În sine, alegerea celor şase ţări socotite ca reprezentative pentru a furniza rezultate relevante pentru calcule de perspectivă în miez de pandemie, este un indiciu: este vorba despre un mix de naţiuni de la marginea spaţiului european, în zona de contact cu Eurasia, regiune în general foarte puţin cunoscută şi intrată oarecum pe radar doar după căderea Cortinei de Fier. E vorba despre Albania, Azerbaijan, Kazahstan, Kyrghistan, Republica Moldova şi România.  

Ca să nu avem discuţii inutile, deschideţi aici raportul şi vă veţi lămuri că, aproape cu regularitate, statistice ne pun pe noi aproape mereu la capitolul "mai trebuie îmbunătăţiri" (spre ex. la sectorul îngrijiri prenatale) şi subliniază nivelul de excelenţă atins de de fraţii noştri moldoveni şi de performanţa administraţiei de la Chişinău de a pune în aplicare angajamentele luate în raport cu priorităţile agreate cu OMS în domeniu.

Restul observaţiilor le veţi constata şi dumneavoastră, dar atenţia unui grup de specialişti în analize strategice a fost cu deosebire atras de tabelul nr.12 unde se vorbeşte despre nivelul de performanţă specific al celor 6 ţări în ce priveşte oferta specifică pentru tinert în vederea asigurării sănătăţii sexuale şi puterii de reproducere.
 
Republica Moldova este singura ţară din acest grup de 6 care oferă asemenea servicii complete, organizând clinici deschise tinerilor în fiecare district în perioada 2002-2017. Conform datelor prezentate, chiar se justifică atenţia celor care analizează modul în care inserţia programelor respective va influenţa în modul real dezvoltarea fizică şi comportamentală a unor tineri care să devină elemente reproductive  sănătoase. Problemă absolut esenţială şi gravă în contextul unor alte considerente, cele care, poate, depăşesc cu mult şi scara celor 6 ţări şi chiar a regiunii de margine, aşa mică şi amărâtă cum este.
 
Nu uitaţi să puneţi acest studiu în context: vorbim despre problema centrală şi profundă a Europei: îmbătrânirea populaţiei în combinaţie mortală cu forţa reproductivă a tinerei generaţii autohtone, ceea ce deja a dus la schimbări dramatice la nivelul echilibrului populaţiei din unele regiuni ale ţărilor cele mai dezvoltate, începând cu Germania, Franţa, Italia sau Spania.
 
Iată de ce vine ca un izvor de speranţă setul de ştiti privind Republica Moldova unde problema sănătăţii
reproductive şi a stabilirii unor standarde similare cu ceea ce Occidentul şi-a dorit  foarte tare să obţină şi a cam eşuat. Gândiţi-vă cât de important este că, măcar acolo la Chişinău, în această ultimă perioadă, se pot înregistra evoluţii aprope la antipodul tendinţelor care sunt deja manifeste în estul, centrul şi occidentul Europei. 
 
Astfel, constată cu bucurie autorii studiului, "în ultimii 5 ani nivelul de fertilitate la categoria de vârstă 15-19 ani a scăzut cu 25%, iar numărul de avorturi în grupul respectiv a scăzut cu 20%. În ultimii 3 ani, numărul de avorturi la minore s-a redus aproape la jumătate, mai precis de la 243 în 2016 a ajuns la 141 în 2018". Foarte important pentru determinarea calităţii viitoare a performanţelor şi calităţii vieţii secuale este şi proporţia celor de sub 15 ani care încep viaţa sexuală, iar studiul arată şi aici o evoluţie salutară: numărul acestora a scăzut de la 18% în 2014 la 13,3% în 2018. În paralel, grupul acesta de tineri în  vârstă de 15 ani care şi-au început activitatea sexuală folosesc din ce în ce mai mult pastile anticoncepţionale: de la 6% în 2014 până la 10% în 2018.
 
Sigur că, atunci când se ajunge la recomandări generale, cele 6 ţările sunt tratate asemănător, adică aparţinând unui grup de elemente problematice, în curs oarecum de dezvoltare şi confruntându-se cu  problemele unor sisteme medicale aflate la începuturile aventurii lor spre modernitate. Ştiu şi ei, ştim şi noi că problemele sunt profunde şi îndestul de extinse încât încercările de îmbunătăţire să poată fi făcute, la modul realit, doar pe fragmente de sistem. Iată de ce experienţa din ultimii ani din R. Moldova este reconfortantă pentru cei de la OMS-Europa.
 

Dincolo de studiul OMS, deschiderea strategică 

 
Dar, dincolo de lectura asta legată strict de principiile OMS, din punctul meu de vedere şi în interpretarea mea personală, cred că ne apropiem de momentul în care liderii politici vor trebui, oricât le repugnă acest lucru, să analizeze şi impactul avut de pandemie asupra diverselor societăţi europene. 
 
Vor trebui, ca operaţiune care ţine de securitatea  naţiunilor lor, să cuantifice perspectivele de recuperare pe termen scurt şi mediu, a ceea ce numim forţa vitală şi energia reproducătoare stabilă şi în condiţii optimele (vârstă, poziţionare socială, dosar individual de sănătate, raport asupra antecedentelor de familie, etc).
 
Investiţiile viitoare ale ţărilor bogate - dar scuturte rău de pandemie - vor trebui să  răspundă şi acestei întrebări foarte complicate: cine va fi chemat să contribuie la reechilibrarea societăţilor europene dacă tragedia pandemiei va continua şi va crea o urişă presiune asupra "pieţei vieţii" adică acea combinaţie între nivelul natalităţii, cererea şi oferta de pe piaţa muncii şi mentalităţile dominante şi influenţa bisericilor superconservatoare, uitaţi-vă la oroarea de acum a legilor propuse în Polonia şi care pot reprezenta în imediat o problemă de securitate naţională. 
 
Să-i felicităm pe fraţii moldoveni pentru reuşita lor? Cu siguranţă că da. Numai că mi-aş permite să doresc ca şi România să înţeleagă faptul că, totuşi, în viitor, cu alţi lideri, cu altă mentalitate, cu ştiinţa guvernării, va putea să ajungă la nivel de competiţie chiar şi în Balcani.
 
Până atunci, vis aproape de neatins, măcar un raport să  ne laude şi pe noi cineva pe tematica discutată.