Responsabilii sanitari din Germania avertizează că valul patru al pandemiei va fi „fulminant” dacă nu se intensifică vaccinarea

Responsabilii sanitari din Germania avertizează că valul patru al pandemiei va fi „fulminant” dacă nu se intensifică vaccinarea

Autorităţile sanitare germane au avertizat miercuri că al patrulea val al pandemiei în Germania ar putea căpăta o dezvoltare „fulminantă” în luna octombrie dacă nu va creşte numărul persoanelor vaccinate. Până în prezent, au fost imunizate două treimi din populaţia ţării cu cel puţin o doză.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă nu reuşim să sporim în mod drastic vaccinarea, actualul val al patrulea poate căpăta o dezvoltare fulminantă'', a atenţionat la o conferinţă de presă preşedintele institutului Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase, Lothar Wieler, scrie Agerpres.

Acesta a semnalat că persoanele internate la ATI sunt tot mai tinere şi a precizat că vaccinarea este „oportunitatea noastră de a termina cu pandemia”.

În Germania au fost vaccinate anti-COVID-19 cel puţin cu o doză circa 54,9 milioane de persoane, respectiv 66% din populaţie, iar procentul celor vaccinaţi cu schema completă este de 61,6%.

În ultimele 24 de ore, Germania a înregistrat 13.563 de noi cazuri de COVID-19 şi 35 de decese.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările