RT şi Sputnik News au sugerat că îl vor da în judecată pe Macron, pentru transmiterea de informaţii mincinoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul de televiziune pro-Kremlin Russia Today (RT) şi agenţia de presă Sputnik, apropiată puterii ruse, au sugerat că vor să îl dea în judecată pe candidatul de centru la preşedinţia Franţei, Emmanuel Macron, pentru transmitere de informaţii mincinoase, relatează AFP şi Le Monde.

“Ne-am săturat de minciunile lor. Îi vom urmări (în justiţie – n.r.)”, a scris pe Twitter redactorul-şef al celor două instituţii media, Margarita Simonîan, fără a preciza la ce procedură va recurge cu exactitate.

În luna februarie, Macron a denunţat “atacuri repetate” pe site-ul său de campanie, lansate în special din Ucraina, precum şi propagarea de zvonuri sau de “declaraţii defăimătoare” la adresa sa pe site-urile Sputnik şi RT în franceză.

Un purtător de cuvânt al En Marche!, Benjamin Griveaux, a acuzat direct Moscova, susţinând că puterea rusă “şi-a ales candidaţii”, în special pe Marine Le Pen, reprezentanta Frontului Naţional.

Kremlinul a dezminţit categoric aceste acuzaţii, susţinând că nu a avut “niciodată intenţia de a interfera cu afacerile interne ale unei ţări”.

Fostul ministru al Economiei, Emmanuel Macron, a depus plângere joi, după ce rivala sa de extremă-dreapta a sugerat, în cursul unei dezbateri televizate, că are conturi offshore în Bahamas.

Anturajul lui Macron a declarat că informaţia a fost propagată masiv de conturi apropiate Sputnik şi Russia Today şi de alte site-uri favorabile preşedintelui rus Vladimir Putin.

Justiţia franceză a deschis o anchetă pentru a identifica de unde provin zvonurile.

Sputnik News a dezminţit vineri seara acuzaţiile, subliniind într-un comunicat că nu a publicat nimic în acest sens în cursul dezbaterii de miercuri seară şi că a menţionat numai plângerea depusă de candidat, a doua zi. Agenţia a precizat că se va consulta cu avocaţii săi în acest dosar.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite