Rusia şi CETA, punctele de dezacord care îngenunchează Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ora la care citiţi acest text, începe reuniunea Parlamentului wallon care trebuie să dea votul final asupra „scrisorii politice” care va motiva fie acceptarea, fie, destul de probabil, refuzul Tratatului de liber-schimb cu Canada. Ieri, până târziu în noapte, a avut loc şedinţa guvernului regiunii wallone în care s-au analizat ultimele concesii pe textul acordului, considerate însă nu îndestul de importante şi convingătoare.

În consecinţă, să vedem, totuşi, ce vor decide aleşii walloni, supuşi din toate părţile unei presiuni uriaşe, atât din partea liderilor europeni sau ai instituţiilor comunitare din Bruxelles, cât şi din partea marilor actori internaţionali. Asta pentru că toată lumea este convinsă că un eşec în privinţa CETA ar însemna, cum spunea ieri Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, că ar fi vorba „despre ultimul acord de liber-schimb” pe care-l va negocia vreodată Uniunea Europeană.

Foarte grav deoarece este vorba despre un acord negociat timp de şapte ani şi care era considerat drept argumentul major ce ar fi putut fi evocat ca precedent în finalizarea următorului, cel cu Statele Unite şi, eventual, a celui cu Japonia. Semnarea oficială ar fi trebuit să se facă în cadrul unui Summit UE-Canada, pe 27 octombrie, iar premierului Trudeau trebuie să i se spună, cel mai târziu luni, dacă mai e cazul să facă deplasarea la Bruxelles....

Situaţia este umilitoare pentru europeni care, politic vorbind, în caz de eşec, ar mai produce o dovadă asupra imposibilităţii lor de a putea vorbi vreodată pe o singură voce, de a avea un negociator comun, de a face promisiuni şi de a lua angajamente în numele tuturor Statelor Membre. Iar implicaţiile acestei pierderi de credibilitate ar putea fi teribile: în momentul oricărei negocieri pe plan internaţional, absolut oricine ar putea să se întrebe care este valabilitatea reală a mandatului şi dacă, în final, nu va există - cum este cazul acum - posibilitatea ca totul să fie anulat din cauza poziţiei unui Stat Membru sau a uneia dintre componentele sale, aşa cum e cazul azi pentru Wallonia, parte a statului federal care este Belgia. Situaţie absolut fără ieşire? Nu, afirma Cecilia Malström, căci Acordul, chiar nesemnat de Wallonia, ar putea fi totuşi aplicat provizoriu de la începutul lui 2017, aşteptând o ratificare din partea tuturor participanţilor. Tehnic fezabilă, varianta pare totuşi umilitoare şi irealizabilă deoarece, politic vorbind, ar putea semăna cu o forţare deloc pe placul instanţelor europene...

Aceeaşi lipsă de acord pe problema atitudinii faţă de modul în care UE ar trebui să răspundă acţiunilor Rusiei în conflictul din Siria.  Dezacorduri profunde şi care riscă, din nou, şi pe acest palier, să reducă credibilitatea Uniunii Europene în a se constitui, aşa cum îşi doreşte, un actor major pe scena politică internaţională şi un participant de linia întâi a situaţiei tragice din Orientul Apropiat în general şi din Siria în special.

Totul a început ieri după-amiază pe un ton eroic, cel al discursului ţinut în faţa participanţilor la Consiliul European de Martin Schultz, Preşedintele Parlamentului European.

„(În Siria)... din nou, toate principiile legislaţiei internaţionale au fost încălcate. Permiteţi-mi să mulţumesc Preşedintelui Hollande pentru poziţia sa hotărâtă în ce priveşte imunitatea pentru cei care au comis crime de război din Siria. Parlamentul European cere să existe consecinţe şi ca cei care comit crime de război şi crime împotriva umanităţii să dea socoteală... Atât în Siria, cât şi în Ucraina, Rusia este cea care menţine un dureros status quo. Este Rusia cea care ameninţă arhitectura globală de securitate şi principiile stabilite ale legislaţiei internaţionale. Şi doar prin intermediul unei politici europene puternice, menţinând sancţiunile UE legate de acţiunile împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei putem spera ca Rusia să-şi respecte angajamentele luate în termenii Acordului de la Minsk din 2015”.

Pe această linie, Germania, Franţa şi Marea Britanie au încercat să impună ca în textul final al concluziilor să apară „varianta dură” despre care mulţi colegi mai tineri şi mai puţin informaţi o prezentau deja ca fiind şi adoptată. N-a fost să fie aşa, având câştig de cauză grupul opozanţilor faţă de pomenirea variantei sancţiunilor. Tenorul opoziţiei a fost italianul Matteo Renzi care, după terminarea deara foarte târziu a unui foarte lung dineu de lucru, spunea că „europenii trebuie să facă tot ce este posibil pentru obţinerea unui acord de pace în Siria, dar este greu de imaginat ca acest rezultat să poată fi legat de noi sancţiuni contra Rusiei”.

Donald Tusk a încercat să mai îndulcească bomboana amară, artând că a existat o poziţie comună a liderilor europeni care „au arătat că există tot felul de acte ostile din partea Rusiei, de la violări ale spaţiului aerian la campanii de informaţii, atacuri cibernetice, amestec în procesele politice din UE şi nu numai... Având în vedere aceste exemple, e clar că strategia Rusiei este să slăbească UE... Scopul nostru nu este să creăm tensiuni cu Rusia. Pur şi simplu reacţionăm la paşii făcuţi de Rusia”. În consecinţă, liderii europeni au decis să urmărească cu atenţie situaţia din Siria şi, dacă bombardamentele ruseşti mai continuă şi vor urma noi atrocităţi, „să ia în calcul toate opţiunile”. Dar, din prudenţă maximă, nimic despre „măsurile restrictive” destinate să sancţioneze diferite personalităţi din Rusia pentru rolul lor în susţinerea regimului de la Bagdad.

Un eşec politic al UE? Posibil dacă nu cumva este valabilă o versiune pe care o auzeam azi-noapte din partea unei surse participante la cel mai înalt nivel al negocierilor.

„A fost acceptată varianta «soft» pentru că, evident, era imposibil de a-l face pe Renzi să renunţe. Dar cred că este foarte posibil, aş spune chiar extrem de posibil, ca în spatele deciziei să fie convingerea că va fi cu mult mai uşor să propunem în decembrie un pachte consitent de sancţiuni, adică prelungirea celor actuale plus unele noi legate de Siria”.

Variantă poate credibilă deoarece, astfel, se va vorbi despre un pachet unic de sancţiuni şi, lucru esenţial, se va vedea care va fi şi poziţia noului lider de la Casa Albă, important pentru că, aşa cuma fost cazul şi în trecut, sancţiunile sunt realmente eficiente doar prin participarea şi susţinerea acordată de marii actori internaţionali parteneri ai UE.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite