Scandal gigantic în perspectivă: dispare „principiul precauţiei”?

Este extrem de posibil ca, în 2017, să vedem cum o ţară europeană, Franţa, conform promisiunii făcute de candidatul la preşedinţie Francois Fillon, să renunţe la acest principiu, acum înscris în Constituţie. Ar fi o schimbare enormă cu consecinţe realmente incalculabile, posibil cu efect de „bulgăre de zăpadă” antrenând alte State Membre, într-o afacere cu o miză pe termen lung de sute sau mii de miliarde de euro.

Dar şi cu nebănuite urmări asupra sănătăţii noastre a tuturor şi, extrem de uşor de anticipat, antrenând potenţiale modificări în ceea ce înseamnă procesul de dezvoltare al tuturor fiinţelor vii.

Ce este „principiul precauţiei”?

Aveţi aici, în portalul legislativ al UE, definiţiile complete precum şi trimiterile la actele adiţionale. În esenţă, menţionat în art.191 al Tratului privind funcţionarea UE,

„Principiul precauţiei permite o reacţie rapidă în faţa unui posibil pericol pentru sănătatea oamenilor, a animalelor sau a plantelor ori pentru protecţia mediului. În fapt, în cazul în care datele ştiinţifice nu permit o evaluare completă a riscurilor, se poate recurge la principiul precauţiei, de exemplu, pentru a împiedica distribuţia sau chiar pentru a retrage de pe piaţă produsele potenţial periculoase (...) poate fi invocat atunci când un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare ştiinţifică şi obiectivă, iar această evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului.

Aplicarea principiului precauţiei se înscrie astfel în cadrul general al analizei riscurilor (care include, pe lângă evaluarea riscurilor, şi gestionarea şi comunicarea riscurilor), mai exact, în contextul gestionării riscurilor, care corespunde fazei de luare a deciziei. Comisia subliniază că principiul precauţiei poate fi invocat doar în eventualitatea unui risc potenţial şi că nu poate justifica, în niciun caz, o decizie arbitrară.

Prin urmare, aplicarea principiului precauţiei este justificată doar dacă sunt îndeplinite trei condiţii prealabile:

• identificarea potenţialelor efecte negative;
• evaluarea datelor ştiinţifice disponibile;
• gradul de incertidudine ştiinţifică.”

Francois Fillon propune scoaterea din Constituţie a „principiului precauţiei”, referindu-se îndeosebi la domeniile energiei nucleare şi autorizării a cât mai multe tipuri de culturi OGM (organisme genetic modificate).

Ne ocupăm azi de acest ultim subiect, prezentând punctele de vedere ale unei dezbateri de mult timp existente, dar, din septembrie, exacerbată de un eveniment neaşteptat şi care, dintr-odată, a pus Europa în centrul unei bătălii foarte dure între adepţii OGM şi ecologişti.

Până în luna septembrie, liderul mondial al producţiei de organisme genetic modificate era compania americană Monsanto. Dar compania germană Bayer a cumpărat gigantul american pentru suma de 66 miliarde $, un „acord ferm de fuziune” la preţul de 128 $ pe acţiune în numerar. Asta înseamnă că producţia (uneori foarte vehement contestată) a celor de la Monsanto poate deveni în viitorul apropiat o producţie europeană şi posibil de comercializat fără bariere tarifare pe tot teritoriul UE (după ce Comisia Europeană va aproba acordul respectiv care trebuie să fie în acord cu reglementările concurenţiale). E vorba, poate în primul rând, de ierbicidul ROUNDUP (glyphosat), dar şi multiplele variante de porumb, grâu şi soia genetic modificate.

Mizele sunt într-adevăr uriaşe la nivel mondial, căci Monsanto deţinea, la ora acordului ferm de fuziune, 30% din piaţa mondială a OGM, cu 1700 de brevete, cu cifră de afaceri de 15 miliarde $ şi un beneficiu net anual 2015 de 2,31 miliarde $, este prezent pe marile pieţe din Brazilia, Argentina, India, China, Filipine, Canada şi Mexic, iar în Europa în Spania, Portugalia, Bulgaria, Malta, Irlanda. Dar şi în România unde, din 2013, are o staţie de procesare şi condiţionare a seminţelor în localitatea Sineşti, jud. Ialomiţa, la 30 km de Bucureşti. Şi nu este o unitate oarecare, ci cea mai mare unitate de procesare pe care o au americanii în Europa...

Problemele

Prima este una de principiu. Unul care este tocmai cel al precauţiei, considerat, în opinia mea pe drept cuvânt, absolut necesar în momentul în care vorbim despre Organismele Genetic Modificate, cele care, pentru prima oară în istoria omenirii, presupun o operaţiune care ajunge la codul genetic şi care duce la apariţia unui nou tip de organisme vii care, la rândul lor, vor interacţiona şi vor schimba pe mai departe, în lanţ, ADN-ul consumatorilor. Provocând mutaţii posibil extrem de semnificative la nivel de generaţii.

Dar, spune Fillon, agricultura este acum sufocată, în numele acestui principiu al precauţiei, fiind în pragul unei „supradoze masive”, situaţie posibil de remediat „prin abrogarea, prin ordonanţă, a tuturor normelor care au fost adăugate la textele europene”. În acest sens, spune el, principiul precauţiei (înscris de Chirac în 2005 în Constituţia franceză) este unul „dizolvant şi arbitrar”.

Are dreptate, spune filozoful Dominique Lecourt, director general al Instituttului Diderot şi fost vicepreşedinte al Comitetului pentru prevenire şi precauţie:

„Principiul precauţiei se înscrie în contextul mai general al discursurilor apocaliptice... nu este nimic mai mult decât «un principiu al suspiciunii». Este un principiu care întreţine sau agravează o neîncredere patologică faţă de inovaţie, celei care, de acum, i se cere să aducă proba că nu prezintă nici un fel de primejdie... Înscriind acest principiu în Constituţie, legislatorul nu a făcut decât să anime noi angoase care se înscriu într-o tendinţă de neîncrede faţă de ştiinţă şi tehnologie”.

Totalmente fals, replică cei care se opun liberalizării producţiei de OGM şi ierbicidului Roundup. În principal, folosind două argumente. Primul este că există o certă posibilitate de contaminare, prin spori sau polenizare a culturilor „normale” de la cele OGM. Apoi, spun ei, perioada de teste este mult prea redusă (nu a atins nici măcar nivelul unei generaţii) pentru a se şti care sunt efectele directe ale consumului de organisme genetic modificate dar şi care sunt rezultatele la nivelul lanţului alimentar în momentul în care OGM-urile intră, practic, în producţia tuturor tipurilor de alimente găsite pe piaţă.

Apoi, evident, există studii care demonstrează efectul nociv direct al OGM-urilor care produc tumori canceroase, aşa cum se arată în lucrarea de referinţă semnată de Gillet-Eric Seralini de la Universitatea din Caen, preşedinte al Consiliului ştiinţific al CRIIGEN (Comitetul pentru cercetări şi informaţii independente asupra ingineriei genetice). Găsiţi aici studiul republicat de către Environmental Sciences Europe, unde veţi găsi toate datele privind experimentul de doi ani implicând ierbicidul Roundup, dar şi o variantă de porumb genetic modificat NK603GM. Experiment de doi ani cu rezultate absolut înspăimântătoare, asta în condiţiile în care perioada de testare asumată de Monsanto este doar de 90 de zile... În acest context, o întrebare mai mult decât justificată şi care ţine de „principiul de precauţie”: analizele efectuate asupra OGM înainte de comercializare sunt oare insuficiente?

Întrebare esenţială la care au încercat să răspundă semnatarii unui studiu apărut pe 19 decembrie în revista Scientific Report. Concluzia lor este că există diferenţe semnificative între un porumb OGM şi echivalentul său nemodificat, diferenţe care nu sunt luate în calcul în evaluările de risc efectuate de autorităţile sanitare. Ceea ce răstoarnă, practic, toate criteriile de analiză şi autorizare de până acum care se bazau pe un presupus „principiu de echivalenţă” care spune că, în cazul în care un produs este considerat a fi, la nivel de substanţă, echivalent cu organismul pe baza căruia este fabricat, atunci nu mai este necesar un studiu aprofundat înainte de comercializarea produsului respectiv.

Dacă aşa stăteau lucrurile până acum, discuţia s-a inflamat în ultimele luni şi pentru că pe piaţă urmează să intre un aflux masiv din „noua generaţie OGM”, cele obţinute prin folosirea unor noi tehnici cu mult mai precise şi performante de modificare a genomului (NPBT , „New Plant Breeding Techniques”)...

Investiţii enorme în cercetare şi producţie şi care trebuie recuperate cât mai rapid, scurtând la maximum durata între laborator şi producţia de serie. Mai ales că, pentru agricultura europeană, nu există numai oferta Bayer-Monsanto, ci şi cea cu multe avantaje comerciale directe şi indirecte a chinezilor de la ChemChina, care a achiziţionat compania elveţiană Syngenta...

Ce face Uniunea Europeană? Aveţi aici răspunsurile considerate drept relevante de către cei de la Bruxelles. Cea mai importantă reglementare generală rămâne aceasta şi unde se precizează că OGM sunt „organisme, cu excepţia fiinţelor umane, al căror material genetic a fost modificat într-un mod care nu se efectuează în mod natural prin multiplicare şi/sau recombinare naturală”.

Marea necunoscută rămâne - şi de aici pleacă toate întrebările şi spaimele - dacă, da sau nu, fiinţele umane vor deveni ele însele, la un moment dat al evoluţiei lor viitoare, victime ale modificărilor genetice suferite de din ce în ce mai multe dintre elementele care le compun hrana cotidiană. De unde posibilitatea, foarte la îndemână, ca „pâinea noastră de toate zilele” să fie integral produsă pe baza de organisme modificate genetic (există acum variantă de grâu modificat genetic, patent Monsanto).

Poate ar fi util ca şi în România să apară o asemenea dezbatere şi, în cunoştinţă de cauză, să puteţi decide. Nu ştiu însă dacă cineva va avea timp şi apetenţă pentru asta. Mai comod este să nu observe. Oare e de bine? Nu cred.