România, Bulgaria şi Republica Moldova: vinovaţii de serviciu ai Europei, cea mai comodă soluţie şi în cazul pandemiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desigur, fiecare stat are dreptul s-şi ia măsurile de protecţie pe care le crede de cuviinţă, inclusiv închiderea selectivă a graniţelor sau controale specifice pentru cetăţeni proveniţi din zone considerate de risc. Cazul de acum al Austriei, care a anunţat impunerea unor reglementări specifice pentru cetăţenii din cele trei ţări considerate ca depăşind din media de risc europeană, justificându-se luarea de măsuri sanitare excepţionale.

Dreptul austriecilor s-o facă şi nici măcar nu e de mirare din moment ce România e pe primul loc în Europa ca număr de infectări zilnice, într-o năuceală legislativă şi veselie comportamentală la nivel colectiv şi individual de ignorare completă şi pare-se definitivă a măsurilor elementare de protecţie. În aceste condiţii, este foarte posibil să fie reale avertismentele pe care le-am auzit de la diverşi colegi de la Bruxelles cum că este posbil ca şi alte state să fie tentate să anunţe aceleaşi tip de măsuri pentru români.

Vorbim însă numai şi numai de relevanţa sanitară (incontestabil justificată) a măsurilor respective. Şi asta, în viteză şi cu orgoliul naţional din nou şifonat în mod exemplar, mai ales că onorabila noastră clasă politică se află înainte de alegeri, ne face să pierdem din vedere planul al doilea de joc, după părerea mea cel mai important pe termen lung, tocmai fiindcă face parte dintr-o mentalitate apărută demult, odată cu căderea Cortinei de Fier, şi niciodată dispărută de atunci.

Vedeţi dumneavoastră, pe fond, politicienii lor nu sunt cu mult diferiţi - în substanţa lor vitală - de ce vedem evoluând pe plaiuri dâmboviţene. Ce-i deosebeşte este perioada îndelungă de practică în jocuri politice a occidentalilor, incomparabil mai lungă şi mai complexă faţă de ai noştri, şcoliţi cel mult la grupa de ucenici manufacturieri, trebuind să se bată cu ăştilalţi, trecuţi prin secole de machiaverlâcuri „a la Metternicu“ şi sofisticării iezuite. Ce-au învăţat ceilalţi este că, la nevoie, nu trebuie să inventeze soluţii, să se zbată să „inoveze creativ“ cum am auzit spunându-se la o şcoală de vară pentru tineri politicieni români încă în viaţă. Dimpotrivă, li s-a spus, cu cât situaţia este mai tensionată, cu cât opinia publică este mai interesată de subiectul care poate fi prelucrat înspre bine electoral, cu cât sunt mai evidente nu numai implicaţii naţionale ci şi asamblaje internaţionale, cu atât mai mult şi mai repede trebuie să ia în considerare aplicarea în faza iniţială de răspuns  a unui model cu eficienţă dovedită, cu credibilitate deja testată. Doar mai apoi, dacă va mai fi nevoie, vin să se adauge mici floricele, dezvoltări ulterioare mai ales la nivel de mesaj, modulate în funcţie de reacţia ţintei şi a pieţelor internaţionale.

Exact astfel s-a întâmplat şi acum, mizându-se exclusiv pe tipul de reacţie prezumat al diplomaţiei noastre: ştiau că ne vom opri să disecăm chestiunile tehnice, vom începe tocmeala pe modul de aplicare a măsurilor anunţate şi că, cu maximum de curaj, ne vom exprima regrete eterne. În schimb, fondul problemei a trecut perfect neobservat, cu toate că cineva ar fi trebuit să vadă că, din  nou, într-un caz real de tensiune, a fost scos din sertar unul dintre acele scenarii mereu disponibile şi care se bazează pe faptul că, la nevoie, România (în tandemul clasic cu Bulgaria, dar şi cu R. Moldova) constituie de decenii nu numai un perfect ţap ispăşitor european.

Noi suntem de vină pentru pandemie în Europa? Nimeni n-a zis asta şi ar fi complet idiot ca cineva să ia în calcul o asemenea variantă. În schimb, în acest context de acum al revenirii în forţă al pandemiei, opinia publică se isterizează din ce în ce mai mult, cerând să-i fie arătaţi responsabilii, vinovaţi care să fie pedepsiţi exemplar pentru modul în care au gestionat criza, pentru matrapazlâcurile cu achiziţiile publice în regim de urgenţă (fostul prim ministru al Franţei, cel mai apropiat aliat politic al lui Macron, a fost destituit într-o noapte şi este acum sub suspiciuni într-o anchetă a procuraturii naţionale) şi pentru măsurile pe care le propun în acest moment. Nimeni nu are un parcurs perfect, peste tot sunt probleme şi în toată Europa subiectul pandemiei se confundă acum cu miza centrală a viitoarelor alegeri.

În acest context, spune scenariul acela vechi, dacă există asemenea criză existenţială care poate descentra piaţa politică dintr-una sau din mai multe ţări europene, putem folosi „scenariul românesc“, vechi şi bine pus la punct, pentru a produce din nou o deflectare a problemelor de acasă, explicate, justificate aproape în totalitate de existenţa perniciosului vector extern. Care? Cum care? Acelaşi: românii, bulgarii şi moldovenii. Aceia despre care s-a scris de decenii că sunt şmenarii Europei, organizatorii de reţele de trafic de carne vie, de arme şi explozibili, de droguri, aceia care au intrat în Europa cu imaginile sărăciei şi promiscuităţii înfiorătoare din orfelinate, au continuat cu recordurile de „căpşunari“ acceptând şi în 2020 condiţii de sclavaj modern... Atenţie, spune scenariul - şi aşa sunt prezentaţi cu tuşe groase, tocmai ca argumentul să rămână în memorie - ei sunt vectorii care aduc înspre ţările Occidentului neprihănit în fecioria sa eternă, toate relele care destabilizează societăţile şi provoacă sau pot provoca probleme foarte grave. Aşa şi cu infectaţii şi pandemicii de acum care tot de acolo vin.

Sigur că Austria a mai impus, mai impune şi va mai impune controale şi la alte graniţe, spre exemplu cu Italia şi alte ţări învecinate. Sigur că da, numai că asemenea măsuri sunt percepute ca parte a unor urgenţe sanitare comune la nivelul continentului nostru şi acceptate ca atare de opinia publică. Mi-e tare teamă că, şi de data asta, apariţia în ecuaţie a grupului România-Bulgaria-R.Moldova poate avea implicaţii foarte serioase în cazul în care, din nou, ne auto-poziţionăm cu atâta inconştienţă în ţintă perfectă pentru o demonstraţie europeană asupra nevoii de comportament diferenţiat în raport cu ţările care „se comportă conform“ şi a celor câteva ca ale noastre.

Dar, dacă noi spunem că facem ce vrem în numele libertăţii. atunci să acceptăm şi dreptul celorlalţi de a face ce vrea, găsind acum şi argumentul pentru a introduce restricţii de toate felurile. De circulaţie, dar vor urma şi condiţionările severe impuse pentru accesarea fondurilor europene. Iar nu ştim lecţia, iar vom plăti pentru asta.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite