Reportaj. Un drum de coşmar înspre Paştele Luminat!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi pasageri stau la coadă la un birou de check-in din cadrul aeroportului Zaventem din Bruxelles, luni, 4 aprilie FOTO AP
Mai mulţi pasageri stau la coadă la un birou de check-in din cadrul aeroportului Zaventem din Bruxelles, luni, 4 aprilie FOTO AP

Nu mi s-a întâmplat niciodată, într-o viaţă în care am străbătut toate orizonturile planetei, să văd, pe timp de pace, în Europa, o situaţie de coşmar cum a este cea din zona de plecare a aeroportului internaţional Zaventem din capitala Belgiei, cea care afişează ca logo „Brussels, the heart of Europe”.

Sigur, am avut parte de situaţii dramatice, mai ales în Africa, în state unde era în curs o lovitură de stat şi unde am asistat la evacuări de urgenţă, în disperare chiar, a rezidenţilor europeni care erau preluaţi de avioane militare de transport. Se adunaseră în diverse puncte stabilite pentru cazuri de urgenţă de unde erau transportaţi de camioane militare escortate de vehicule blindate, ducând cu ei un minimum de bagaje, adesea numai o sacoşă în care aveau documente şi un schimb de haine, tocmai pentru a face evacuarea cât mai rapidă şi a fluidiza procesul, totul sub presiunea luptelor care se desfăşurau în imediata apropiere....

Sigur, şi acum în cazul aeroportului de la Bruxelles, ştiam că s-au luat măsuri excepţionale pentru a crea un punct de acces spre zona de îmbarcare dat fiind că, în urma atentatelor, holul de plecare a fost distrus şi nu va fi din nou operaţional decât undeva spre finalul acestui an.

Dar, în acelaşi timp, credeam că au fost luate şi măsurile de siguranţă suplimentare, adică bariere succesive de control, cu un prim filtru complet la intrarea pasagerilor. Asta deoarece atentatele care s-au produs în zona de check-in s-au dovedit că au fost posibile tocmai fiindcă, aşa cum sunteţi şi dumneavoastră obişnuiţi, toţi pasagerii (adeseori însoţi de famiile care vor să-i conducă până unde este posibil, adică la punctul control paşapoarte) intrau cu bagaje, fără control şi doar cu camere de supraveghere presupuse a trimite în timp real imagini spre computerele care să realizeze recunoaşteri faciale, să le compare cu bazele de date şi, eventual, să transmită un semnal de alarmă către echipele de securitate.

Ce avem însă acum este, în opinia mea, un coşmar care depăşeşte orice imaginaţie. Să o luăm însă pe rând...

Informaţia de bază este că trebuie să fii la aeroport cel puţin cu trei ore înainte de momentul plecării avionului. Drept care toată lumea (aşa am făcut şi eu) vine cu patru ore înainte.

Etapa 1. După ce cobori din taxi, autobuz sau, de câteva zile, şi din tren, eşti dirijat pe un drum care te duce prin câteva etaje ale parcării de vizavi de aeroport, ajungând astfel la prima coadă: cam 150-200 de persoane cărând bagajele, protejaţi la un moment dat de spaţiul închis al parcării, apoi aşteptând cu stoicism în spaţiu deschis, iar eu am prins şi soare, şi ploaie şi grindină...timp de aşteptare: 45 minute - o oră până ajungi la un prim punct de control. Aici se verifică rapid documentele de călătorie, adică se controlează dacă numele de pe paşaport sau actul de identitate coincide cu cel pe hârtia printată unde se certifică biletul sau rezervarea electronică.

Etapa 2. Coada iniţială se divizase deja în şase sau opt rânduri (scuze, dar eram prea ud şi grăbit să mai număr, plus că nici nu vedeam bine de mulţimea de oameni), fiecare ducând înspre intrările într-un cort enorm din pânză. Ce vedeţi în poză era linia mea, cel puţin 300 de persoane comprimate pe sistem sardele în cutie şi, evident, încurcându-se mereu în bagaje, copii, plase, cutii... totul complicat de faptul că era interzis să se intre cu cărcucioare, aşa că vă imaginaţi uşor haosul pe care-l crea o familie plecată în vacanţă cu cei patru copii şi bagajele aferente, între care şi două căruţuri.

pasageri zaventem

Timp de aşteptare, cel puţin o oră. De parcă nu era suficient şi aşa, dacă afară era frig şi vânt, aici domnea o căldură tropicală, cu un sentiment de inconfort amplificat de faptul că hainele ude începeau să se usuce...La capătul acestui culoar improvizat se afla al doilea punct de control, cu o bandă pe care aşezai toate bagajele şi cu un singur portal pentru cel două şiruri de persoane....

Ceea ce mi se pare teribil de grav este că, până la acest punct de control, orice posesor de bilet de călătorie putea pătrunde cu absolut toate bagajele, cutiile, pachetele sau plasele din dotare. Uitaţi-vă la poză şi imaginaţi-vă că aceasta a fost luată cam la jumătatea rândului unde mă aflam, şirul acesta fiind la extremitatea dreaptă a cortului. Înpre stânga, alte sute şi sute de oameni, repet, strânşi unii în alţii într-o masă perfect compactă şi fără posibilitate de dispersie...Doamne fereşte!

Etapa 3. Ieşi din cort şi intri într-o clădire unde încep alte cozi, de data asta diferenţiate în funcţie de linia aeriană. Încă 30-40 de minute de aşteptare, dat fiind că se iau, succesiv, „pachete" doar de 30 de pasageri...şi astfel ajungi la chek-in şi intri în posesia biletului. Gata?

Etapa 4. Nu-i gata. Nu-i deloc gata, căci urmează o nouă coadă enormă, cea pentru a ajunge la punctele clasice de verificare bagaje de mână şi trecere prin portalul de securitate. Cel puţin 45 de minute de aşteptare deoarece porţile de verificare meregeau în regimul „una da, una nu"...

Acum e gata, după fix 3 ore şi 15 minute de coşmar. Sigur că s-a mai adăugat ceva, adică avionul a avut o întârziere de oră şi jumătate, dar asta e problema TAROM, nu a belgienilor.

Asta au reuşit teroriştii într-un mod exemplar: insuflarea panicii, teroririi, introducerea în sistem a unor elemente disturbatoare grave, multiple şi de durată. Au reuşit să facă asta la nivelul unui aeroport care este una dintre marile platforme aeriene ale Europei şi, evident, au prins nepregătite autorităţile care se autolinişteau de decenii, dorind să creadă cu orice preţ într-un mit dovedit imposibil de realizat, cel al unei asimilări a populaţiilor musulmane într-o societate multi-culturală construită după modelul toleranţei şi principiilor morale ale creştinătăţii europene.

Şi uite la ce s-a ajuns. Din nefericire, asta este realitate şi tare mi-e teamă că ea urmează doar să continue prin amplificarea fenomenelor terorismului şi contra-partidei sale inerente, a naţionalismului exacerbat, escaladării extremei-drepte şi violenţei sale specifice. Poate vrem să închidem ochii şi să nu vedem ce se pregăteşte. Poate şi reuşim, pe o perioadă scurtă. Dar asta urmează.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite