Sânge artificial pulverizat în public, în semn de protest faţă de refugiaţi în Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
30 de persoane au protestat la o piesă de teatru dedicată refugiaţilor FOTO diepresse.com
30 de persoane au protestat la o piesă de teatru dedicată refugiaţilor FOTO diepresse.com

Poliţia austriacă a anunţat vineri că a acuzat de agresiune opt suspecţi, în urma unei încăierări cu persoane care asistau în public la o piesă de teatru favorabilă refugiaţilor, relatează AP.

Aproximativ 30 de persoane, care afirmă că fac parte dintr-o grupare identitară, au fost implicate în acest protest, joi seara. Unele dintre aceste persoane au urcat pe scenă şi au pulverizat sânge artificial în public, a declarat vineri Thomas Keiblinger, un purtător de cuvânt al poliţiei.

Piesa, intitulată "Die Schutzbefolene" (Protejaţii), a fost scrisă în 2013 de Elfriede Jelinek, laureata austriacă a Nobelului pentru Literatură în 2004.

Piesa este inspirată de ocuparea unei biserici de la Viena de către 60 de azilanţi, după ce-au fost informaţi că urmau să fie deportaţi.

Rolurile au fost jucate de către solicitanţi de azil din Irak, Siria şi Afganistan.

Potrivit poliţiei, protestatarii purtau bannere pe care se puteau citi mesaje ca "multiculturalismul ucide".

Ciocniri au avut loc, după care protestatarii au fost evacuaţi, iar mai multe persoane au fost rănite.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite