România ar putea înfiinţa forţa navală NATO doar cu Turcia. SUA îşi vor menţine prezenţa în Marea Neagră

România ar putea înfiinţa forţa navală NATO doar cu Turcia. SUA îşi vor menţine prezenţa în Marea Neagră

Exercitii NATO în Marea Neagra

Forţa de exerciţii navale la Marea Neagră ar putea fi înfiinţată alături de Turcia şi fără participarea Bulgariei, potrivit news.ro care citează surse oficiale. Statele Unite ale Americii îşi vor menţine prezenţa în Marea Neagră în pofida avertismentului Rusiei că un distrugător american care patrulează în zonă subminează securitatea regional. Mosccova continuă cu ameninţările.

Ştiri pe aceeaşi temă

Forţa de exerciţii navale la Marea Neagră ar putea fi înfiinţată alături de Turcia şi fără participarea Bulgariei, dacă oficialii de la Sofia resping până la urmă total această propunere, au declarat, pentru News.ro, surse oficiale, însă nu este exclus ca şi Bulgaria să se alăture, decizia depinzând de situaţia politică internă a vecinilor de la sud.


Ucraina, gata să se alăture grupului naval al României, Bulgariei şi Turciei

Constituirea unei flote sub egida NATO la care să participe România, Bulgaria şi Turcia a intrat într-un impas după refuzul Bulgariei de a susţine acest demers. Deşi trecut printre priorităţile strategice ale MApN în 2016, oficialii români sunt nevoiţi să reducă proiectul la nivelul unor exerciţii comune între forţele navale ale celor trei state. Ministrul apărării ucrainean Stepan Poltorak a anunţat miercuri că Ucraina este pregătită să se alăture unui grup naval al României, Bulgariei şi Turciei dacă acesta va fi creat.

Bulgaria pare să fi cedat în faţa ameninţărilor Rusiei, anunţând că se opune iniţiativei României de creare a unei flote militare NATO în Marea Neagră, deşi, în ultimele săptămâni, Sofia semnala că susţine propunerea, fapt confirmat miercuri, la întâlnirea preşedinţilor celor două ţări.


Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, i-a explicat preşedintelui României, Klaus Iohannis, că se opune iniţiativei flotei militare NATO pentru a evita ca Marea Neagră să devină "zonă de conflict", afirmă surse citate de site-urile bulgare 24chasa.bg şi Novinite.com.


"Eu am spus mereu că noi suntem o ţară paşnică. Nu vreau ca Marea Neagră să devină zonă de conflict militar", a declarat Borisov, conform 24chasa.bg.


Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat joi că atât el, cât şi preşedintele Rosen Plevneliev se opun iniţiativei României de creare a unei flote militare NATO în Marea Neagră.


"Nave NATO pot efectua patrule pe frontierele noastre doar în cazul unui aflux puternic de refugiaţi", a declarat Borisov joi, citat de site-ul Novinite.com.


Pe 20 mai, ministrul bulgar de Externe, Daniel Mitov, anunţa că Bulgaria susţine suplimentarea capacităţilor NATO în Marea Neagră. "Bulgaria poartă discuţii cu România şi Turcia. Se discută despre suplimentarea capacităţilor militare în zona Mării Negre. Bulgaria va face tot posibilul pentru consolidarea capacităţilor militare în zona Mării Negre", declara Daniel Mitov la Bruxelles.


Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis afirma în Bulgaria că iniţiativa locală în zona Mării Negre, la care ar fi urmat să participe România, Bulgaria şi Turcia, se va concretiza, însă important este să fie obţinută în scurt timp "umbrela NATO".


La rândul său, preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, afirma miercuri că Bulgaria va sprijini şi va contribui la această iniţiativă, menţionând că este în interesul strategic al ţării sale. "Ambele state sunt îngrijorate şi împărtăşesc aceasta şi problemele care rezultă din aceasta. Bulgaria nu numai în cuvinte, ci şi în fapte, va sprijini orice efort pentru îmbunătăţirea securităţii în regiune.

Este în interesul nostru strategic. Bulgaria va contribui la crearea acestei structuri NATO în România, precum se aşteaptă să fie adoptată hotărârea la Varşovia", spunea Plevneliev.


Schimbarea de atitudine a Administraţiei de la Sofia pare să fie o reacţie la ameninţările Rusiei.
Pe 3 martie 2016, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au fost prezenţi la prezentarea bilanţului Ministerului Apărării Naţionale pe anul 2015.


Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis declara, conform stenogramei discursului, publicată pe site-ul Preşedinţiei: "România susţine întărirea rolului Alianţei Nord Atlantice în domeniul apărării colective şi acordarea unei atenţii sporite atât provocărilor de pe flancul estic, în mod deosebit din regiunea Mării Negre, cât şi celor de pe flancul sudic. Valenţele strategice ale zonei Mării Negre pentru NATO vor trebui reafirmate şi concretizate prin iniţierea demersurilor de constituire a unei grupări navale multinaţionale".


În ianuarie 2016, pe site-ul Guvernului României figura un proiect denumit "Lansarea iniţiativei pentru constituirea unei Grupări navale NATO în Marea Neagră, denumită generic Flotila Aliată în Marea Neagră / Black Sea Flotilla".


Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării din statele NATO, că sunt analizate modalităţi de consolidare a capacităţilor militare în zona Mării Negre.

"Căutăm soluţii pentru suplimentarea prezenţei în regiunea Mării Negre. Am suplimentat deja prezenţa prin patrule aeriene, prin măsuri de asigurare, o prezenţa navală mai intensă şi mai multe exerciţii.

Dar ne gândim ce mai putem face. Discutăm şi abordăm o propunere a României privind furnizarea cadrului şi bazei pentru o brigadă care apoi va putea organiza şi facilita activităţile NATO în regiune, inclusiv prin exerciţii şi prin măsuri de garantare a securităţii", afirma Stoltenberg.


Declaraţiile lui Stoltenberg au atras reacţia Rusiei. Marea Neagră "nu este în spaţiul maritim al NATO şi nu are nicio legătură cu Alianţa. Din ceea ce ştim noi, NATO analizează deja posibilitatea unei prezenţe în zona Mării Negre, ca reacţie la solicitări formulate de unele ţări, în principal de România.

Dacă se va lua decizia de creare a unei forţe navale permanente, sigur că acest lucru va fi un factor destabilizator; pentru că nu este o mare a Alianţei Nord-Atlantice. Nu cred că o astfel de hotărâre ar conduce la îmbunătăţirea relaţiilor Rusia-NATO", a afirmat Andrei Kelin, directorul Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului rus de Externe.


Bulgaria propune Rusiei să producă în comun nave maritime şi platforme plutitoare

În schimb, Bulgaria a propus Rusiei să fabrice în comun produse de îaltă tehnologie, care să poată fi vâdute atât pe piaţa rusă, cât şi în statele Uniunii Eurpene. Autorităţile de la Sofia au propus să producă în comun nave maritime şi platforme plutitoare, potrivit unui anunţ al Ministerului Economiei bulgar, citat de Novinite.com.

Propunerea i-a fost făcută de către ministrul bulgar al Economiei, Bojhidar Lukarski, ministrului rus al Comerţului şi Industriei, Denis Manturov, Forumul Economic International de la Sankat Petersburg, ce a început joi.

Oficialul bulgar a mai propus, de asemenea, reluarea producţiei în comun de osii pentru camioane Kamaz ruseşti. Aceste propuneri vin în contradicţie cu prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei, decisă vineri de Uniunea Europeană.


SUA îşi vor menţine prezenţa în Marea Neagră


Statele Unite ale Americii îşi vor menţine prezenţa în Marea Neagră în pofida avertismentului Rusiei că un distrugător american care patrulează în zonă subminează securitatea regională, a declarat ministrul marinei americane, Ray Mabus, relatează vineri Reuters.


Distrugătorul USS Porter a intrat în Marea Neagră în această lună, atrăgând critici dure din partea Moscovei. Turcia şi România sunt aşteptate să exercite presiuni pentru o prezenţă mai mare a forţelor aliate în Marea Neagră, la summitul NATO de la Varşovia din 8-9 iulie, notează sursa citată.


Aflat la bordul USS Mason, un alt distrugător american din Marea Mediterană, Mabus a declarat joi pentru Reuters că este datoria Marinei americane să descurajeze agresiunea şi să asigure culoarele maritime deschise.


“Vom fi acolo” în Marea Neagră, a spus Ray Mabus. “'Vom descuraja orice agresiune. Acesta e principalul motiv pentru care suntem acolo — să descurajăm posibile agresiuni”, a mai spus el.


Mabus a făcut aceste declaraţii la câteva zile după ce Rusia a criticat discuţiile din cadrul NATO privind crearea unei forţe permanente în Marea Neagră.


“Dacă se va lua o decizie privind crearea unei forţe permanente, desigur, ar fi un element destabilizator, pentru că aceasta nu este o mare a NATO,,  afirmase Andrei Kelin, şeful Departamentului de cooperare europeană din cadrul Ministerului de Externe rus.


Ray Mabus a precizat că Statele Unite respectă prevederile Convenţiei de la Montreux, care stipulează că ţările care nu au ieşire la Marea Neagră nu-şi pot menţine nave de război în această zonă mai mult de 21 zile. Turcia, România şi Bulgaria, state membre ale NATO, sunt riverane Mării Negre.


,,Suntem de peste 70 de ani în Marea Mediterană, de la cel de-al Doilea Război Mondial", a mai spus Mabus. ,,Am menţinut culoarele maritime deschise...Este ceea ce noi facem,,, a afirmat oficialul american.


Rusia continuă ameninţările


În acest timp, Moscova continuă ameninţările. Reprezentantul permanent al Moscovei pe lângă Alianţa Nord-Atlantică, Aleksandr Gruşko, a declarat, joi, că Rusia va urmări atent activităţile militare ale SUA şi NATO în Marea Neagră, activităţi care ar putea implica, de asemenea, Ucraina şi alte ţări din regiune, şi nu va lăsa fără răspuns această situaţie., potrivit TASS.


,,Vom urmări îndeaproape activitatea militară a Alianţei Nord-Atlantice în această regiune, inclusiv posibila implicare a Ucrainei şi a altor ţări,,, a spus Gruşko, adăugând:,,Este clar că vom reacţiona la astfel de lucruri cu scopul de a asigura o securitate fiabilă la frontierele sudice ale Rusiei,,.


,,Noi nu am văzut nicio punere în aplicare concretă a deciziilor NATO de consolidare a prezenţei militare în Marea Neagră până în prezent, dar Alianţa discută această idée,, a spus Gruşko, indicând că ,,au fost făcute propuneri pentru a se crea un grup naval permanent, care să implice ţări NATO ce nu sunt situate direct în regiunea Mării Negre, precum şi ţări partenere,,.


,,Din punctul nostru de vedere, această idee va afecta în mod negativ situaţia deja complicată din Marea Neagră cauzată de activitatea militară intensificată a NATO. Aceasta poate submina şi mai mult formatele de cooperare existente în regiunea Mării Negre,, a subliniat diplomatul rus.


,,SUA încearcă să cucerească această zonă maritimă cu ajutorul navelor echipate cu sisteme de luptă Aegis ce dispun de un potenţial serios antirachetă şi de lovire, ceea ce comportă riscuri suplimentare de destabilizare,, a conchis diplomatul rus.


Ambasadorul Rusiei la NATO afirmase că Marea Neagră nu va deveni niciodată un ,,lac al NATO,,.
.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: