Românii produc miliarde de euro

Românii produc miliarde de euro

Numărul străinilor înregistraţi legal în Italia până la 1 ianuarie 2009 a ajuns la 3,9 milioane

Numărul străinilor înregistraţi legal în Italia până la 1 ianuarie 2009, conform celor mai recente statistici, a ajuns la 3,9 milioane, conform asociaţiei de caritate a Bisericii Catolice, Caritas.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă se ţine cont de cele peste 400.000 de persoane care au depus cererile de înregistrare la evidenţa populaţiei şi de ipoteticele reîntregiri ale familiilor, cifra tinde să depăşească 4,5 milioane de persoane.

Astfel, se observă o semnificativă diferenţă faţă de situaţia prezentată de ISTAT (Institutul Naţional de Statistică) în evidenţele căruia apar 3.891.295 de imigranţi. Diferenţa apare ca urmare a neînregistrării dosarelor solicitanţilor decât după finalizarea lor.

Un alt motiv este deplasarea forţei de muncă, după obţinerea permisului de rezidenţă, în zonele în care câştigurile sunt mai bune, fără ca această opţiune să fie înregistrată în timp util la Biroul de Evidenţă a Populaţiei.

Statistică

Până la 1 ianuarie 2009, numărul românilor care au dobândit permisul de rezidenţă a fost de 1.016.000, 73% aflaţi în Italia pentru muncă, 23,5% din motive familiale, iar restul din cauze neprecizate. Din aprecierile ISTAT, la fiecare şase angajaţi unul este român, aceasta fiind o resursă importantă pentru sistemul economic italian. 

Din aceste date rezultă faptul că 16,66% din contribuţia străinilor la Produsul Intern Brut italian provine de la români. Totalul contribuţiei străinilor la economia italiană în 2008 a fost de 122 de miliarde de euro.

În ciuda faptului că românii domină clar domenii importante ca îngrijirea persoanelor sau construcţiile, accesul liber pe piaţa muncii rămâne blocat pentru încă un an din cauza restricţiilor impuse de statul italian. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările