Rusia va efectua două zboruri de observaţie în spaţiul aerian al României şi al Ungariei la sfârşitul lunii mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonov-30B FOTO Wikipedia
Antonov-30B FOTO Wikipedia

Federaţia Rusă va efectua două zboruri de observaţie în spaţiul aerian al României şi Ungariei, în perioada 25-31 mai, în cadrul tratatului „Cer Deschis”, care prevede supervizarea acordurilor de securitate privind controlul armelor, informează agenţia Itar-Tass, conform Mediafax.

Anunţul a fost făcut duminică de directorul Centrului naţional rus pentru reducerea ameninţării nucleare, Serghei Rîjkov, potrivit sursei citate.

„Zborurile vor fi realizate în perioada 25-31 mai cu plecare de pe aeroporturile din Bucureşti şi Kecskemet (Ungaria)", a declarat Serghei Rîjkov. Oficialul rus a precizat că în cadrul misiunii de observaţie vor fi folosite avioane de tip Antonov-30B, special proiectate pentru aerocartografie.

Experţii vor verifica astfel echipamentele de monitorizare folosite de Federaţia Rusă, asigurându-se că toate prevederile tratatului „Cer Deschis” sunt respectate, a mai menţionat Serghei Rîjkov.

„Specialiştii ruşi de la bordul avionului de observaţie An-30 vor controla parametrii şi modul de utilizare a echipamentului de monitorizare prevăzut în Tratat”, a mai declarat directorul Centrului naţional rus pentru reducerea ameninţării nucleare, Serghei Rîjkov.

Potrivit acestuia, aeronava de tip Antonov-30 nu este proiectată să primească la bord armament, iar echipamentul de observaţie îndeplineşte tratatele şi certificările internaţionale din domeniu.

La începutul lunii mai, o misiune compusă din specialişti norvegieni şi americani au desfăşurat mai multe zboruri de observaţie în spaţiul aerian rus, tot cu un avion Antonov-30B.

Tratatul „Cer Deschis”, care prevede zboruri de observaţie în spaţiile aeriene ale Statelor Unite, Rusiei, precum şi a câtorva state europene, a fost semnat în 1992, de către 34 de ţări. Tratatul presupune  transparentizarea şi supervizarea acordurilor privind controlul armelor, precum şi soluţionarea situaţiilor de criză în cadrul unor organisme internaţionale precum OSCE.


Citeşte şi:

Elicoptere militare ruse vor efectua zboruri de antrenament în apropierea frontierelor baltice

Elicoptere militare ruse vor efectua zboruri în apropierea frontierelor ţărilor baltice, în cadrul unui exerciţiu, anunţă armata rusă, în contextul în care NATO a intensificat patrulele aeriene în această regiune.

Bulgaria se declară îngrijorată faţă de creşterea numărului de zboruri de recunoaştere ruseşti

Autorităţile din Bulgaria au denunţat o creştere semnificativă a numărului de zboruri de recunoaştere efectuate de avioane ale armatei ruseşti în apropiere de spaţiul său aerian, a anunţat, marţi, ministrul bulgar al Apărării, potrivit Reuters.

Bulgaria semnalează o creştere a numărului zborurilor de recunoaştere ruseşti

Numărul zborurilor de recunoaştere efectuate de avioanele armatei ruse în apropierea spaţiului aerian bulgar a crescut semnificativ de la începutul lui 2014, afirmă cotidianul Sega în ediţia de marţi, citând surse din cadrul Ministerului Apărării de la Sofia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite