Rezultate europarlamentare. Partidul premierului bulgar, pe primul loc. În Slovacia câştigă liberalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul bulagr Boiko Borisov
Premierul bulagr Boiko Borisov

Partidul GERB a obţinut cele mai multe voturi în alegerile europarlamentare desfăşurate duminică în Bulgaria, relevă sondajele la ieşirea de la vot date publicităţii la scurt timp după încheierea scrutinului. În Slovacia a câştigat coaliţia liberală pro-europeană a preşedintei Zuzana Caputova.

Potrivit agenţiei de studii sociologice Alpha Research, GERB, formaţiunea premierului Boiko Borisov afiliată la Partidul Popular European (PPE), a obţinut 32,8% din sufragii.

Pe poziţia a doua se plasează Partidul Socialist, aflat în opoziţie, cu 23,1%, iar pe cea de-a treia Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, partidul minorităţii turce, cu 13,6% din voturi.

În preferinţele electoratului bulgar urmează VMRO, partenerul GERB în coaliţia guvernamentală, cu 6,8% din voturi, şi noua formaţiune proeuropeană Bulgaria Democrată, cu 5,9% din voturi.

Bulgaria deţine în Parlamentul European un număr de 17 mandate, indiferent dacă Regatul Unit va părăsi sau nu Uniunea Europeană.

Coaliţia liberală pro-europeană slovacă ''Progresivne Slovensko-Spolu'' (PS) a câştigat alegerile europene din Slovacia, cu circa 20% din voturi, conform primelor estimări, relatează AFP.

Formaţiunea progresistă PS, fondată în 2017 de Zuzana Caputova, avocata şi activista de mediu care în aprilie a câştigat alegerile prezidenţiale, ar urma cu acest rezultat să obţină în Parlamentul European 4 din cele 13 mandate ce revin Slovaciei. Acest partid a anunţat că se va alătura în legislativul european grupului liberal ALDE.

Pe locul doi, conform aceluiaşi sondaj se situează Partidul Social-Democrat (SMER), aflat la guvernare, cu 15,7% din voturi.

Locuri în Parlamentul European ar urma să obţină şi partidul LSNS, care pledează pentru ieşirea Slovaciei din UE şi are în acest sondaj 12%. Urmează creştin-democraţii din KDH şi liberalii din SaS, fiecare cu câte 9,6%.

Acest rezultat la alegerile europene, la fel cum a fost şi victoria lui Caputova, poate fi interpretat ca o reacţie a electoratului faţă de asasinarea ziaristului de investigaţie Jan Kuciak.

Atât preşedintele în exerciţiu Andrej Kiska, care o susţine pe Zuzana Caputova, cât şi premierul Peter Pelegrini au afirmat după publicarea primelor estimări cu rezultatele scrutinului că acestea ilustrează faptul că slovacii doresc o schimbare.

''S-a confirmat că slovacii doresc o schimbare'', a scris Kiska pe Facebook.

La rândul său, Pellegrini a apreciat într-un comunicat că ''este clar că oamenii doresc o schimbare'', el a felicitat partidul lui Caputova pentru victorie, dar a deplâns că ''a fost confirmat un avans al forţelor extremiste''.

În acest timp, Zuzana Caputova a evocat victoria partidului ei în termeni prudenţi într-o postare pe Facebook. ''Am arătat că viitorul Europei nu ne este indiferent. Pare că în special partide pro-europene ne vor reprezenta în Parlamentul European'', a scris ea.

Rata prezenţei la urne a fost de 20%, cu şapte procente peste cea din 2014. În Slovacia scrutinul european s-a desfăşurat sâmbătă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite