UPDATE Satelitul GOCE: posibilitatea prăbuşirii deşeurilor spaţiale în Italia, exclusă de experţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Resturile satelitului pot cădea în Italia
Resturile satelitului pot cădea în Italia

Protecţia civilă italiană a anunţat, duminică după-amiază, că posibilitatea prăbuşirii pe teritoriul Italiei a resturilor desprinse din satelitul GOCE, la intrarea acestuia în atmosferă, este de acum înainte exclusă, informează AFP.

Într-un nou comunicat de presă, Protecţia civilă italiană a precizat, într-o manieră care s-a dorit a fi liniştitoare, că "Agenţia spaţială italiană a exclus un eventual impact al fragmentelor de satelit cu teritoriul italian".

Satelitul GOCE, lansat în 2009 pentru a cartografia variaţiile înregistrate de gravitaţia terestră şi care şi-a epuizat rezervele de carburant, ar trebui să reintre în atmosfera terestră în noaptea de duminică spre luni, a anunţat, vineri, Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

"Nu este încă posibil să excludem probabilitatea, chiar dacă aceasta este minimală, ca unul sau mai multe fragmente să cadă în Italia, în două ferestre orare: de la 19.44 la 20.24 (orele locale), în teritoriile Val d'Aoste, Piemont, Liguria şi Sardinia, şi între 07.48 la 08.28 (orele locale), luni, în sudul ţării, în regiunile Molise, Campania, Apulia, Basilicata, Calabria şi Sicilia", se afirmă în comunicatul emis de Protecţia civilă din Italia.

Satelitul GOCE se va dezintegra la o altitudine de circa 80 de kilometri, iar cea mai mare parte dintre fragmente vor arde în întregime. Potrivit previziunilor făcute de Agenţia Spaţială Europeană, doar o mică parte din masa iniţială, circa 20%, adică aproximativ 200 de kilograme, ar trebui să supravieţuiască reintrării satelitului în atmosferă. Aceasta se va dezintegra în mai multe zeci de fragmente, care vor ajunge la suprafaţa planetei noastre.

Fără a fi complet nul, riscul pe care îl prezintă prăbuşirea satelitului GOCE pentru pământeni este totuşi considerat de către experţi ca fiind unul "foarte mic".

Zona care ar putea fi afectată va fi totuşi cunoscută cu o precizie mai mare pe măsură ce se apropie momentul intrării în atmosferă.

Un program internaţional promovat de Comitetul de coordonare inter-agenţii pentru deşeurile spaţiale (Inter-Agency Space Debris Coordination Committee/ IADC) va asigura supravegherea prăbuşirii pe Terra a satelitului GOCE.

Din martie 2009, GOCE pluteşte pe o orbită terestră, "la o altitudine excepţional de mică pentru un satelit de cercetări ştiinţifice", precizează ESA.

Gradiometrul său, instrumentul care măsoară gravitaţia în 3D, a permis cartografierea variaţiilor înregistrate de gravitaţia terestră, "cu o precizie de neegalat", a subliniat ESA.

Oamenii de ştiinţă au exploatat de asemenea datele transmise de GOCE pentru a alcătui prima hartă din lume de înaltă rezoluţie a frontierei dintre scoarţa terestră şi manta, denumită "moho" (discontinuitatea Mohorovičić).

GOCE a devenit astfel "primul seismograf de pe orbită" atunci când a detectat undele sonore produse de puternicul seims care a lovit Japonia pe 11 martie 2011.

Misiunea trebuia să dureze iniţial 20 de luni, dar ESA a decis să o prelungească până la sfârşitul anului 2012, întrucât consumul de carburant era considerabil mai puţin important decât se prevedea.

GOCE a fost construit înainte de intrarea în vigoare, în 2008, a unui acord internaţional care i-a constrâns pe constructorii de sateliţi ştiinţifici să îi echipeze cu un sistem de propulsie care să îi facă să se prăbuşească în mare, departe de zonele locuite, la încheierea misiunilor lor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite