Ruşii duc un război informaţional în Bulgaria

Ruşii duc un război informaţional în Bulgaria

Preşedintele Bulgariei Rossen Plevneliev  a declarat la sfârşitul anului trecut că „90% din presa bulgară lucrează pentru stăpâni ruşi“ FOTO Reuters

Propaganda rusească, în special cea făcută cu ajutorul personalităţilor politice şi economice din Bulgaria, chiar şi prin media bulgară, pune la încercare securitatea economică şi energetică şi subminează capacităţile de apărare, potrivit unui raport publicat pe site-ul oficial al Ministerului Apărării din Bulgaria.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Potrivit raportului, unul dintre cele mai mari riscuri pentru Bulgaria este „noul război hibrid care combină metodele convenţionale cu cele de gherilă, informaţionale şi cibernetice“. Raportul de 14 pagini „Previziuni pentru 2020“, va fi prezentat de preşedintele bulgar Rossen Plevneliev şi de ministrul interimar al Apărării Velizar Şalamanov la summitul NATO de pe 4-5 septembrie din Cardiff, Ţara Galilor, anunţă „EurActiv“.
 
Relaţiile reci dintre Moscova şi Kiev, pe de-o parte, şi UE, SUA şi NATO de cealaltă parte pun o tensiune enormă pe securitatea noastră economică şi energetică şi deteriorează din ce în ce mai rău capacităţile noastre de apărare“, se arată în document.
 
Într-adevăr, Bulgaria a fost supusă unor mari presiuni din parte Moscovei să construiască proiecte energetice mari, cum ar fi gazoductul „South Stream“, centrala nucleară Belene şi conducta de petrol Burgas-Alexandroupolis. De cealaltă parte, SUA şi alţi parteneri occidentali au descurajat Bulgaria în ceea ce priveşte creşterea dependenţei energetice şi economice de Rusia. Drept rezultat, toate aceste proiecte sunt acum îngheţate.
 
În contextul crizei ucrainene, câteva publicaţii media iau deja deschis partea Rusiei. În timpul summitului de la Vilnus, din noiembrie 2013, se pare că Plevneliev a mărturisit în timpul întâlnirii a Partidului Popular European că „90% din presa bulgară lucrează pentru stăpâni ruşi“.
 
În aprilie, preşedintele Plevniev a spus că misiuni de recunoaştere şi avioane de transport ruseşti treceau frecvent peste graniţa aeriană estică a Bulgariei. Aceste zboruri erau interceptate de avioanele ruseşti de luptă MIG ale Bulgariei „de două sau trei ori pe săptămână“, spunea preşedintele bulgar. Înainte de criza din Crimeea, asemenea interceptări erau extrem de rare.
 
Avioanele de luptă bulgare sunt de provenienţă sovietică, iar mentenanţa poate fi realizată doar de către Rusia. Preşedintele bulgar suspectează că Rusia vrea să epuizeze durata de viaţă a MIG-urilor, grăbind intervenţiile tehnice. Potrivit raportului, este necesar ca ţara să cumpere noi avioane de luptă şi, în cazul în care economia creşte, să investească într-un nou sistem de apărare aerian.
 
Documentul mai precizează şi că societatea civilă a devenit mai puternică în ultimele luni, însă „rezistenţa mecanismelor sociale este încă insuficientă în condiţiile riscurilor de natură hibridă“.
 
Cel puţin o organizaţie politică, mai precis partidul naţionalist-xenofob Ataka, promovează deschis politici pro-Putin, conform EurAktiv. Iar Partidul Socialist Bulgar, cea de-a doua putere în stat, adoptă o poziţie pro-Moscova, fără să ţină cont de linia europeană a ţării.
 
Un recent sondaj de opinie a demonstrat că, dacă vor fi rugaţi să aleagă între statutul de membru UE sau cel de membru al Uniunii Eurasiatice a Rusiei, 22% dintre respondenţi ar vota cu proiectul geopolitic al lui Putin. Totuşi, 40% ar vota pentru UE.
 
Pe 27 august, premierul bulgar interimar Georgi Bliznaşki a anunţat că raportul „Previziuni 2020“ a creat o „mini-criză“ în ţară şi că a fost retras. Raportul a dispărut într-adevăr de pe site-ul ministerului. Anunţul a venit după ce Ivailo Kalfin, un politician de centru-stânga al partidului „Alternativă pentru o Renaştere Bulgară“ a acuzat ministrul Apărării de faptul că „otrăveşte“ inutil relaţiile ţării cu Moscova şi a solicitat demisia sa, conchide EurActiv.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările