Rusia convoacă un diplomat austriac, după ce Viena ar fi refuzat să acorde vize unor jurnalişti din Crimeea

Rusia convoacă un diplomat austriac, după ce Viena ar fi refuzat să acorde vize unor jurnalişti din Crimeea

Ministerul rus de Externe l-a convocat vineri pe un reprezentant al ambasadei Austriei la Moscova în legătură cu refuzul autorităţilor de la Viena de a acorda vize unor jurnalişti din Crimeea pentru a participa la un eveniment organizat de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează DPA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit agenţiei citate, anunţul a fost făcut de şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov, după o întâlnire cu secretarul general al OSCE Thomas Greminger în capitala Rusiei, în cadrul căreia cei doi au discutat despre conflictul din estul Ucrainei, care este monitorizat de organizaţie. 
 
Ministrul rus de Externe s-a declarat „dezamăgit“ de poziţia adoptată de Austria, care deţine anul acesta preşedinţia OSCE, notează TASS.
 
Austria a „refuzat să emită vize unor jurnalişti din Crimeea - directorului general al companiei de radio şi televiziune Krym (Crimeea), directorului general al agenţiei de ştiri Kryminform şi preşedintelui Uniunii Jurnaliştilor din Sevastopol“, a precizat Lavrov. 
 
Ambasada Austriei la Moscova a refuzat, deocamdată, să facă declaraţii pe marginea acestui subiect, precizează DPA.
 
În urmă cu trei ani, Rusia a ocupat şi anexat peninsula ucraineană Crimeea, ceea ce a declanşat critici dure din partea Occidentului la adresa Moscovei. La scurt timp, a izbucnit conflictul armat din estul Ucrainei, în urma căruia au murit până acum peste 10.000 de oameni.
 
Anul acesta, Uniunea Europeană a luat decizia de a elimina obligativitatea vizelor pentru cetăţenii ucraineni care doresc să călătorească în spaţiul comunitar.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările