Regizorul Oleg Senţov: „Închisorile din Rusia se deosebesc foarte puţin de Gulagul sovietic“

Cineastul ucrainean Oleg Senţov, care a fost eliberat, luna trecută, dintr-o închisoare din Rusia, în cadrul unui schimb de prizonieri între Kiev şi Moscova, a declarat că, în închisorile ruseşti, atitudinea personalului faţă de deţinuţi nu s-a schimbat prea mult faţă de cea din perioada Gulagului - reţeaua de lagăre şi colonii de muncă forţată existentă în fosta URSS.
Închisori normale, nedemocratice.
„deşi sunt de naţionalitate rusă, am acţionat împotriva Rusiei. M-au fîcut trădător”. Cu trădarea cam au dreptate, dar le-ai povestit că tu ești „democrat” pe sistem american?
Un sfarc,care se da drept regizor,dar de fapt un terorist,care trebuia sa putrezeasca in inchisoare.Pacat ca Putin la amnistizat.