O hotărâre excepţional de importantă care se constituie într-un răspuns foarte aşteptat deoarece, pe de o parte, răspunde unei criscumstanţe excepţionale şi, la modul cel mai evident, vine să se constituie ca un precedent dacă, vreodată, asemenea situaţii bizare ar mai urma să se producă.

foto: Brena Marjorie Hale, Baroness Hale of Richmond

Este o soluţie juridică extrem de clară şi fără niciun fel de ambiguitate şi care vine în urma deciziei unilaterale de forţă luate de Boris Johnson de a trimite un aviz Reginei pentru suspendarea parlamentului. Demers criticat - şi, iată, pe bună dreptate – drept ilegal rezultat dintr-o dorinţă de putere care ameninţă să se transforme într-o abordare dictatorială care să ignore întreg echilibrul democratic şi independenţa puterilor în stat. Senzaţia a fost întărită, în aceste ultime zile, chiar şi ieri spre exemplu, de declaraţiile care spuneau că Boris Johnson nu ar exclude o prelungire suplimentară a suspendării Parlamentului, chiar în cazul unei decizii nefavorbaile a Curţii Supreme.

Întrebarea fundamentală din acest moment este dacă, da sau nu, premierul Boris Johnson va urma legile nescrise ale civilizaţiei politice şi, în consecinţă, îşi va asuma întreaga răspundere pentru ruşinea care s-a abătut asupra sa şi a instituţiei guvernului britanic. Prin anunţarea demisiei sale urmată de cea a întregului cabinet, ceea ce cer acum, unul după altul, membri al Parlamentului, şefii partidelor şi reprezentanţii cei mai importanţi ai formaţiunilor politice din Scoţia. Iralanda de Nord şi Ţara Galilor.

 

 

Plus chemarea adresată de John Bercow, Speaker-ul Camerei Comunelor, ca parlamentarii să se reunească în şedinţă începând de mâine, considerând deci că decizia Reginei a fost luată pe baza unei motivaţii constituite pe temeiuri în afara legii. În consecinţă, decizie nulă şi neavenită, în locul său fiind invocate acum prevederile unui regulament SO24 pentru dezbateri de urgenţă.

În principiu, demisia primului ministru şi a întregului său cabinet este singura soluţie logică.

Dar Boris Johnson s-ar putea să nu vrea, dat fiind că, de mai multe ori, a declarat că trebuie aşteptat Discursul Reginei care va fi lămuritor în toate chestiunile. Evident că speră asta deoarece tradiţia imuabilă spune că Primul Ministru este cel care scrie discursurile Reginei.Poate să nu demisioneze? Poate să nu-şi dea demisia deoarece, aşa cum ştiţi, nu există o Constituţie, ci doar prevederi cumulate în decenii şi secole şi asumate ca reguli de guvernare. Tocmai din această cauză principiul de lucru este “Regina domneşte, Primul Ministru guvernează” şi puterile Primului Ministru sunt deosebit de mari. Şi, relativ uşor, poate să ignore chiar decizii fereme, clare şi urgente ale Parlamentului.

Şi asta nu mai este acum o chestiune teoretică deoarece situaţia de acum arată că Boris Johnson a decis să dea urmare doar unei decizii a Parlamentului, dar să ignore una esenţială, parte integrantă a problemei de azi. Dacă vă amintiţi, în ultima zi de suspendare, Parlamnetul hotărâse două lucruri: obligaţia Guvernului de a da publicităţii Planul Yellowhammer în ca de No Deal Brexi şi de a prezenta public toate documentele legate de avizele juridice cerute şi obţinute pe care s-a bazat decizia de suspendare a Parlamentului. Acestea din urmă nu sunt nici acum publice, fapt care este echivalent cu “ignorarea Parlamentului” şi care poate duce la alte viitoare acţiuni juridice de ordin penal.

Chestiunea este este foarte complicată şi cu multiple efecte pe scena politică internă din Marea Britanie. Dar ceea ce mi se pare profund semnificativ pentru opinia publică europeană şi mondială urmează să se întâmple de acum înainte. Căci decizia viitoare a lui Boris Johnson, aflat acum la New York unde îl întâlneşte pe bunul său prieten Donald Trump, va arăta cât de consolidată mai este structura politică britanică şi în ce mod ştie să respecte principiile pe care, de atâta timp, le predă celorlalţi. Sau era numai o reprezentaţie, cu adevărat profesionist orchestrată, mai demult pentru impresionarea sălbaticilor din bananierii coloniilor Imperiului, acum, mai nou, pentru uimirea încântată a noilor democraţii “coming from the cold”, viitoarea sursă de păstrare a influenţelo dar şi eventuală resursă agricolă, punând multe speranţe în acest în ţările din est a căror opinie publică trebuia condusă rapid în ideea unui Exit naţional dintr-o Uniune Europeană care nu mai valorează nimic.

Dacă istoria strălucită a Marii Britanii va permite continuarea menţinerii unei dictaturi personale în devenire rapidă, cu orice riscuri, cum mi se pare a fi cea lui Boris Johnson, atunci avem o lecţie la care trebuie să medităm foartte bine deoarece aceasta este, pe fond, alegerea fundamentală a britanicilor şi nu ne aparţine nouă să nle dâm lecţii. Se poate însă, la fel de bine, să bedem că sistemul reacţionează şi că, acum, consideră că s-a trecut dincolo de linia roşie şi se intră într-o zonă de mare pericol. Şi va reacţiona ca atare.

În final, aşteptând evoluţia spectacolului, dacă tot vorbim despre democraţie şi regulile sale, vă puteţi oare imagina ce s-ar fi întâmplat dacă un prim ministru român ar fi suspendat parlamentul şi ar fi refuzat să se supună deciziilor parlamentului şi justiţiei? Nici în altă galaxie nu cred că am fi găsit loc să ne ascundem de ruşine. Bine că n-a fost să fie, hai să vedem ce va decide Boris Johnson, descendent adevărat al unei stirme de democraţi autentici.  Semn că stă să bubuie ceva, chiar şi Nigel Farage îşi retrage acum sprijinul pentru Boris Johnson, asta la câteva zile după ce-i propunea sprijin electoral. Mizerie? Nu. Doar politică. Şi Brexit.