Rusia a decis să trimită un emisar special la Kiev, pentru soluţionarea conflictului ucrainean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un emisar special se va deplasa la Kiev pentru a purta negocieri cu privire la planul de detensionare a conflictului ucrainean, a anunţat, vineri, preşedintele Petro Poroşenko, după o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, relatează AFP.

„Un reprezentant al Rusiei va ajunge în Ucraina şi vom aborda cu el primii paşi pentru soluţionarea crizei din ţară”, a declarat Petro Poroşenko.

Prezenţi în Franţa, la ceremoniile dedicate Debarcării din Normandia, cei doi lideri au purtat o serie discuţii cu privire la situaţia din estul Ucrainei, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel.

Petro Poroşenko, care urmează să fie învestit sâmbătă în funcţia de preşedinte, a apreciat că dialogul cu Vladimir Putin a fost unul destul de tensionat, însă reprezintă „un pas în direcţia cea bună”.

„Fireste, tonul general al întâlnirii a fost destul de tensionat. Cu toate acestea, faptul că am avut un dialog reprezintă un semnal pozitiv al reuniunii noastre. Pot spune că negocierile au început”, a declarat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

De asemenea, acesta a precizat că a adus în discuţie şi subiectul anexării peninsulei Crimeea. „Subiectele discutate au fost complicate şi nici reacţia lui Putin la întrebarea mea privind Crimeea nu a fost una simplă”, a mai spus Poroşenko, fără a oferi alte detalii.

Cei doi preşedinti au convenit în urma dialogului că violenţele din estul Ucrainei trebuie să înceteze în cel mai scurt timp, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În cadrul unei intervenţii televizate la un post rus, Vladimir Putin a menţionat că abordarea lui Poroşenko în privinţa situaţiei din Ucraina i se pare „corectă în ansamblu”, însă a precizat că în opinia sa conflictul trebuie soluţionat nu cu Rusia, ci cu separatiştii care cer federalizarea.

„Dacă această abordare ca cea de astăzi va continua, atunci vor exista condiţii prielnice pentru a dezvolta relaţiile noastre şi în alte domenii”, a comentat Vladimir Putin.

De asemenea, preşedintele rus a mai adăugat că cele două ţări sunt aproape să stabileasca un acord în privinţa livrărilor de gaze naturale.


Citeşte şi:

Criza din Ucraina, subiect de discuţie al liderilor lumii prezenţi la ceremoniile din Normandia. Putin a vorbit cu Poroşenko şi cu Obama

Ceremoniile consacrate împlinirii a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia, şi mai ales prezenţa în Franţa a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin şi a preşedintelui ucrainean ales, Petro Poroşenko, a fost un bun prilej de abordare a crizei din estul fostei republici sovietice. Putin s-a văzut atât cu Poroşenko, dar şi cu şeful casei Albe, Barack Obama, deşi nu erau prea multe speranţe pentru aceste întrevederi.

UPDATE Ucraina: Armata ucraineană a curăţat 20 de localităţi de separatişti, pro-ruşii mai controlează doar 10

În aşteptarea preluării oficiale a frâielor ţării de către noul preşedinte Petro Poroşenko, operaţiunea antiteroristă continuă în estul Ucrainei. Forţele militare ale Kievului au preluat controlul în peste 20 de localităţi din regiunile Lugansk şi Doneţk, încercuindu-i astfel în cursul operaţiunii "antiteroriste" pe separatiştii care ocupă în total zece oraşe în estul Ucrainei.

La frontiera cu Ucraina poate apărea un nou conflict, de acum cu un stat membru al UE - mesaj tot mai des întâlnit în presa ucraineană

În urma evenimentelor din prmăvara anului în curs s-a relevat că Ucraina trebuie să-şi regândească relaţiile cu statele vecine. Toate studiile realizate şi tezele susţinute în ţară pe tema parteneriatului ucraineano-rus şi-au pierdut orice valoare ştiinţifică. Or, garantul securităţii şi partenerul strategic nr.1 al Ucrainei - Federaţia Rusă - s-a transformat în agresorul nr.1.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite