Mult mai important, Zelensky a fost de acord şi cu acordarea statutului autonom regiunii Donbas. Organizarea de alegeri locale ȋn aceste regiuni nu este un angajament ȋn premieră, la rȃndul lui şi Poroshenko se angajase să le organizeze, numai că exact aceleaşi condiţii puse şi ieri nu au fost niciodată ȋndeplinite. Ba mai mult, copiind scenariul aplicat de Rusia ȋn Transnistria, ȋn ultimele luni s-a discutat posibilitatea unor trupe de menţinere a păcii care să acţioneze ȋn Estul Ucrainei, truc care i-a permis Rusiei, transformindu-şi trupele de ocupaţie ȋn trupe de menţinere a păcii, să ȋşi păstreze prezenţa militară ȋn Transnistria timp de două decenii, scenario ce se voia repetat ȋn Estul Ucrainei. Premiera de la Minsk constă ȋn aprobarea acordării statului autonom regiunii Donbas, ceea ce poate da acesteia drept de veto, sau măcar putere de tergiversare şi compromitere a deciziilor majore de securitate si politică externă ale Ucrainei, de exemplu aderarea la NATO sau UE. Statutul şi condiţiile autonomiei vor trebui aprobate de Rada Ucrainei, ȋn care Zelensky are o majoritate confortabilă. Nu mai este nevoie să spun că subiectul Crimeea nu mai există decȃt ȋn discursurile cȃtorva lideri regionali şi vestici ȋncăpăţȃnaţi.

Ȋn aceste săptămȃni ȋn Moldova s-a redeschis discuţia asupra rezolvării problemei Transnistriei, repunȃndu-se pe masă vechiul plan Kozak, care prevedea federalizarea Moldovei cu Transnistria ca regiune autonomă, cu acelaşi drept de veto ȋn deciziile majore ale Moldovei. Planul a fost respins la vremea lui tocmai pentru că dădea Kremlinului, prin influenţa pe care o are asupra Transnistriei, o pȃrghie de a stopa, tergiversa sau omorȋ tendinţele transatlanticiste ale Moldovei. Guvernul Maia Sandu s-a pronunţat hotărȃt ȋmpotriva planului Kozak, numai că şi ȋn Moldova, ca şi ȋn Ucraina, la masa negocierilor se află şi europenii – Germania şi Franta, in formatul Normandia, ȋn cazul Ucrainei, şi UE, in formatul 5+2, ȋn cazul Moldovei. Atit ȋn Germania cȃt şi, mai ales, ȋn Franţa, luările de poziţie ȋn favoarea realinierii cu Moscova sunt din ce ȋn ce mai frecvente şi mai hotărȃte. Ca de obicei, it’s the economy, stupid.

Opinia publică din Ucraina este sleită de un război lung şi costisitor, iar ȋn Moldova de un conflict interminabil. Problemele principale ale populaţiei din ambele ţări nu sunt legate de integritatea teritorială, pe care sondajele o clasează ȋn cel mai bun caz pe al treilea loc, ci corupţia şi problemele economice, inclusive costul războiului ȋn cazul Ucrainei. Pe acest fond decizii care acum cȋţiva ani ar fi scos lumea ȋn stradă, astăzi ar putea fi luate fără mari şi grave repercursiuni sociale. Ca dovadă, rezultatul de ieri de la Minsk a scos ȋn stradă cȋteva sute de cetăţeni.

Mai puţin urmărit ȋn Romania, deşi este o traiectorie la fel de importantă, acum două săptamȃni Belarus şi Rusia au semnat un acord de integrare, care aduce ȋmpreună cele două ţări pe cȃteva direcţii economice şi sociale. ȋntr-un document “scăpat” către media se menţionează planul federalizării celor două ţări. Ideea acordului nu este nouă, Tratatul de Integrare datează din 1999, nevoia Moscovei de a semna acest tratat cȃt mai curȃnd este ȋnsă din ce ȋn ce mai presantă. Pe de o parte ȋn aceasta nouă formulă politică, federaţia, Putin poate candida la preşedinţia acesteia ȋn 2024, cȃnd ȋi expira ultimul mandat constituţional ȋn Rusia. Ar fi o formulă de rămȃnere la putere mai civilizată decȃt o nouă forţare a Constituţiei Federaţiei Ruse. Dar pe de altă parte, şi chiar mai important, Rusia ȋşi asigură şi Belarus ca ţară tampon ȋntre ea şi spaţiul occidental.

Deoarece acesta este ȋn aceste zile, ca de fapt dintotdeauna, jocul Moscovei: realizarea unei zone gri, zonă tampon de ţări pe care Kremlinul le poate controla şi despre care se asigură că nu vor adera la instituţiile şi spaţiul occidental. Prin Donbas, Transnistria şi Belarus se creaza zona de protecţie a Rusiei. Succesul Moscovei ȋn acest demers nu este posibil fără acordul, sau chiar sprijinul, european. Germania şi Franţa sunt interesate economic ȋn a redeschide cooperarea cu Rusia, ȋn timp ce celelalte guverne europene sunt obosite de repetatele eşecuri ale Moldovei şi Ucrainei şi de tangoul fără sfȃrşit al Belarusului cu Occidentul. Intr-o lume In care valorile nu mai au putere de piaţă, rămȃnerea unor ţări ȋntr-o zonă gri nu reprezintă, deci, o mare pierdere.

Acest aranjament, ȋnsă, nu ar fi deloc favorabil Romȃniei. ȋn primul rind, din cauza propriilor vulnerabilităţi, Romȃnia trebuie să protejeze ideea menţinerii integrităţii teritoriale ȋn orice caz şi cu orice ocazie. Ȋn al doilea, din cauza legăturilor istorice şi sociale, Romȃnia trebuie să protejeze parcursul european al Moldovei şi să respingă posibilitatea dictării alegerilor geopolitice ale acesteia de către Moscova. Ȋn al treilea, dacă Moscova reuşeşte şi ȋşi creează zona tampon, Romȃnia se va invecina cu aceasta, devenind un ghimpe şi mai mare ȋn coasta Moscovei, iar ȋncercările acesteia de infiltrare ȋn deciziile politice, economice şi sociale ale Romȃniei se vor intensifica ȋn consecinţă. Şi deşi Romȃnia este acoperită de umbrela NATO şi UE, acestea nu fac ȋncă faţă cu succes deplin atacurilor de tip hibrid ale Moscovei. Interesul geostrategic al Romȃniei este să fie ȋnconjurată de vecini prietenoşi, stabili şi predictibili şi să stea căt mai departe de mȃna lungă a Moscovei.