Regina Elisabeta pleacă de la  Buckingham. De ce este „abandonat“ palatul şi ce va face Charles cu el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK
FOTO SHUTTERSTOCK

Palatul Buckingham a fost reşedinţa oficială a regalităţii 185 de ani, însă reginei Elisabeta nu i-a plăcut niciodată. De aceea, a decis să locuiască la Castelul Windsor.

Palatul Buckingham este simbolul monarhiei britanice, dar regina Elisabeta a decis să locuiască definitiv la Castelul Windsor. De acum, la Palatul Buckingham va flutura steagul britanic, Union Jack.

Regina Elisabeta a ales Castelul Windsor de fiecare dată

Încă din 1837, Palatul Buckingham a fost reşedinţa oficială a familiilor regale. Pe tot parcursul pandemiei de COVID-19 din ultimii doi ani, regina Elisabeta s-a retras la Windsor ca măsură de precauţie şi de acolo şi-a îndeplinit angajamentele. Ultima noapte pe care a petrecut-o regina în Palatul Buckingham ar fi fost în luna martie a anului 2020. Ataşamentul reginei faţă de Castelul Windsor putem spune că provine şi din faptul că ultimii ani petrecuţi împreună cu prinţul Philip au fost acolo. De asemenea, regina este o iubitoare de ponei, aceştia aflându-se la castel.

Regina Elisabeta s-a vindecat de coronavirus, şi-a reluat întâlnirile oficiale, dar virtual. Potrivit programului oficial, pe 14 martie, aceasta poate fi văzută în Westminster, de ziua Commonwealth-ului şi pe 29, pentru comemorarea Prinţului Philip.

Regina, în vârstă de 96 de ani acuză probleme de mobilitate şi de aceea se va muta rar de la Windsor. Însă, în luna iunie, Palatul Buckingham va reveni în centrul atenţiei cu prilejul sărbătoririi a 70 de ani de domnie, Jubileul de Platină.

Potrivit informaţiilor disponibile, Palatul Buckingham va fi transformat intr-un muzeu deschis publicului larg, întrucât nici Prinţul Charles, cel care-i va urma pe tron reginei, nu doreşte să locuiască în somptuoasa clădire cand va deveni monarh al Marii Britanii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite