Regiunile Doneţk şi Lugansk au fuzionat, în scris, într-un nou stat, „Republica Novorossia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu doar o zi înaintea scrutinului prezidenţial de duminică, regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk au format sâmbătă „Republica Novorossia”, după ce liderii autoproclamaţi ai acestor regiuni au semnat un acord în acest sens, ce are ca scop „rezolvarea” problemelor politice din estul Ucrainei, relatează Russia Today.

Şeful autoproclamat al regiunii Doneţk, Aleksandr Borodai, a semnat sâmbătă, în cadrul unui congres, cu liderul autointitulat al regiunii Lugansk, Aleksandr Kariakin, un acord de reunificare a celor două provincii. Întâlnirea s-a desfăşurat cu uşile închise, fiind permis doar accesul jurnaliştilor televiziunii oficiale ruse, Rossia-24. Sursa citată relatează că la congres au participat peste 140 de delegaţi din opt regiuni din sud-estul Ucrainei.

„Am semnat un memorandum cu privire la unire”, a declarat co-presedintele Republicii Populare Doneţk, Denis Pushilin, precizând de asemenea că noua uniune se va numi „Novorossia”.

Conform guvernatorului autointitulat al Doneţk-ului, în cadrul noului organism sunt aşteptate să adere alte regiuni din sud-estul Ucrainei, precum Dniepropetrovsk, Zaporojie, Odesa, Nikolaev, Herson şi Harkov, după realizarea unui referendum. În următoarea perioadă ar urma să fie numit un „Consiliu special”, format din reprezentanţii fiecărei regiuni, mai informează Russia Today.

În cadrul congresului, toţi cei 145 de delegaţi au acceptat noul acord şi au subliniat că din viitoarea conducere a „Republicii Novorossia” vor face parte „toţi oamenii care sunt gata să reziste autorităţilor ilegitime de la Kiev”.

De asemenea, în cadrul acordului se notează că viitoarea coaliţie va proteja civilii nevinovaţi de „teroarea bandelor naziste, finanţate de oligarhi şi de serviciile străine de securitate”. Totodată se promite o luptă comună pentru drepturile oamenilor şi pentru dreptul la o viaţă decentă.

Reprezentanţii regiunii Doneţk şi Lugansk fac apel la boicotul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, care se vor desfăşura duminică, 25 mai, deoarece „majoritatea candidaţilor sunt oligarhi”.

În ceea ce priveşte o nouă Constituţie ucraineană, reprezentanţii „Republicii Novorossia” au cerut independenţă politică şi garantarea neutralităţii militare.

Potrivit Ministerului ucrainean de Interne, autorităţile de la Kiev deţin controlul a circa jumătate din comisiile electorale în regiuniele Doneţk şi Lugansk.

În ultimele luni, armata ucraineană a declanşat vaste operaţiuni militare în sud-estul ţării împotriva separatiştilor proruşi. Vineri, cel puţin 16 morţi s-au înregistrat în urma unor atacuri desfăşurate de militanţii proruşi împotriva militarilor ucraineni, în regiunea Doneţk, a informat Ministerul Sănătăţii de la Kiev.


Citeşte şi:

UPDATE Jurnalist PrimaTV: Oamenii din estul Ucrainei vor vota duminică printre explozii şi focuri de armă

„Vor ieşi extrem, extrem de puţini oameni la vot în estul Ucrainei“, spune Marius Saizu, jurnalist Prima TV aflat la Slaviansk. Acesta descrie atmosfera din Doneţk, un oraş unde poate că sunt pe străzi mai mulţi jurnalişti decât localnici. Armata deplasează tancuri spre Doneţk şi nu se ştie ce va fi şi mâine. La ora 22, jurnalistul a relatat despre explozii puternice şi focuri de armă în Slaviansk.

Vladimir Putin: Putem opri gazele Ucrainei. Rusia nu intenţionează să reconstruiască URSS

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că ar putea sista livrarea de gaze către Ucraina şi că Statele Unite nu ar putea face concurenţă Rusiei pe piaţa energetică europeană. Liderul de la Kremlin a   vorbit despre livrarea gazelor către China în paralel cu contractele din Europa, într-o conferinţă de presă susţinută după participarea la Forumul Economic anual din Sankt Petersburg.

Alegerile prezidenţiale din Ucraina, un pas mai aproape de stabilitate

Ucrainenii vor vota duminică în cadrul alegerilor prezidenţiale anticipate, aşteptate să fie un pas crucial pe calea rezolvării crizei care a cuprins ţara în ultimele luni, însă separatiştii din est nu renunţă la ameninţările de boicotare a procesului de vot.  Alegerile ar putea uni vestul şi estul ţării, puternic divizate în ultimele şase luni de confruntări între proeuropeni şi proruşi sau ar putea alimenta noi tensiuni.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite