Rudele victimelor tragediei din Canalul Mânecii sunt devastate: „Nu am ştiut că este riscant”. 27 de migranţi au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

27 de migranţi, printre care o mamă şi cei trei copii ai ei, au murit miercuri, 24 noiembrie, într-o încercare eşuată de traversare a Canalului Mânecii, din Franţa în Marea Britanie. Cei mai mulţi dintre cei care au murit erau kurzi irakieni, iar rudele de acasă încă aşteaptă informaţii despre ei.

Printre victime se numără şi Harem Pirot, un tânăr în vârstă de 25 de ani, care plecase din oraşul Ranya din Kurdistanul irakian. Prietenii lui spun că era un înotător excelent, care se descurca bine în apele adânci, însă priceperea lui nu a fost suficientă pentru a-l salva de la moarte în Canalul Mânecii, după ce a pornit cu barca fragilă de pe coastele Franţei, potrivit The Guardian

Rudele din Ranya cred că cel puţin zece dintre membrii familiei lor se aflau pe barca răsturnată. Ei încă nu au fost notificaţi oficial de autorităţile din Irak sau Franţa, dar au făcut verificări pe cont propriu vorbind cu personalul de la serviciile mortuare, cu alţi kurzi din taberele de la Dunkerque şi chiar cu contrabandiştii care au organizat călătoriile. Au fost asiguraţi că apropiaţii lor şi-au pierdut viaţa în apele Canalului. 

Încă nu este clar cum s-a produs naufragiul, însă rudele au reuşit să ţină legătura pentru o vreme cu cei din barcă, iar relatările lor arată că ambarcaţiunea a început să ia apă după ce fie a fost lovită de o navă mai mare, fie, pur şi simplu, a început să se dezumfle. Iar cei de la bord au încercat cu disperare să scoată apa din barcă. Potrivit rudelor, în acel moment, ambarcaţiunea se afla în apele britanice. Cineva din barca a încercat să alerteze autorităţile franceze şi apoi paza de coastă din Marea Britanie. Aveau nevoie de ajutor urgent, dar ajutorul nu a venit la timp, iar Pirot şi ceilalţi refugiaţi au ajuns în apa îngheţată. 

Pirot încercase să ajungă în Anglia pentru a-şi întâlni fratele, Anwar, care acum locuia la Cambridge. Reuniunea nu a avut loc. În schimb, Anwar a făcut o călătorie dureroasă în sens invers, la Calais.

„Am încercat să identific cadavrul fratelui meu. Dar mi s-a spus să aştept până luni, când morga se redeschide după weekend”, a declarat el pentru Observer, adăugând că va primi şi rezultatele probelor ADN în două săptămâni. Nu vrea să accepte că fratele lui a murit până când nu va avea o confirmare oficială. În tabăra improvizată de lângă Dunkirk, unde stătuse Pirot, prietenii săi sunt şocaţi de dispariţia lui. 

„Ca noi toţi, a plecat din cauza unor probleme sociale şi politice”, spune unul dintre ei, care arată o imagine de pe Facebook în care tânărul apare pe bicicletă. 

„De fapt, familia lui era săracă. Bicicleta a fost împrumutată”, adaugă prietenul lui. 

Anas, un alt refugiat, spune că a vorbit cu Pirot cu o zi înainte de tragedie. El şi prietenul său Amanj, încă mai vor să ajungă în Marea Britanie cu barca, în ciuda a două încercări eşuate din ultimele două săptămâni. Şi ei urmau să călătorească în aceeaşi noapte cu Pirot, dar s-au întors din drum după ce duba care îi transporta către coastă a făcut pană. 

De obicei, a spus Amanj, contrabandiştii făceau aranjamentele cu familiile, acasă, în Kurdistan. Traversarea canalului costă aproximativ 3.000 de lire sterline de persoană, banii fiind solicitaţi în totalitate odată ce rudele ajung pe teritoriul britanic. 

Unul dintre traficanţii kurzi irakieni care au aranjat călătoria lui Pirot şi-a şters pagina de Facebook şi contul WhatsApp, adaugă Amanj. 

„Nu am ştiut niciodată că este riscant” 

În barcă s-a aflat şi prietenul lui Pirot, Twana Mamand Muhammed, tot din Ranya. Era alături de familia lui din oraşul Darbandikhan: mama, Khazal Hussein, 45 de ani, şi alţi trei copii, Hadia, 22 de ani, Mubin, 16 ani, şi Hasti, 7 ani. Potrivit The Guardian, nici ei nu au rezistat hipotermiei şi epuizării. Daily Mail notează însă că decesul lui Twana nu este deocamdată confirmat oficial. -0:10 

Rudele de acasă ale kurzilor mai spun că totul a mers bine până când barca a ajuns în apele britanice, însă de la un punct, toate telefoanele au fost închise şi nici contrabandiştii din Franţa nu au mai răspuns. Iar miercuri, în jurul prânzului, pescarii au văzut trupurile în apă. Doar doi bărbaţi au supravieţuit: un irakian şi un somalez. 

În tot acest timp, rudele de acasă au aşteptat veşti, iar abia sâmbătă a început să devină clar că nu mai sunt multe speranţe ca persoanele dragi să fie în viaţă. 

„Soţia şi copiii mei erau nemulţumiţi de viaţa noastră aici. Au vrut să mergem cu toţii în Marea Britanie. Le-am spus că nu pot pleca împreună cu ei din cauza meserii mele de poliţist. Aş fi pierdut-o. Au insistat să meargă, aşa că am fost de acord să mă alătur lor dacă vor reuşi, iar dacă nu, se pot întoarce. Nu am ştiut niciodată că este riscant”, spune soţul lui Khazal Hussein, Rezgar. 

Rezgar a spus că ultimul său contact cu familia sa a fost marţi în jurul orei 22.00.

„Au spus că sunt pe cale să se urce pe o barcă. După aceea, nu am mai auzit de ei”, spune Rezgar, care nici acum nu ştie cu adevărat ce s-a întâmplat cu ai lui. 

Fratele unei alte victime a declarat că pasagerii au comunicat cu autorităţile britanice timp de 20 de minute înainte de a se pierde conexiunea. 

„Valurile i-au adus înapoi în apele franceze. Şi în tot acest timp, nimeni nu a venit să-i ajute. Aş fi recunoscător dacă britanicii sau francezii i-ar aduce trupul acasă. Nu vreau nimic de la autorităţile kurde. Ei au fost motivul pentru care a plecat”, spune acesta. 

Pirot încercase să ajungă în Anglia pentru a-şi întâlni fratele Anwar, absolvent de la Sheffield.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite