Revine Razboiul Rece?

Richard Hass scria într-un articol intitulat Magnagementul furtunii perfectă în Europa: Un motiv al situaţiei dificile pe care  Europa o parcurge astăzi este incertitudinea. La 70 de ani de la al Doilea Război Mondial, la 25 de ani de la terminarea Războiului Rece şi la 20 de ani de la finele războiului din Balcani dintr-o dată viitorul politic, economic şi strategic al Europei este mai neclar decât acum câţiva ani[1].

Intervenţia Moscovei în Siria a adăugat o nouă dimensiune relaţiei SUA-Rusia, relaţie care este la cel mai scăzut nivel de încredere de la finele anului 1989, reamintindu-ne de situaţia din timpul Războiului Rece. Este necesară oare o recalibrare a relaţiei puterilor Occidentale vis-a-vis de Rusia? Da şi acest fapt este o prioritate. Istoria nu se repetă în totalitate, aşa cum sugera istoricul antic Tucidide, iar perioada Războiul Rece este diferită de cea actuală. Rusia nu este o putere globală rămânând doar una regională cu tendinţe de globalizare, Pactul de la Varşovia nu mai există şi Moscova nu are un aliat real în Europa nici măcar în Belarus. Rusia are însă o puternică Coloană a V-a, prezentă în toate sferele vieţii statelor europene. Rusia foloseşte Războiul hibrid ca armă de atac în timp ce modernizează forţele armate convenţionale.  În timpul Războiului Rece Blocul sovietic (statele care compuneau Tratatul de la Varşovia) aveau o superioritate în forţele convenţionale dislocate în Europa în timp ce Occidentul deşi avea 300.000 de militari americani pricipalul suport erau armele nucleare respectiv rachetele de croazieră Pershing. Astăzi statutul s-a inversat NATO având superioritatea forţelor convenţionale iar Rusia bazându-se pe forţele nucleare, respectiv Triada nucleară.

Barack Obama şi Vladimir Putin, la Adunarea Generală a ONU        FOTO Guliver/GettyImages

Este un nivel mare de neîncredere între Occident şi Rusia, nivel care nu a existat nici în cele mai dificile situaţii din timpul Războiului Rece. Este de asemenea clar că există animozităţi între liderii ruşi şi cei americani şi între liderii ruşi şi unii lideri europeni, animozităţi care nu existau în timpul Războiului Rece. Întodeauna, şi de o parte şi de alta a Zidului Berlinului, se încerca, înainte de 1989, să se localizeze conflictele şi să nu scape de sub control. Timpurile s-au schimbat, geopolitica continentului european fiind şi ea diferită. Rusia care pe vremea URSS trata cu membrii NATO din vest care-şi doreau apărarea colectivă şi nu ridicau pretenţii particulare la acţiunile Rusiei sovietice este pusă acum în situaţia de a trata cu noii membrii NATO, dintre care unii sunt la graniţa rusă, membrii care au pretenţii la modul de comportare a liderilor de la Kremlin, toate acestea creând o nouă chimie explozivă, în special de partea rusă. 

Flancul estic rămâne pe palierul de alertă ridicată după anexarea Crimeei în 2014. Există acest pericol în mod real? Da, există sub forma de Război hibrid.

Recent, noul preşedinte polonez, Andrzej Duda, şi-a exprimat îngrijorarea potrivit căreia Polonia şi statele din flancul estic să nu devină zone tampon între NATO şi Rusia, pe fondul crizei de securitate din Ucraina. În acelaşi context extern şi celelalte state incluse în acest format au relevat neliniştea lor faţă de evoluţiile din estul Europei. Dintre statele baltice, Lituania a publicat la începutul anului un Manual de supravieţuire în caz de conflict şi a reintrodus stagiul militar obligatoriu, dar cu caracter temporar şi pe o perioadă de nouă luni. Letonia a anunţat recent necesitatea ridicării unui gard de-a lungul graniţei cu Federaţia Rusă cu scopul a-şi întări frontiera, Estonia ridică un gard de 2,5 m la graniţa cu Federaţia Rusă, iar Polonia construieşte un  sistem de securitate higt-tech la graniţa cu Kaliningradul, enclava rusă, de la Marea Baltică. Aşa dar o reuniune a statelor NATO din flancul estic al NATO s-a profilat a fi utilă încă din 2014 când liderii statelor din regiune s-au întâlnit la Varşovia şi au discutat despre necesitatea redefinirii relaţiei NATO-Rusia în contextul regional generat de anexarea ilegală a Crimeii şi de summit-ul din Marea Britanie care a avut loc în luna septembrie a aceluiaşi an. Cât de utilă este reuniunea? Dacă va genera o coaliţie a noii Europe, aşa cu spunea Donald Rumsfeld, fostul secretar al apărării al SUA, atunci balanţa de putere în cadrul alianţei NATO va putea fi preluată de Polonia ca lider al coaliţiei nou formate, Franţa şi Germania rămânând la timona UE şi aşa divizată de politica lui Vladimir Putin. Statele care au luat parte la această reuniune regională la cel mai înalt nivel, la Bucureşti, sunt Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România.

Tratatul de la Minsk

Să nu uităm că încetarea focului în Ucraina este numai o componentă a Tratatului de la Minsk, partea politică nefiind luată în considerare. Ucrainienii nu au arătat prea multă dorinţă de a îndeplini şi partea politică a acestuia, la fel ca şi separatiştii, iar America nu a fost pregătită să pună presiune pe administraţia de la Kiev, în această direcţie, în timp ce Rusia a declarat că nu vor face concesii fără schimbări importante în guvernanţa Ucrainei. Kievul a blocat zonele separatiste aceste devenind pe zi ce trece tot mai integrate, politic şi economic, în Federaţia Rusă. Lucrurile se îndreaptă spre o situaţie extrem de dificilă de fapt o nouă zonă de conflict îngheţat în interiorul Ucrainei.

Ţările Baltice şi politica lor

Ţările Baltice sunt îndreptăţite să fie îngrijorate de o eventuală agresiune rusescă ele fiind cele mai vocale în conducerea grupului de state care se opun Rusiei şi acesta este un rol remarcabil pentru cei mai mici vecini ai Moscovei. Reacţia de opoziţie la intreprinderile ruseşti poate crea tentaţia Kremlinului de a testa soliditatea Articolului 5 al Tratatului de la Washington într-un stat sau chiar în două dintre statele Baltice. Dacă analizezi declaraţiile oficialilor de la Moscova nu poţi să nu observi că Ţările Baltice sunt ameninţate cu destabilizarea internă dirijată din afară şi având ca executanţi propriile comunităţi de etnici ruşi. Mai mult, oficiali ruşi deşi susţin că preşedintele american Barack Obama asigură legitimitatea protestelor Balticelor, referitoare la agresiunea hibridă rusă, sunt sceprtici în ceea ce priveşte unui posibil atac convenţional/nuclear împotriva Rusiei, pentru a proteja Riga sau Talin. 

Summitul de la Bucureşti

Nouă ţări din Europa Centrala şi de Est s-au întâlnit la Bucureşti pentru a solicita o prezenţă sporită a NATO în regiune, ca raspuns la provocarile de securitate provenite din est şi sud. Este o reacţie la Războiul hibrid dus de Federaţia Rusă în Ucraina dar şi la reacţia Germaniei referitoare la extinderea NATO spre est (atât militar cât şi prin adoptarea de noi parteneri). Europa Nouă a lui Rumsfeld devine pe zi ce trece mai vocală şi mai puternică decât acum 10 ani.  În schimb, oficiali germani citaţi de Wall Street Journal le-au transmis oficialilor aliaţi din NATO ca nu vor să tensioneze relaţiile cu Rusia prin amplasarea de baze permanente NATO în est, mai ales acum când armistiţiul din Ucraina pare să fie respectat. Polonia şi Tarile Baltice însă presează pentru baze militare permanente. Secretarul General adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a reprezentat Alinaţa la acest summit regional, prezidat de şefii statului roman şi polon, Klaus Iohannis si Andrzej Duda. Şi apropos refacerea alianţei româno-polone care a asigurat salvarea tezaurului polonez şi a elitei acestei ţări la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial este de fapt elementul esenţial al flancului estic din acest moment. Poate acum conceptul de Intermarium, la peste 100 de ani de la lansarea lui de către generalul polonez Jozef Pilsudski, concept îndreptat la vremea redactării lui împotriva Imperiului Ţarist şi apoi a Sovietelor, va avea posibilitatea de a se împlini în Formatul de la Bucureşti. 

Klaus Iohannis şi preşedintele polonez, Andrzej Duda FOTO presidency.ro

Ce mesaje transmite Bucureştiul comunităţii NATO?

Participanţii la reuniune au convenit să lanseze un mesaj comun, subliniind importanţa unei adaptări strategice a NATO pentru situaţia de securitate actuală. Ţările reprezentante au reiterat, de asemenea, hotărarea de a-şi dubla eforturile pentru consolidarea graniţei de est a NATO şi a Uniunii Europene. Conform Wall Street Journal, statele membre au discutat creşterea numarului de trupe staţionate de-a lungul frontierei ruse şi punerea lor sub comanda oficială a Alianţei, deşi Germania nu ar fi de acord cu acest pas pentru a nu provoca Rusia. În timpul agresiunii ruseşti din august 2008 din Georgia, Germania a dat vina pe preşedintele Saakaşvili pentru că i-ar fi provocat pe ruşi. În 2008, occidentalii au pus presiuni pe guvernul de la Tbilisi ca să accepte exclusiv pacificatori ruşi care, evident, nu erau imparţiali. Iniţial, în semn de protest faţă de invazia Georgiei, UE a contramandat discuţiile programate cu Moscova referitoare la elaborarea unui parteneriat strategic UE-Rusia. Ulterior, în noiembrie 2008, la insistenţa Germaniei, Franţei şi Italiei, UE a decis să reactiveze negocierile de parteneriat cu Moscova. Liderii statelor mari din Europa Occidentală au insistat la vremea respectivă că menţinerea unor relaţii detensionate cu Federaţia Rusă este preferabilă ostracizarii publice şi izolării internaţionale a Rusiei. Est-europenii indignaţi de toleranţa excesivă franco-germană faţă de comportamentul agresiv şi arogant al Moscovei i-au imputernicit pe oficialii de la Varşovia şi de la Praga să semneze acorduri preliminare cu SUA pentru instalarea interceptoarelor antirachetă şi, respectiv, a instalaţiilor radar (anul 2008).

Acum, în 2015, o bază este operaţională: cea de la Deveselu. În 2014, cu mai puţin de o săptămână înainte de summitul NATO din Ţara Galilor, mai multe state membre ale alianţei nord-Atlantice au cerut anularea Actului Fondator NATO-Rusia (actul specifică restricţiile pentru detaşarea trupelor NATO în teritoriul fostului bloc comunist), după intervenţia militară a Rusiei în estul Ucrainei (Polonia, statele baltice şi Canada fiind iniţiatoarele acestui demers) în aşa fel încât trupele alianţei să poată fi mai uşor staţionate pe teritoriul statelor din fostul bloc sovietic. Germania s-a opus acestei acţiuni.

Recent, noul preşedinte polonez şi-a exprimat îngrijorarea potrivit căreia Polonia şi statele din flancul estic să nu devină zone tampon între NATO şi Rusia, pe fondul crizei de securitate din Ucraina. De fapt, Andrei Duda (FOTO), preşedintele Poloniei, a dat un mesaj extrem de important odată cu prima vizită desfăşurată de la preluarea preşedinţiei, în Estonia, la exact 75 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop Molotov (a fost semnat pe 23 august 1939 şi a dus la împărţirea teritoriilor poloneze, ale Ţărilor Baltice şi ale României) pe 23 august 2015.

Din păcate criza actuală a imigraţiei cât şi criza din Ucraina fac ca relaţiile dintre statele UE să fie tensionate. Moscova care nu este departe de niciuna dintre acestea este singura care profită de fracturile din Uniune. La acestea se adaugă criza din Siria care a devenit un generator de imigraţie în Europa şi unde Moscova este din nou implicată. Noul summit organizat de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, în Malta la La Valeta în zilele ce urmează este o nouă oportunitate pentru a soluţiona criza de încredere din interiorul UE. În grafologia chineză semnul pentru criză este identic cu cel pentru oportunitate. De fapt de cele mai multe ori ele merg mână în mână. UE se află atât în criză dar are şi oportunităţi pentru a ieşi întărită din aceasta.

Rusia în Siria

În ciuda eforturilor Rusiei în Siria de a lovi ISIS şi cu această ocazie de a se apropia de Washington pentru a coordona acţiunile militare şi diplomatice inclusiv tranziţia din Siria, administraţia Obama nu se lasă înduplecată şi nu acceptă strategia Kremlinului sau mai bine zis jocul de puzzle a lui Putin. Cooperarea Rusiei cu Iranul va costa substanţial Moscova în relaţiile cu Iordania, Arabia Saudită, Egiptul şi Turcia. Pierderea Egiptului, un cumpărător important de armament dar şi a Turciei un hub necesar de tranzit al energiei provenite din Rusia către Europa face ca preşedintele Putin să aibă opţiuni greu de făcut în ceea ce priveşte Siria.

Atac al Rusiei în Siria   FOTO AP

Ce ne aşteaptă?

(1) Odată cu organizarea şi finalizarea summitul regional NATO de la Bucureşti preşedintele Klaus Johanis şi-a asumat o responsabilitate mare, alături de preşedintele polonez Andrei Duda, în ceea ce priveşte stabilitatea regională, responsabilitate care trebuie concretizată într-o alianţă politică economică şi militară a statelor estice (de tip Weimar sau Vişegrad) a căror voce să conteze la sediul NATO de la Brusellex dar şi la sediul UE toate aceste ţări fiind legate nu numai de o istorie comună dar şi de consecinţe comune ale crizelor europene de astăzi.  

(2) Cât priveşte criza imigraţiei din Europa trebuie să ne uităm cu atenţie la situaţia din Ucraina pentru că vorbim acum de o escaladare a relaţiei Rusi-NATO. Să ne imaginăm că operaţiunile militare ale Rusiei nu merg bine în Siria. Asta înseamnă că nu există o bază pentru o posibilă ridicare a sancţiunile la adresa Moscovei de către UE şi în acelaşi timp se lansează o nouă dilemă în ceea ce priveşte Ucraina. Preşedintele Putin va avea ca opţiune o nouă acţiune militară în Ucraina, ocuparea întreg teritoriului şi determinarea unui flux de 3-4 milioane de refugiaţi ucrainieni în Europa, pe baza faptului că SUA livrează arme guvernului de la Kiev iar aceştia încearcă să rezolve prin forţă conflictul din est, de la Dombas. Atenţie este doar un scenariu!.Există totuşi această tentaţie în unele zone ale Kremlinului şi scenariile trebuie luate în considerare oricât de SF ar fi. Există o tentaţie a guvernului de la Moscova de a da prioritate cheltuielilor militare chiar şi într-o situaţie de recesiune economică şi acest lucru pentru a demonstra că Rusia nu poate fi dată la o parte de la masa deciziilor globale. Pentru grupul de siloviki din jurul preşedintelui Putin determinarea de a face orice pentru a proteja interesul Rusiei nu este doar o filozofie este o predispoziţie emoţională. Din păcate mulţi politicieni români nu înţeleg cât de complicată este situaţia internaţională şi cât de aprope suntem nu de o nouă conflagraţie cât de un nou Război Rece cu întreg cortegiul său de consecinţe

[1] Richard Hass este preşedintele Consiliului pentru relaţii Externe un NGO important în politica americană