Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor perspective clare de integrare în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor fapte, nu vorbe FOTO AP
Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor fapte, nu vorbe FOTO AP

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că relaţiile Uniunii Europene cu ţările din Parteneriatul Estic vor continua, în mod etapizat. Acesta a sugerat că Republica Moldova, Ucraina şi Georgia nu au perspective clare de integrare europeană, anunţă Mediafax.

În contextul în care Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au cerut perspective clare de aderare la Uniunea Europeană, cu ocazia summitului Parteneriatului Estic, desfăşurat la Riga, Donald Tusk a declarat că „Uniunea Europeană este un partener de lungă durată: parteneriatul nostru şi summitul de la Riga nu sunt despre decizii cruciale sau despre asumarea unor paşi uriaşi; relaţiile noastre sunt construite pe voinţă liberă, respect şi egalitate. Relaţia noastră va merge înainte pas cu pas”.

Ucraina, Georgia şi Republica Moldova speră să adere la Uniunea Europeană la un moment dat, în timp ce Armenia, Azerbaidjan şi Belarus nu au aspiraţii europene.

Premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a insistat pentru continuarea extinderii UE, menţionând că nu ar trebui să existe temeri cu privire la Rusia. „Trebuie să acţionaţi în mod îndrăzneţ şi înţelept. Nu vă temeţi de Rusia. Rusia trebuie să se teamă de voi, de noi toţi. Nu vă temeţi de cuvântul „extindere”. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât suntem mai puternici, cu atât vom avea mai mult succes şi mai multe oportunităţi pentru naţiunile noastre”, le-a transmis Iaţeniuk liderilor Uniunii Europene, reuniţi la Riga pentru summitul Parteneriatului Estic.

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană anul trecut, iar acum cer o recunoaştere explicită că într-o zi vor deveni membre ale Blocului comunitar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite