Român în Spania: „Ca să nu fiu gropar, m-am făcut agent de pază“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrică dirijează clienţii în parcarea unui hipermarket din Zaragoza
Petrică dirijează clienţii în parcarea unui hipermarket din Zaragoza

Plecat să culeagă portocale, un român, fost morar, a lucrat ca muncitor în construcţii şi apoi ca agent de pază. La cursurile de recalificare, Petrică Ciulu a avut de ales între două meserii: cea de gropar și cea de agent de pază.

Petrică Ciulu (40 de ani), din Roşiorii de Vede, a emigrat în Spania acum opt ani, la cules de portocale, pentru că în România, din salariul său de morar, nu mai putea să-şi întreţină familia.

În patria lui Cervantes, de nevoie, s-a recalificat profesional de două ori: a învăţat să lucreze în construcţii, iar când s-a închis şantierul a făcut cursuri pentru a deveni agent de pază.

„Am ajuns în Spania plătindu-i 500 de euro unui român care mi-a spus că-mi asigură un loc de muncă în agricultură. Am acceptat toate condiţiile pentru că speram să-i ofer familiei mele o viaţă mai bună", îşi aminteşte Petrică.

De pe şantier, la pază

Locul de muncă în agricultură a fost înlocuit, după încheierea sezonului, cu un altul pe şantier, în schimbul altor 500 de euro, „comision" pentru intermediarul care i-a aranjat angajarea. „Când şantierul s-a închis din cauza problemelor financiare, am rămas şomer. La Biroul Forţelor de Muncă am aflat că se organizau cursuri gratuite de recalificare pentru cei care nu aveau de lucru. Mai erau locuri doar la cursul de agent de pază şi la cel de gropar. Ca să nu fiu gropar, m-am făcut agent de pază. Oricum, la cimitir aş fi avut un salariu de doar 700 de euro", spune bărbatul.

Cursul a durat trei luni, iar apoi Petrică şi-a găsit de lucru ca agent de pază al parcării unui hipermarket din Zaragoza. „Nu este greu să dirijezi clienţii în zonele de parcare ale magazinului, dar siguranţa lor şi a bunurilor din interiorul maşinii sunt responsabilităţi mari. Pe timp de criză, hoţii sunt tot mai activi", precizează românul.

Vezi pe adevarul.es la ce salariu poate ajunge un agent de pază din Spania

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite