Regina Marii Britanii, surprinsă la volan, deşi medicii i-au recomandat două săptămâni de odihnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina Elisabeta a Marii Britanii a fost surprinsă la volan FOTO captură Twitter
Regina Elisabeta a Marii Britanii a fost surprinsă la volan FOTO captură Twitter

Regina Elisabeta a Marii Britanii, în vârstă de 95 de ani, a fost surprinsă la volan pe proprietatea ei de la Castelul Windsor, deşi medicii i-au recomandat două săptămâni de odihnă, relatează Reuters.

Fotografii cu suverana britanică cu batic şi ochelari de soare la volanul unui Jaguar au fost publicate de presa britanică.

Elisabeta II a fost sfătuită de medici să ia o pauză de la îndatoririle oficiale după ce a petrecut o noapte în spital din motive neprecizate, prima dată în opt ani.

Este motivul pentru care şi-a anulat o vizită în Irlanda de Nord şi nu a mers în Scoţia la recepţia cu prilejul deschiderii summitului ONU COP26 privind schimbările climatice, luni.

Regina a fost sfătuită să ia o pauză din 20 octombrie, a doua zi după o recepţie la Castelul Windsor unde a apărut discutând cu prim-ministrul britanic Boris Johnson şi cu omul de afaceri Bill Gates, relatează The Sun. 

La sfatul medicilor, suverana a fost nevoită să renunţe la orice deplasare oficială timp de cel puţin două săptămâni, a anunţat vineri seară Palatul Buckingham. Ea va putea să aibă doar „mici sarcini”, inclusiv audienţe în videoconferinţă, a precizat Palatul. 

Cea mai recentă apariţie în public a fost joi, când a acordat Medalia de Aur pentru Poezie scriitorului britanic David Constantine. Într-un videoclip de 24 de secunde, difuzat de Palat, suverana apare zâmbitoare, discutând virtual cu poetul. 

Regina Elisabeta a Marii Britanii a fost surprinsă la volan FOTO captură Twitter

Premierul britanic Boris Johnson a spus că a vorbit cu ea săptămâna trecută şi era ”într-o formă foarte bună”.

După ce a apărut ştirea internării în spital a reginei, presa  britanică a dezvăluit faptul că aceasta obişnuieşte să stea până noaptea târziu pentru a urmări un serial poliţist.

Presa britanică: Uitatul la televizor până noaptea târziu, mica plăcere care şi-a pus amprenta asupra oboselii resimţite de regina Elisabeta a II-a

Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii renunţă să mai participe la COP26 „la recomandarea medicilor”

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite