropie de Alianţă, susţinând că extinderea NATO în regiune e o „provocare”, şi a ameninţat că o integrare mai adâncă la nivel european nu va aduce mai multă prosperitate, ci va afecta relaţiile Muntenegrului cu Rusia, ba chiar va adânci divergenţele NATO-Rusia.

Rusia influenţează în mod major Muntenegru. Are investiţii în turism, controlează piaţa energetică, ba chiar dorea, la un moment dat, să închirieze un port la Adriatica sau să-l concesioneze pe 49 de ani, un port care să se transforme între nouă arie de blocare a accesului, aşa cum a Rusia o are deja în Kaliningrad, pentru Marea Baltică, în Crimeea pentru Marea Neagră, în Siria la Tartus şi Latakia pentru Estul Mediteranei. Aşa şi-ar fi dorit pentru Balcanii de Vest şi încă îşi doreşte.

Moscova valorifică sprijinul partidelor de dreapta pro-ruse şi pro-sârbe, dar şi situaţia susţinerii locale pentru integrarea în NATO, care e majoritară, dar la limită. Pe de altă parte, vorbim de o susţinere în creştere în ultimii ani, cu salturi de mai bine de zece procente de la luarea deciziei de a accede în Alianţă. Mai mult, reforma serviciilor interne de informaţii a complinit condiţionalitatea NATO şi statul balcanic e gata de integrare în NATO, alături de Croaţia, Slovenia şi Albania, aşteptând Serbia şi Bosnia şi Herţegovina.


Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova FOTO tass.ru

Investigaţie explozivă: ofiţerii GRU care au coordonat lovitura de stat şi asasinarea premierului din Muntenegru au acţionat în Republica Moldova

Obiectivul GRU şi al „lupilor sârbi” a fost să nu permită instalarea în Muntenegru a unei guvernări pro-occidentale după alegerile din octombrie 2016, care opta pentru aderarea la NATO. În viziunea Kremlinului, acest fapt ar fi dus la slăbirea ofensivei Rusiei în Balcani şi, respectiv, la consolidarea platformelor anti-ruse. Premierul Milo Djukanovici era ţinta şi obiectivul asasinatului politic, considerat dispărut din panoplia de acţiune a statelor, dar care pare să fi fost reînviat de către Rusia cu această ocazie.

Gruparea GRU are o mare problemă ca urmare a eşecului, fiind expusă public şi dând astfel o lovitură majoră credibilităţii Rusiei în regiune, dar şi influenţelor ruse. Însă e important de notat că, aşa cum unităţi special ruse sunt utilizate în Crimeea, Donbas şi Siria, cum pseudo-oficiali de la Tiraspol care au îndeplinit roluri în administraţia separatistă (şeful Ministerului Securităţii Naţionale, Vadim Şevţov Antiufeev, vicepreşedintele separatist Karaman şi mulţi alţii) s-au regăsit în Crimeea şi Donbas (Karaman devenind primul pseudo-ambasador al Tiraspolului la Moscova, după transferul său din postura de pseudo-ministru adjunct de externe al Republicii Populare separatiste Doneţk), tot astfel celulele GRU sunt utilizate în Muntenegru şi Serbia, după ce au funcţionat în Donbas, în Estul Ucrainei.

Investigaţia deschide.md arată că aceiaşi participanţi au fost implicaţi în diversiuni şi acţiuni subversive în Republica Moldova, în 27 iunie 2014, când a fost semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Pentru a compromite semnarea Acordului Republica Moldova - UE, Moscova a conceput diverse scenarii: de la instrumentarea unor acţiuni de nesupunere civică, în UTA Găgăuzia, până la coruperea deputaţilor din Parlamentul de la Chişinău, care ar fi urmat să blocheze ratificarea Acordului. Diversionistul Vladimir Popov, a făcut naveta Chişinău-Tiraspol-Comrat, intrând în Republica Moldova la 30 mai, ora 12:53, şi plecând de la Chişinău la 5 iunie, ora 12:08, pe calea aerului, cu o cursă a companiei S7.

Astăzi, rolul a fost preluat de preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, care torpilează cu bună ştiinţă drumul european al Republicii Moldova şi încearcă ruperea relaţiilor cu România, UE şi NATO.

Întâmplător sau nu, la 5 iunie - în ultima zi a lui Popov pe teritoriul Republicii Moldova - la Bălţi a avut loc o reuniune secretă a mai multor persoane publice care se opuneau semnării asocierii Republicii Moldova la UE. La această întâlnire secretă, care a suscitat interesul Serviciului de Informaţii şi Securitate, au participat Mihail Garbuz (liderul partidului „Patrioţii Moldovei”), başcanul de atunci, Mihail Formuzal, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, Veaceslav Perju, şeful mai multor organizaţii moldoveniste. Grupul diversioniştilor a elaborat un plan detaliat de destabilizare a situaţiei, care urma să se materializeze printr-o rebeliune armată contra puterii şi să culmineze cu proclamarea unei Federaţii Moldoveneşti cu patru subiecţi: Chişinău, Bălţi, Comrat şi Tiraspol. Scenariile însă au eşuat. S-a reuşit dejucarea măsurilor active ale GRU şi crearea unor detaşamente paramilitare în sudul republicii, iar vinovaţii au fost arestaţi sau daţi în urmărire internaţională. Astăzi, rolul a fost preluat de preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, care torpilează cu bună ştiinţă drumul european al Republicii Moldova şi încearcă ruperea relaţiilor cu România, UE şi NATO.