Scandal în Germania. Şeful marinei demisionează după ce a cerut „respect“ pentru Putin şi a spus că Peninsula Crimeea nu se mai întoarce la Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vice-amiralul german Kay-Achim Schönbach
Vice-amiralul german Kay-Achim Schönbach

Ministerul german al apărării a confirmat sâmbătă că şeful marinei Kay-Achim Schönbach a demisionat pe fondul scandalului creat de comentariile sale de vineri, conform cărora preşedintele rus Vladimir Putin merită respect iar Peninsula Crimeea nu va mai aparţine niciodată Ucrainei, transmite dpa.

Vice-amiralul Kay-Achim Schönbach a făcut aceste comentarii în India. În urma lor, ambasadorul Germaniei a fost solicitat de autorităţile ucrainene pentru a da explicaţii, iar Schönbach a încercat să revină asupra lor sâmbătă.

"Ceea ce îşi doreşte cu adevărat este respect", a spus Schönbach despre Putin."Şi, Doamne, să acorzi cuiva respect are un cost redus, este chiar gratuit. Dacă aş fi întrebat, (aş spune că) este uşor să i se acorde respectul pe care îl cere cu adevărat şi pe care, probabil, îl merită".

"I-am cerut ministrului Apărării Christine Lambrecht să mă elibereze de îndatoririle mele cu efect imediat", a spus Kay-Achim Schoenbach într-o declaraţie. "Ministrul a acceptat cererea mea", a adăugat el, conform Reuters.

Discursul lui Schoenbach a înfuriat oficialii de rang înalt din cadrul Ministerelor de Externe şi Apărării din Germania, notează Der Spiegel. Potrivit publicaţiei, ministrul Apărării Christina Lambrecht a purtat discuţii cu inspectorul general al Bundeswehr (armata germană) Eberhard Zorn şi consilierul ei de relaţii publice Părţile au convenit ca Kai-Achim Schönbach să-şi clarifice imediat declaraţiile şi să prezinte scuze, iar luni să se prezinte în faţa lui Zorn.

Anterior, reprezentantul oficial al Ministerului de Externe ucrainean, Oleg Nikolenko, a calificat declaraţiile „inacceptabile” şi a cerut explicaţii. Potrivit unei postări pe site-ul Ministerului de Externe, Crimeea „nu poate fi pierdută decât în imaginaţia unui viceamiral german”, iar încercarea de a desluşi logica preşedintelui rus „trebuie să aibă limite – morale, etice şi în materie de securitate”.

Scandalul vine după ce presa a scris că Germania blochează un transfer de arme către Ucraina din partea unui aliat NATO, refuzând să acorde permise de export Estoniei în baza politicii sale îndelungate privind armele letale în zone de conflict, relatează WSJ.

Germania se opune furnizării de sprijin militar Ucrainei refuzând Estoniei - o ţară mică de la graniţa nordică a Rusiei - permisele de export de arme de fabricaţie germană la Kiev, în condiţiile în care SUA, Polonia, Marea Britanie, printre alţii, trimis deja armament Ucrainei.

Germania nu permite transferul de artilerie germană nici de către o ţară terţă, potrivit oficialilor estoni şi germani.

Specialiştii în domeniul securităţii văd în această chestiune o testare a politicii Berlinului privind transferul de arme, în contextul unei crize exacerbate în Europa, indicând totodată spre dificultăţile întâmpinate de SUA şi aliaţii săi europeni în formularea unui răspuns comun la comasarea trupelor ruse lângă Ucraina şi cerinţelor înaintate de Rusia.

„Germania are mari ezitări în a ne livra [arme]”, a comentat ministrul ucrainean al apărării, Oleski Reznikov, într-un interviu pentru WSJ.

De partea cealaltă, responsabilii germani au explicat că impasul creat este consecinţa politicii cu tradiţie lungă a Germaniei privind exportul de arme în zonele de conflict.

În prezent, 100.000 de militari ruşi sunt masaţi de-a lungul graniţelor Ucrainei, ceea ce a determinat eforturi diplomatice intense în ultimele săptămâni pentru a preveni izbucnirea ostilităţilor. Rusia neagă că plănuieşte ceva, dar a cerut ca NATO să nu se extindă spre est şi în special în Ucraina. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite