Republica Moldova, graniţe, întrebări

Unde se află froniera de vest a Uniunii Europene ? Se află la graniţa de est a Ungariei, acolo unde termină Spaţiul Schengen, se află la limita estică a Romîniei, stat membru UE şi NATO dar nu şi în Schengen ?

Avea oare intenţia (fie şi ca proiect pe termen lung) să se mute cumva mai departe, odată cu introducerea treptată în sistemul de acorduri europene a ţărilor din Parteneriatul Estic :  Armenia, Azebajian, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina ?

Din punctul de vedere al raţionamentelor geo-politice şi de securitate privind rearanjarea spaţiilor de putere după căderea Cortinei de Fier, un răspuns era esenţial. Nu era vorba numai de a crea şi solidifica un nou raport de putere şi de a desena noua Europă, vector destinat să devină unul dintre marii actori ai noii ordini mondiale.

Trebuia să se identifice şi să se marcheze, chiar dacă nu oficial şi niciodată folosind această denumire totalmente incorectă politic, zona tampon de securitate socială, economică şi politică între UE şi Federaţia Rusă.

Imediat după prăbuşirea imeperiului comunist, noi ne-am găsit în această zonă, supuşi unor presiuni şi încercări de destabilizare enorme, până la intrarea în NATO şi UE. Zona-tampona s-a mutat apoi cu o ţară mai spre est, iar logica profundă a construcţiei Parteneriatului Estic a fost de a consolida dimensiunea europeană incipientă din “următoarele ţări de graniţă”, cele cinci mai sus menţionate. Cu un entuziam susţinut de succesul iniţial al “revoluţiilor portocalii” din unele din aceste ţări, liderii europeni s-au bazat pe modelele teoretice propuse de unii analişti politici care vedeau deja un drum irevocabil şi chiar descriau Parteneriatul Estic ca un fel de anticameră sui generis pentru un ipotetic nou val al extinderii UE.

Trezirea la realitate a fost treptată, dar destul de dură pe măsură ce duşurile reci se succedau, venind mai întâi din Belarus, apoi din Ucraina şi Georgia, acum din Modova, totul în contextul dezamăgirilor interne uriaşe provocate de regimurile politice ale unei drepte dovedite incapabile şi corupte dar şi, pe de o parte, urmând tendinţa spre stânga care marchează viaţa politică a continentului european: Totu în contextul marii şi constantei presiuni a Federaţiei Ruse.

Modelul acestui tip de presiune este complex şi diferit pentru fiecare din cele cinci ţări, dar cu un vector principal, cel energetic, care a fost adus anul trecut în faţa autorităţilor de la Chişinău într-o formulă simplă, de tipul ofertelor care nu pot fi refuzate: se cerea Chişinăului, în condiţiile în care dependenţa energetică a Moldovei faţă de Rusia este totală, să renunţe la acordul de cooperare energetică semnat cu UE ân 2011 contra unei reduceri cu 30% a preţului gazului furnizat. Exact aşa cum făcuseră şi în cazul Ucrainei la schimb cu baza militară de la Sevastopol. Totul într-o logică de sistem mai amplă, cea care ar crea, din punctul de vedere al Moscovei, o serie de argumente solide pentru a solidifica poziţia partidelor pro-ruseşti din ţările respective, cele care militează deja pentru o intrare în Uniunea Euro-Asiatică propusă de Preşedintele Vladimir Putin.

Momentul ales pentru moţiunea de cenzură care a provocat căderea guvernului Filat în Moldova a fost unul strategic deoarece, conform graficului agreat cu UE, la Summitul de la Vilnius trebuia să se semneze Acordul de liber schimb cu UE. Esenţial evident pentru Moldova dar şi foarte important în perspectiva celuilalt Acord de liber-schimb, cel pe care UE îl va semna cu SUA. 

Se lămureşte poate mai bine care este miza profundă a bătăliei pe crae o ratăm de ani de zile pentru intrarea în Schengen, cea care ar consfinţi oficial şi definitiv (cât de definitiv a putut fi consemnat ceva în istorie) faptul că graniţa activă de est a UE este în România...Vrem sau nu, ştim sau nu, suntem pregătiţi să acţionăm sau nu ca atare, noi facem parte dintr-un raţionament regional de securitate care trebuie să-şi pună în activitate, cât mai rapid, toate forţele componente. Este o batălie enormă de influenţe, interese şi poziţionări pentru a şti cine şi unde se va regăsi (şi cu ce poziţie şi cu ce misiune asumată) pe această linie de demarcaţie între marile forţe organizatoare de spaţiu: UE şi Federaţia Rusă.

Cu relaţiile excelente pe care le avem cu amândouă, ne mai rămâne doar ca argument inteligenţa, cultura politică şi statura internaţională de jucători acceptaţi şi recunoscuţi pe plan internaţional a  oamenilor noştri politici. Nu ştiu deloc dacă aşa e, nu am impresia că este nici măcar suficient, dar numai asta avem şi cu asta va trebui să defilăm şi în continuare.