Istoricul evoluţiei statale şi imperfecţiunile acordului de la Dayton au dus la un blocaj care, urmare a unei acţiuni unilaterale nefericite a unui Înalt Reprezentant în ultima zi de activitate, ameninţă să ducă la dezintegrarea statului. Dar nici una din aceste acţiuni nu ar fi fost posibilă fără ingerinţa tot mai frecventă şi persistentă a Rusiei în Balcanii de Vest, acolo unde preocuparea de a distruge orice a făcut Occidentul duce la ruptură statală, separatism şi chiar posibile confruntări violente în Bosnia-Herţegovina.

Tactica subminării Occidentului – până la distrugerea acordurilor de pace

Revizionismul rus a atins culmea în 2014, la anexarea Crimeii şi agresiunea militară asupra Estului Ucrainei, atunci când Rusia a încălcat tot ce exista în materie de tratate internaţionale din 1975 până la acea dată, de la acorduri internaţionale sub egidă ONU, la actul Fondator de la Helsinki – care prevede inviolabilitatea frontierelor în Europa şi respingerea modificării prin forţă a graniţelor statelor – mergând prin Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumul de la Budapesta de accedere a Ucrainei la Tratatul de Neproliferare Nucleară şi garantarea, în consecinţă, a frontierelor de către membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, şi până la documentele fondatoare ale CSI, de la Alma-Ata.

Ei bine, acest revizionism nu s-a oprit, din contra, pornirea Rusiei de a distruge tot ce s-a construit în Europa şi în lume în perioada decăderii sale post-sovietice a ajuns şi la Balcanii de Vest, la Acordurile de la Dayton şi la formarea Bosniei Herţegovina. Iar angajamentele sale din Balcani au excedat sprijinului pentru Frăţia Slavă cu Serbia – şi aceasta complet dependentă de Uniunea Europeană şi de SUA, deşi orice sârb crede că Rusia şi China sunt primele şi cele mai importante finanţatoare ale statului lor, ca urmare a războiului informaţional şi propagandei deschise. De data aceasta, e un demers mai larg care vizează nu numai sprijinirea sârbilor bosniaci şi incitarea lor în a rupe statul Bosnia Herţegovina, şi chiar contestarea şi neacceptarea Înaltului Reprezentant, care nu a primit susţinerea în Consiliul de Securitate, în premieră, iar acesta nici nu a fost menţionat în ultima rezoluţie din 3 noiembrie, care a prelungit cu greu mandatul EUFOR, a celor 600 trupe europene de menţinere a păcii din Republică.

Rusia probează o formă accelerată de ingerinţă distructivă în treburile lumii, în primul rând în treburile interne ale statelor europene şi din spaţiul post-sovietic, principala preocupare fiind aceea de a provoca Occidentul. În lipsa unui răspuns adecvat, unitar şi puternic, Putin se joacă cu focul peste tot prin lume, dar cu flacăra deschisă pe lângă mai toate butoaiele de pulbere ale lumii – Siria, Liban, Afghanistan, Kosovo, Bosnia Herţegovina, Republica Centrafricană, Mali etc. Provocarea vine inclusiv cu subminarea soluţiilor de pace ale războaielor interetnice din regiune, inclusiv din Balcanii de Vest. Şi cum Bosnia Herţegovina se află la porţile Europei – şi în spatele României – ingerinţele sunt cu atât mai periculoase.

Putin, un piroman cu chibriturile pe lângă butoaiele de pulbere ale Europei

Ca şi fosta Uniune Sovietică, Balcanii de Vest au explodat în conflicte interetnice şi religioase, după încheierea Războiului Rece. Presiunea creată de războiul mai important global între Occidentul capitalist şi democratic şi Orientul socialist şi autocrat a acoperit numeroase conflicte istorice vechi şi divergenţe care s-au copt şi s-au accentuat din cauza nesoluţionării lor, în cadrul lumii comuniste. Şi atunci când aceste constrângeri şi implicări ale Rusiei Sovietice au dispărut, aceste conflicte au izbucnit. În URSS şi spaţiul post-sovietic, ca şi în Balcanii de Vest, în fosta Yugoslavie, o altă federaţie fără fundamente democratice şi convingerea componentelor sale.

Ca în cazul republicilor unionale din Uniunea Sovietică, care şi-au dorit toate independenţa, ba chiar şi mai multe alte republici şi autonomii din cadrul Federaţiei Ruse, pentru că nu aleseseră niciodată să facă parte din Imperiu sau să fie conduse de puterea centralizată de la Moscova, tot astfel, Yugoslavia a explodat după Căderea Zidului Berlinului, din cauza nenumăratelor falii interne acoperite, mascate, machiate spre a nu se vedea, dar niciodată reparate, discutate sau mediate. Conflictele au generat războaie, în Bosnia Herţegovina fiind vorba despre un conflict interetnic soldat cu peste 100.000 de victime şi peste 2,5 milioane de persoane refugiate, între 1992-1995.

Formula găsită pentru soluţionarea conflictului din Bosnia Herţegovina a fost una de construcţie a statului comun care să conţină cele trei etnii/grupuri distincte – sârbi, croaţi şi musulmanii bosniaci – oferindu-le un spaţiu de relativă contiguitate teritorială şi o relativă coeziune etnică fiecăreia în noul eşafodaj constituţional. Astfel, Bosnia-Herţegovina este o confederaţie formată dintr-o republică, Republica Sârpska, şi o federaţie croato-musulmană, alcătuită din 10 cantoane.

În plus, la nivel statal, a fost înfiinţat districtul Brcko, în cadrul Republicii Sârpska, care leagă cele două bucăţi, de Est şi de Vest, ale zonei sârbe. Raportul de forţe este de 49% sârbi-51% croato-musulmani, conducerea e asigurată de o preşedinţie tripartită rotativă, cu 3 preşedinţi reprezentând principalele etnii, un Înalt Reprezentant cu atribute executive şi legislative majore şi capacitatea de a emite decrete de introducere sau anulare a unor legi şi control al funcţionării statului şi respectarea Acordurilor de la Dayton, şi 600 de militari europeni EUFOR, forţă de menţinere a păcii.

Echilibrul fragil şi instabil existent a reuşit să menţină pacea în Bosnia Herţegovina în ultimii 25 de ani, asta deşi multe teme au rămas pendinte şi puţine reforme au mers înainte. Bosnia Herţegovina are instituţii comune statale – de la Armată, FISC, poliţie de frontieră, servicii de informaţii – care dau coeziunea statală, dar şi o vastă autonomie funcţională a celor două entităţi ale confederaţiei. Acest aranjament a făcut ca şi vecinătăţile interesate şi implicate în război – Serbia şi Croaţia, în primul rând – să se abţină şi să susţină statalitatea concomitent cu drumul european şi euroatlantic al statului. Asta deşi perspectivele garantate la Consiliul European de la Salonic nu mai par atât de sigure şi atractive pentru autorităţile de la Sarajevo şi pentru cetăţeni, cum erau odată. În acest butoi cu pulbere al realităţii latente, Rusia lui Putin a ales să se plimbe cu chibriturile.

Alegerile din 2022, Legea Electorală şi decretul Înaltului Reprezentant au aruncat liniştea în aer

Anul viitor, în 2022, urmează să aibă loc alegeri la termen pentru Adunarea Federală, Parlamentul statului, ca şi pentru cei trei preşedinţi. Miza s-a precizat în perspectiva acestor alegeri, şi prima acţiune a venit din partea croaţilor, nemulţumiţi că reprezentantul lor în Preşedinţia tripartită este ales nu într-un district croat, ci în Federaţia croato-musulmană, inclusiv sau majoritar de către musulmanii bosniaci. Această doleanţă de a modifica legea electorală pentru alegerile generale şi prezidenţiale are o bază relevantă: cazul Sedici Finci de la CEDO, când un etnic evreu şi unul roma au câştigat procesul în care spuneau că nu li se respectă dreptul de a fi aleşi preşedinţi ai Republicii Bosnia Herţegovina din cauza aranjamentului de la Dayton. Croaţii au anunţat un boicot la alegeri, dacă nu li se permite să aibă un district propriu şi alegerea preşedintelui să se facă doar de către croaţi.

Pe acest fond confruntaţional – care nu poate avea o soluţie imediată, sigur nu până la alegeri – la 23 iulie, ultima zi în care se afla în funcţie, Înaltul Reprezentant atunci în funcţie, Valentin Inzko, a impus o lege prin care modifică Codul Penal şi introduce negarea genocidului de la Srebrenica – în fapt a oricărui genocid declarat de o curte internaţională sau bosniacă – ca infracţiune. Se adaugă interdicţia atribuirii numelor celor condamnaţi pentru genocid în spaţiul public, statui, nume de străzi, premii, etc. Acţiunea intempestivă a avut loc în condiţiile în care sârbii bosniaci contestă genocidul şi chiar evenimentele de la Srebrenica, o enclavă bosniaco-musulmană în Republica Srâpska –unde 8000 de bărbaţi şi băieţi musulmani au fost ucişi de sârbii bosniaci – condamnaţi ulterior de Tribunalul pentru pentru fosta Yugoslavie de la Haga.

Cu o asemenea acţiune nefericită – oricât de justificată ar fi într-un stat normal şi oricât ar exista legi similare vizând Holocaustul şi crimele naziste împotriva omenirii în întreaga lume – a declanşat explozia de furie a sârbilor bosniaci: Milorad Dodik, liderul sârbilor şi preşedinte în Preşedinţia rotativă, a anunţat – votându-se şi în Parlamentul Republicii Sârpska – retragerea sârbilor din toate organele comune bosniace – cu precădere din Armată, Justiţie, fisc – şi impunerea propriilor instituţii “naţionale”, republicane, în schimb. În plus, sârbii bosniaci au refuzat să recunoască autoritatea Înaltului Reprezentant şi cele peste 140 de legi date în timp de către diferiţii deţinători ai acestui portofoliu.

Rusia a rezonat imediat, urmată de China, în Consiliul de Securitate. Mai întâi s-au opus numirii diplomatului german Christian Schmidt drept noul Înalt Reprezentant, blocând susţinerea sa de către Consiliul de Securitate al ONU. Apoi, la 3 noiembrie, când s-a pus problema extinderii formale a mandatului EUFOR – forţă susţinută de întreaga comunitate internaţională şi de liderii bosniaci, inclusiv de Dodik – Rusia a ameninţat cu vetoul rezoluţia, dacă va conţine vreo referire la Înaltul Reprezentant, despre care afirmă că este o instituţie vetustă a Bosniei Herţegovina care trebuie eliminată. În plus, Înaltul Reprezentant nu a fost lăsat să-şi prezinte raportul în faţa Consiliului de Securitate, deşi era vorba despre Bosnia Herţegovina, mai ales că acesta declarase că Acordurile de la Dayton sunt în pragul anulării, că statul bosniac e în pragul dezintegrării şi că Dodik trebuie stopat, pentru că relansează, în fapt, războiul.

Rolul Moscovei în Balcani: susţinerea sârbilor bosniaci, pregătirea paramilitară şi războiul informaţional

Rusia lui Putin are un rol major în tulburările din Basnia Herţegovina şi pornirile lui Dodik de a rupe statul bosniac. Mai întâi, susţinerea Moscovei – şi a Belgradului – pentru Dodik şi acţiunile sale separatiste este clamată public chiar de preşedintele sârb al Bosniei Herţegovina. Pornirile sale au izbucnit după întâlnirea din octombrie, de la Belgrad, cu Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov. Rusia consideră Bosnia drept un proiect occidental pentru care nu a fost consultată şi, în consecinţă, care trebuie distrus, chiar dacă preţul este relansarea conflictului după distrugerea fragilelor echilibre între comunităţile din regiune.

Sigur, e greu de spus cât de departe va merge sprijinul Moscovei sau dacă Rusia lui Putin va recunoaşte unilateral declaraţia de independenţă oficială a Republicii Sârpska. Totuşi, promovarea diviziunilor, instabilităţii, secesiunii şi mai ales crearea instabilităţii intră în acţiunile ruse. Împreună cu sârbii bosniaci şi cu oficialii din Serbia, Rusia a promovat şi finanţat proiectul Srpski svet (Lumea Sârbă) – după modelul Lumii Ruse, dar o reminiscenţă venită de la Slobodan Milošević’s şi ideea sa a “Serbiei Mari.” Srpski svet ca idee iredentistă a determinat şi un zbor de weekend, la 5 noiembrie, al premierului Ungariei, Viktor Orban, şi o întâlnire cu Dodik.

Trebuie amintită aici şi creşterea fantastică a cheltuielilor militare ale Serbiei, un stat care se luptă cu problemele relansării economice post-Covid – 19. Aleksandr Vucici a crescut bugetul apărării de la 700 mln dolari în 2018, la 1,5 miliarde anul acesta, practic dublându-l. Bugetul nu conţine şi componentele de donaţie şi cele vândute ieftin de Rusia – precum sistemele ruse anti-aeriene şi rachetele de croazieră ruse. O armată declarată de Vucici, la 15 septembrie, sărbătoarea nou înfiinţată a “Unităţii sârbe”, drept de 5 ori mai puternică decât acum câţiva ani, care va creşte drastic în următoarele 9 luni. Sursele ruse de armament şi pregătire sunt transparente pentru armata sârbă.

Apoi, Rusia susţine tendinţele de divizare şi naţionaliste în regiune de mulţi ani. Kremlinul finanţează grupuri paramilitare extremiste în Republica Srpska de ani de zile, le înarmează şi le antrenează, după modelul de tristă amintire a anilor 90, când grupuri paramilitare similare au fost la originea crimelor de război. Banii ruşi finanţează şi grupul de extremă ultra-naţionalist Srbska Čast (Onoarea Sârbă) în Serbia, cu filiale în Bosnia Herţegovina- Republica Srpska şi alte state din regiune. Grupul conduce tabere de pregătire paramilitară pentru tinerii sârbi şi glorifică atât criminalii de război sârbi condamnaţi, cât şi pregăteşte paramilitar pentru Rusia şi teatrele sale de operaţii, în Companiile Militare Private controlate şi coordonate de Kremlin şi GRU. Influenţa în războiul informaţional se desfăşoară pe larg, şi cu sprijinul populaţiei, prin instrumentele de propaganda rusă Sputnik şi Russia Today, dar şi prin intermediul Bisericii Ortodoxe sârbe şi legătura sa cu Biserica Rusă, cu influenţă substanţială în Republica Srpska.

Sigur, conducerea sârbă nu este neapărat înclinată să susţină aventurile lui Dodik sau relansarea războiului. Tot astfel cum, în cea mai mare măsură, potrivit sondajelor de opinie, sârbii bosniaci sunt mulţumiţi de statutul lor, de autoguvernare şi prezenţa în Bosnia Herţegovina, şi-ar dori, în marea lor majoritate, unirea cu Serbia şi independenţa republicii lor, dar nu sunt dispuşi să se implice într-un război pentru a obţine aceste deziderate. De partea sa, Belgradul şi preşedintele Vucici nu-şi doresc tensionarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, de unde vin principalele finanţări. Întâmplător sau nu, Dodik şi-a flexibilizat poziţiile şi s-a abţinut să mai repete abordările sale, după întâlnirea din 23 octombrie cu preşedintele Serbiei.

Soluţiile din Bosnia Herţegovina: aşezarea statului pe bazele democratice funcţionale clasice

În mod paradoxal, problemele actuale ale autorităţilor de la Sarajevo nu sunt altceva decât urmarea nevoii de a revizui situaţia constituţională a Bosniei Herţegovina. Astăzi tensiunile cu partea croată nu mai pot fi estompate şi lămurite până când o constituţie democratică nu va fi adoptată, care să elimine marca etnică a preşedinţiei tripartite şi să dea satisfacţie croaţilor. Aici, o promisiune-angajament a bosniacilor pentru dezbaterea şi adoptarea regulilor după alegerile din octombrie 2022 poate fi un bun pas înainte, care poate clama lucrurile şi reconstitui un front comun pentru lămurirea celorlalte probleme mai stringente, precum cea a sârbilor bosniaci.

Şi aici, Dodik şi sârbii nu pot fi ignoraţi prea mult timp. E de neînţeles de ce ultima zi şi ultimul decret al Înaltului Reprezentant Valentin Inzko nu a vizat o reformă fundamentală sau o chestiune necesară populaţiei, ci o temă discutabilă şi care stârneşte vulcanul pasiunilor naţionaliste în Bosnia. Reformele stagnează de multă vreme şi Înaltul Reprezentant pare absent din această dezbatere. Sigur, şi chestiunile de imagine, vizibilitate şi mulţumire morală pe care şi le-a asumat or fi bune, dar pentru situaţia de faţă acţiunea sa a anulat puterile formale şi susţinerea Consiliului de Securitate pentru succesorul său şi, poate, pentru orice Înalt Reprezentant şi a declanşat separatismul sârb, care oricum plutea în aer şi aştepta doar motive să reizbucnească. Şi, cu Rusia oportunistă aproape, aprinderea chibritului distrugerii şi al războiului a fost lesne de atins.

Sigur, comunitatea internaţională trebuie să fie mult mai atentă la evoluţiile din Bosnia. Mai întâi UE, pentru că lucrurile se întâmplă la porţile sale şi ar trebui să evite acţiunile distructive, mai ales în condiţiile date. Apoi, o listă de sancţiuni trebuie pregătită, sancţiuni care să-l descurajeze complet pe Dodik, pe apropiaţii săi implicaţi, dar şi pe sârbii şi ruşii care incită la separatism şi distrugerea acordurilor de pace din regiune. Fireşte, problema separatismului sârb în Bosnia nu se rezolvă cu ameninţări, dar Dodik poate să aibă parte de anumite concesii de statut care să evite retragerea din structurile confederale sau exerciţiile “anti-teroriste” ameninţătoare ale poliţiei sârbe lângă Sarajevo, pe muntele Jahorina, loc de tristă amintire pentru musulmanii bosniaci, aflaţi sub tirurile sârbe de aici, în urmă cu 25-26 de ani. Simpla anulare a decretului lui Inzko ar fi un bun punct de plecare – mai ales că există un precedent al “reinterpretării” unui decret al unui Înalt Reprezentant, în 2007, în faţa opoziţiei sârbe.

Altfel, trebuie menţinute elementele de securitate şi cele strategice ale acordurilor de la Dayton, care realizează echilibrul ce a garantat pacea până astăzi. Punctele de presiune pot fi districtul Brcko – fără de care Republica Sârpska nu poate funcţiona unitar – acolo unde trebuie amplasate trupe relevante pentru descurajare, inclusiv prin implicarea NATO; apoi oraşul Mostar – zonă de tensiune bosniaco-croată istorică, ce trebuie de asemenea protejat în caz de ruptură, fiind o ţintă predilectă şi lesne de instrumentalizat. În fine, crearea unei armate sârbe sau a unor forţe de frontieră sârbe pot genera rapid confruntări cu forţele federale bosniace, iar un asemenea curs trebuie evitat.

Altfel, cea mai importantă măsură este eliminarea sau diminuarea încrederii excesive a Rusiei lui Putin, care acţionează cu impunitate peste tot unde poate pentru a distruge acorduri preexistente, a stârni zâzanie şi divizuini şi a submina încrederea şi imaginea Occidentului – SUA, UE, NATO, Marea Britanie. Pe o asemenea direcţie, numai Statele Unite pot avea un cuvânt greu de spus, mai ales că perioada de reflecţie oferită lui Putin atinge cele 6 luni în curând, iar acţiunile sale sunt mai degrabă îndreptate într-o direcţie opusă concilierii relaţiilor cu Washingtonul. De asemenea, unitatea de poziţie şi acţiune a SUA, Marii Britanii şi statelor UE deopotrivă este cheia acţiunii, nicidecum discuţii de tip pace separată sau avantaje naţionale speciale. Iar aici, perspectiva deschiderii Nord Stream 2 e de prost augur pentru capacitatea de a limita ambiţiile şi acţiunile agresive ale Rusiei în Europa şi în lume.