România, trezeşte-te, Viktor Orban îţi bate la uşă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria lui Viktor Orban a reuşit încet dar sigur să îşi consolideze un rol tot mai important în regiune, având în vedere în această strategie să influenţeze, adesea prin circuite financiare complexe gestionate de apropiaţi ai regimului, comunităţile maghiare din statele limitrofe, inclusiv România. Această influenţă şi avânt politic al lui Orban s-au simţit şi în discursul susţinut la Tuşnad săptămâna trecută.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, băiatul rău al politicii europene, a ţinut deja tradiţionalul discurs de la Universitatea de Vară “Tusványos”, de la Băile Tuşnad, eveniment ajuns la cea de-a 29-a ediţie anul acesta. Orban a folosit în ultimii ani această platformă pentru a-şi enunţa ideile, planurile, strategia şi direcţia pentru o paleta foarte diversă de subiecte, de la politică regională, situaţia minorităţii maghiare din bazinul carpatic, până la relaţia Ungariei cu Rusia şi Statele Unite, locul Ungariei în Uniunea Europeană şi progresul înregistrat de guvernarea Fidesz pe plan intern.

Şi în acest an, Orban a reiterat câteva din laitmotivele care îl însoţesc ritmic şi obsesiv în aproape fiecare apariţie publică cu substrat electoral: pericolul existenţial reprezentat de imigranţii de religie islamică care vin din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, negarea multiculturalismului în favoarea culturii bazată strict pe precepte creştine, primatul modelului familiei tradiţionale şi bineînţeles, ameninţarea reprezentată de George Soros şi ideea de open society ­– un continent şi o societate europeană fără graniţe. Câteva precizări importante trebuie enunţate pe marginea discursului.

Câştigarea alegerilor parlamentare în aprilie, anul curent, i-a conferit lui Orban şi partidului Fidesz o inerţie politică greu de stăvilit pe plan intern, inerţie care fundamentează şi visul premierului ungar de a se erija într-un lider regional, şi într-un final, într-un lider continental care să răstoarne ordinea liberală care guvernează Europa, în viziunea sa. În prima parte a discursului menţionează că acest al patrulea mandat va marca trecerea de la consolidarea unui sistem politic şi social în Ungaria bazat pe direcţiile menţionate mai sus, la începerea unei ere, caracterizată de adeziunea la cultura creştină şi principii iliberale pe termen lung. La o primă vedere, deducţia logică a premierului pare a fi sustenabilă, date fiind unele statistici economice favorabile guvernării Fidesz. De asemenea, victoria fără drept de apel din alegeri reprezintă un stindard ferm în jurul căreia noua elită a lui Orban să se ralieze şi să-şi perpetueze existenţa şi relevanţa politică.

Totuşi, primele trei mandate au adus cu sine critici dure din partea liderilor din Europa de Vest, în principal datorită posturii anti-imigraţie, utilizării discreţionare a fondurilor europene pentru a alimenta o nouă elită economică aservită lui, precum şi datorită asaltului asupra opoziţiei politice şi a presei care îl critică. Astfel, ne putem întreba care este însemnătatea reală a unei ere în terminologia politică? Întrebarea este cu atât mai pertinentă cu cât pentru Viktor Orban progresul Ungariei este congruent cu Fidesz şi este confundat cu edificiul propriei persoane. Cu alte cuvinte, vremelnicia celor 8 ani neîntrerupţi de guvernare Fidesz va fi înlocuită, prin cele ce vor fi puse în practică în acest al patrulea mandat, cu veşnicia erei Orban. Rămâne strict la latitudinea publicului ungar să evalueze dacă acest drum este unul de urmat.

O adnotare importantă pe marginea textului trebuie făcută şi în ceea ce priveşte subtilele, dar causticele exprimări de tipul graniţele din prezent ale Ungariei”, terminologie folosită în secţiunea de discurs dedicată bazinului carpatic. Acest tip de exprimare nu este folosită aleatoriu, este conştientă şi premeditată pentru a inocula şi normaliza ideea că graniţele Ungariei sunt fluide şi se pot schimba, bineînţeles în favoarea Ungariei. Pe lângă afirmaţia cea mai des citată din discursul său, anume că Centenarul României nu reprezintă un motiv de sărbătoare pentru Ungaria, premierul Ungariei a reiterat sloganul UDMR, acela că Transilvania a existat înainte ca România modernă să existe” şi ne-a transmis faptul că „ar trebui să privim Transilvania ca pe o resursă”.  Acest din urmă plural echivalează într-un sens subtil autoritatea Bucureştiului asupra Transilvaniei cu cea a Budapestei. Orban cere un dialog franc şi deschiscu vecinii. În acest spirit, ar trebui să îi transmitem faptul că discursul său este unul revanşard, revizionist şi unele pasaje reprezintă un afront direct pentru suveranitatea României.

Mesajul pentru vecinii Ungariei, inclusiv România, este că Ungaria doreşte să reconstruiască bazinul carpatic prin conectarea infrastructurii de transport, printre altele. Din păcate, acest subiect este unul dureros pentru România şi nu avem decât pe noi înşine să dăm vina. Orban înţelege că România, precum şi alte ţări vecine la care face referire în discurs, înregistrează carenţe majore în ceea ce priveşte infrastructura, ceea ce îi permite să se poziţioneze într-o lumina favorabilă, atât pe plan intern, cât şi pe plan regional, în special în rândul minorităţilor maghiare care reprezintă o resursă electorală importantă pentru Fidesz.

Rusia este în continuare un subiect important pentru Orban, care nu ezită să felicite Moscova pentru atingerea obiectivului legat de implementarea proiectului Nordstream 2, un obiectiv strategic major pentru Federaţia Rusă. De asemenea, Orban spune că nu îşi imaginează Ucraina în NATO şi că şansele de a fi parte a Uniunii Europene sunt practic zero. Afirmaţia că obiectivul Rusiei de a readuce Ucraina pe orbita sa de influenţă este unul realist este grotescă venind din partea unui premier a unui stat NATO dar în acelaşi timp este consistentă cu acţiunile concrete ale Budapestei în ceea ce priveşte blocarea discuţiilor dintre Kiev şi NATO cu privire la o posibilă aderare. Da, Ucraina este foarte departe de NATO şi de Uniunea  Europeană dar cinismul şi preferinţa lui Orban pentru Moscova în detrimentul Kievului, mascate în pragmatism şi realism şi în spatele unei atitudini (uneori adevărate) discriminatorie a autorităţilor ucrainene faţă de minoritatea maghiară, reprezintă un mare semn de întrebare cu privire la natura relaţiei dintre el şi Vladimir Putin.

Viktor Orban vrea prin acest discurs, precum şi prin conduita sa politică în regiune în general, să pună Ungaria în centrul unei revoluţii politice menită să răstoarne ordinea liberală pe care s-a clădit Uniunea Europeană. Autonomia nu este menţionată propriu-zis în discursul lui Orban, dar vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a ţinut să o facă, spunând că în declaraţia de la Alba-Iulia am promis autonomie. Se poate identifica uşor un substrat în text prin care se vrea promovată naraţiunea conform căreia Ungaria este locomotiva regiunii iar etnicii maghiari aflaţi în afara graniţelor Ungariei ar trebui să resimtă direcţia politică şi culturală venind nu de la Bucureşti, Kiev, Bratislava sau Zagreb, ci de la Budapesta.

Cu siguranţă autonomia Ţinutului Secuiesc şi o influenţă crescută asupra Transilvaniei reprezintă obiective majore pentru Orban şi Fidesz pe termen mediu şi lung. Acest proces de atragere pe orbita Budapestei a etnicilor maghiari dar şi a regiunii ca un întreg a început de mult timp, o bornă importantă fiind când a fost introdusă posibilitatea dobândirii cetăţeniei duble şi a avea dreptul de vot pentru cei ce aparţin de minorităţile maghiare din afara Ungariei, chiar dacă nu au rezidenţă în statul vecin cu România. Care sunt metodele prin care guvernul Orban împinge acest plan de pe tabla de desenat în realitate?

În primul rând, un circuit financiar complex prin care bani publici din bugetul Ungariei sunt canalizaţi spre entităţi cu diverse personalităţi juridice din România care, printre altele, organizează evenimente culturale şi politice, precum cel din Tuşnad, care este organizat de Fundaţia  ProMinoritate, Consiliul Tineretului Maghiar din România şi CNMT. Conform legii bugetului pentru 2019, votată în Parlamentul Ungariei în data de 20 iulie 2018, cu 128 de voturi pentru şi 56 împotrivă, aproximativ  155 de milioane de euro au fost alocaţi pentru implementarea programelor de dezvoltare a comunităţilor maghiare din statele limitrofe. O mare parte din această sumă este redirecţionată către Fondul Bethlen Gabor, aproximativ 87.5 milioane de EUR (pagina 99 a legii bugetare).  Fondul, care este condus de Rudolf Erdélyi Zalán, are drept scop redistribuirea banilor publici ungari spre entităţi terţe cu sediul social în statele vecine cu Ungaria, România fiind ţara cu cea mai mare minoritate maghiară.

Publicaţia de jurnalism de investigaţie, Atlatszo Erdely (Transilvania Transparentă), prin jurnalistul Zoltan Sipos, a aruncat o privire asupra acestei entităţi, încercând să descâlcească traseul sponsorizărilor primite şi realocate de BGA, în condiţiile în care aceste fonduri reprezintă în mare parte  bani ai contribuabililor ungari şi o transparenţă reală este mai mult decât necesară.  La începutul lui 2016, această investigaţie părea destul de simplă.

Atlatszo nu trebuia decât să solicite aceste informaţii publice autorităţilor competente din Ungaria, preferabil într-un format uşor de gestionat şi sortat, pentru a putea sintetiza cum sunt folosiţi banii cetăţenilor ungari pentru politica naţională a guvernului Orban. Din păcate, Zoltan Sipos a constatat repede că nu există aceste informaţii centralizate, după cum a primit şi un răspuns oficial din partea Ministerului Economiei Naţionale. Investigaţia minuţioasă a jurnalistului a scos la iveală, printre altele, faptul că actualul sistem de finanţare este fragmentat şi opac, nu există dovezi că ar fi fost realizate studii cu privire la nevoile reale ale comunităţilor maghiare din afara graniţelor, investiţii imobiliare substanţiale au fost preferate în faţa prestării de servicii pentru comunităţi şi că Fundaţia Sapientia şi Eparhia Reformată din Ardeal sunt principalele beneficiare ale acestor fonduri în România. Datele adunate de Atlatszo cu dificultate din diverse minute ale sesiunilor parlamentare şi din documentele .pdf puse la dispoziţie de BGA pot fi consultate aici.

În a doua parte a investigaţiei, Atlatszo a săpat mai adânc în datele menţionate mai sus şi au concluzionat că fondurile alocate prin BGA în scop educaţional, în principal fiind vorba de promovarea educaţiei în limba maghiară, sunt utilizate cu un efect chestionabil, acestea fiind mai utile în eventuala susţinerea salariilor profesorilor maghiari, spre exemplu.  Un subiect important, având în vedere ambiţia lui Orban de a consolida o eră în care liantul social să fie adeziunea la o cultură, la o identitate comună, care este direct legată de educaţie. De asemenea, investigaţia a mai descoperit faptul că dintre sub-secţiunile fondului BGA, cea numită Alte Granturi¸este cea care creşte cel mai mult anual. Această secţiune este şi cea mai eterogenă în ceea ce priveşte proiectele finanţate, acestea incluzând investiţii imobiliare importante.

Fundaţia Sapientia şi Eparhia Reformată din Ardeal nu au fost singurele entităţi din România care au făcut investiţii imobilire cu fonduri BGA. Printre acestea, în 2016, se numără 3,2 milioane euro pentru Centrul reformat din Timişoara, 1,6 milioane euro pentru Fundaţia Szent Erzsébet, 2,8 milioane de euro pentru înfiinţarea unei academii de hochei în Ţinutul Secuiesc şi 1,4 milioane euro pentru proiectul cultural Legendarium din Odorheiu Secuiesc. De asemenea, cheltuieli majore au fost realizate şi în alte ţări, spre exemplu Serbia, unde publicaţia Budapest Beacon (între timp închisă la presiunile guvernului Orban), relata că guvernul ungar, prin Zsolt Semjén, a alocat 1.9 milioane de dolari pentru a susţine activităţile de informare în limba maternă a etnicilor maghiari din Voivodina a publicaţiei Magyar Szó Lapkiadó Kft. Autorul face o comparaţie interesantă între această sumă şi cei 58.000 de dolari alocaţi pentru pregătirea membrilor pazei de coastă libiene ca măsură împotriva imigraţiei ilegale, un pilon de bază al discursului politic al lui Orban.

Deşi  scopul larg definit al acestor fonduri este unul just,anume păstrarea identităţii culturale a maghiarilor aflaţi în afara graniţelor Ungariei, este imposibil să disociem faptul că acest sistem complex de redistribuţie a fondurilor publice este controlat fără drept de apel de Fidesz, deciziile fiind împinse adesea spre vârful partidului, unde lui Viktor Orban i se alătură mai sus menţionatul vicepremier  Zsolt Semjén şi preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Parlamentul Ungariei, Zsolt Németh, acesta di n urmă fiind apropiat firmelor şi ONG-urilor care operează pe teritoriul României, inclusiv Fundaţia Pro Minoritatea, care a organizat evenimentul de la Tuşnad.

La penultima ediţie a evenimentului, în 2017, Nemeth a refuzat a se pronunţa cu privire la oportunitatea reconcilierii româno-maghiare iar Semjen a interpretat într-o cheie proprie, în completă disonanţă cu realitate, vizita la vremea respectivă a preşedintelui Klaus Iohannis în secuime. Acest sistem închis ermetic, care permite accesul doar pe baza loialităţii faţă de Fidesz a fost extins în Transilvania. Orban reuşeşte să folosească monopolul asupra politicii interne pentru a folosi discreţionar şi în interes electoral fonduri publice pentru a-şi atrage loialişti în Transilvania a căror entităţi, în mare parte religioase şi ONG-uri, supravieţuiesc prin fondurile mai sus menţionate, prin urmare sunt încurajate să rămână în orbita Fidesz. În acest context este bine precizat că în România susţinerea externă a partidelor şi organizaţiilor politice este ilegală dar apropierea Fidesz-UDMR şi exclusivitatea politică pe care aceştia din urmă o acordă lui Fidesz, în detrimentul unei abordări măcar de aparentă echidistanţă denotă o creativitate ieşită din comun de a gestiona aceste fonduri prin ONG-uri şi biserici care într-un final tot unui scop politic sunt subservite.

Peste motivaţia electorală se suprapune şi obiectivul de politică externă pe termen mediu şi lung al lui Orban, acela de a se erija într-un lider regional, bazat inclusiv pe suportul comunităţilor maghiare substanţiale din statele limitrofe, şi de a transforma Budapesta în centrul politic, economic şi cultural spre care gravitează, printre alte arii geografice, Transilvania. După cum a fost pus în evidenţă într-un mod elocvent în această analiză a domnilor Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu, strategia Ungariei a depăşit simpla dimensiune etnică a relaţiei bilaterale româno-ungare, precum şi a relaţiilor bilaterale cu ceilalţi actori din regiune. Ungaria într-adevăr gândeşte regional şi acest regionalismdevine edificiul prin care Orban îşi construieşte ascensiunea europeană.

Poziţionarea într-un hub energetic regional, fondurile utilizate pentru loializarea comunităţilor maghiare din regiune, utilizarea unor construcţii precum V4 pentru a coagula suport politic la nivel european şi jonglarea între susţinerea lui Donald Trump şi utilizarea fondurilor din Rusia pentru centrala nucleară Paks II au creat un avânt geopolitic pentru Ungaria care se simte în pânza velierului politic care îl poartă pe Orban la Tuşnad. Viktor Orban bate la uşa României cu o strategie pe termen lung care depăşeşte limitele unei gândiri pur revanşarde şi înţelege că doar câştigarea unui rol de lider regional, rol fundamentat de susţinere electorală şi creştere economică, poate să ducă la îndeplinirea unor obiective ambiţioase precum autonomia Ţinutului Secuiesc şi o influenţă crescută în Transilvania. De remarcat faptul că BMW a deschis recent o fabrică în Debrecen, reprezentând o investiţie de aproximativ 1 miliard de euro, în imediata apropriere cu graniţa României, ceea ce ne forţează să reevaluăm deducţia conform căreia o guvernare iliberală minimizează investiţiile investitorilor străini, cu particularitate cei din lumea euroatlantică.  

Ce poate să facă România cu privire la acest picior în uşă din partea Ungariei lui Orban?  În primul rând să conştientizeze situaţia în care ne aflăm. Această conştientizare duce la o analiză corectă a contextului si preferabil la o strategie ancorată în realitate, o strategie pe termen lung. De asemenea, România trebuie să preia iniţiativa, să transforme o postură reactivă într-una proactivă. În Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, realizată de Academia Română, sunt prezentare avantajele pe care le are România în mod natural (poziţie geografică, caracterul pronunţat euroatlantic al populaţiei, influenţa în lumea ortodoxă, etc.) dar din păcate aceste avantaje sunt diluate de fractura socială determinată de mediul politic toxic intern în care activăm. De asemenea, nivelul de corupţie căpuşează resursele naturale şi umane şi se traduc într-un final în lipsa de infrastructură pe care Orban o clama în discursul de la Tuşnad. Cu alte cuvinte, principalul inamic al României este chiar România. Sau cel puţin clasa politică care o conduce, deşi cu siguranţă respectiva clasă politică este şi ea o manifestare a unei faţete a etosului românesc, o faţetă pe care trebuie să o consţientizăm dacă vrem să o vindecăm.

Într-o notă optimistă, spre deosebire de Ungaria, opoziţia politică din România funcţionează, este vocală, precum şi presa, care nu se află în situaţia dramatică a colegilor din Ungaria. În timp ce România seaflă pe locul 44 în clasamentul global al libertăţii presei, Ungaria se află pe locul 73. De asemenea, deşi există o luptă cu privire la justeţea luptei anti-corupţiei în România, ne aflăm în faţa Ungariei şi la acest capitol, clasându-ne pe locul 59 în acest top al percepţiei corupţiei pentru anul 2017 realizat de Transparency International. Ungaria se află pe locul 66. Din păcate, pierdem inerţie cu această confruntare internă în ceea ce priveşte potenţialul de a deveni un exportator de bune practici în lupta anti-corupţie în regiune. Acest potenţial cred că este cel puţin la fel de valoros din punct de vedere strategic pentru România ca un rol de hub energetic. Una din principalele bariere între integrarea funcţională a regiunii în comunitatea europeană este corupţia endemică, această moşternire culturală nedorită a mai multor secole de dominaţie otomană şi comunistă. Dacă România reuşeşte, deoarece cred că timpul nu este pierdut, să se erijeze în această poziţie, în special pe fundalul contrastant al unor guverne precum PiS sau Fidesz, avem o şansă reală să devenim acel pol regional natural de atractivitate şi influenţămenţionat în strategia Academiei Române.

În ceea ce îl priveşte pe Orban, după cum am mai spus, este un exemplu bun pentru paradoxul numit corabia lui Tezeu. Tânărul politican carismatic care ţinea un discurs memorabil anti-comunist în Piaţa Eroilor din Budapesta acum câteva decade şi-a schimbat fiecare scândură din carena sa politică, fiind practic de nerecunoscut. Deşi face referire în discursul său din Tuşnad la o trecere de la moştenirea politică a generaţiei 68’ la cea a generaţiei 90’, faptul că Orban a cenzurat presa critică, a creat o nouă elită economică pe fonduri publice şi proximitatea faţă de el, a schimbat Constituţia Ungariei pentru a-şi promova propriile interese politice şi foloseşte aceleaşi metode de finanţare a unor ONG-uri ca şi fundaţiile pe care le acuză că îndeplinesc o agendă obscură a lui George Soros, îl fac pe Orban un ipocrit politic.

România trebuie să se trezească rapid din această letargie cu privire la politica regională şi să digere o serie de realităţi dificile ce ţin de relaţia Bucureşti –Budapesta. Este un joc complex de soft power, diplomaţie, geostrategie, interese şi circuite energetice, precum şi o dimensiune etnică, joc al cărui rezultat, chiar dacă departe de a fi întrevăzut şi nicidecum bătut în cuie, trebuie să ne pună în gardă, deoarece unul nefavorabil ar însemna disoluţia a ceea ce înseamnă România, ceva pentru care  mulţi au murit pentru a fi înfăptuit şi ceva ce este mai important ca fiecare individ luat în parte. Ceva pentru care merită luptat. 

Articol realizat de Dragoş Tîrnoveanu, fondator 45north.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite