Regina domneşte, Boris guvernează. Parlamentul se suspendă

În fine, s-a ajuns la momentul aşteptat cu atât de mult interes, când, cel puţin pentru 5 luni, principiul fundamental care stă la baza funcţionării sistemului britanic „Regina Domneşte, prim-ministrul guvernează“ se traduce prin scoaterea din joc a Parlamentului.

Oferind puterea aproape absolută lui Boris Johnson care, după cum s-a văzut zilele trecute, după cum a repetat în cursul nopţii trecute, e ferm decis să ignore orice decizie a legislativului.

Momentul este grav şi, din păcate, arată cum, printr-o simplă decizie de politician aprobată de Regină, poate fi anulată direct chiar esenţa puterii din Marea Britanie, acea democraţie parlamentară pe care, de altfel, ei au inventat-o şi au impus-o în lume ca sistem politic care ar exprima cel mai bine şi mai corect voinţa electoratului. Acum se dovedeşte că se poate invers şi că, la nevoie, acest sistem prezentat drept consolidat şi peren, se poate schimba într-o noapte, anulat şi ridiculizat pentru a permite intrarea într-o perioadă de putere unipersonală în care, practic, vox populi înseamnă vocea lui Boris.

Intrare în perioada unei dictaturi personale? Posibil, cu toate că este prea devreme să ne pronunţăm. Dar există, în mod cert, spaima că aşa se poate începe. Şi cei care invocă o asemenea perspectivă extremă se gândesc, spre exemplu, la un moment sinistru din istoria Germaniei, mai precis la legea din 1933, „Legea puterilor depline“ Gesetz zur Behebung der Not von Volk und Reich vom 24. März 1933 cerută de Hitler pentru a putea guverna prin decret, substituindu-se totalmente legislativului. Legea a fost adoptată pe 23 martie 1933 (444 voturi pentru, 94 împotrivă) şi a fost promulgată a doua zi, rămânând în vigoare până în momentul căderii regimului nazist în mai 1945. Legea respectivă, cu un text foarte scurt şi clar, este considerată şi acum drept un summum al dispoziţiilor legale ce definesc puterea absolută a unui dictator şi, pe 1 august 1934, când Hindenburg agoniza pe patul de moarte, Hitler extinde puterile prevăzute în termenii art. 2 al legii pentru a fuziona poziţiile şi prerogativele de preşedinte şi de Cancelar şi capătă, cum spunea William. L Schirer, „o putere globală, polivalentă, exclusivă, nelimitată... Fuhrerul devine astfel naţiunea însăşi, voinţa şi propria sa lege supremă“.

Sigur că nu trebuie exagerat dar, chiar dacă într-un alt context istoric şi cu o altă retorică, Boris Johnson promite totuşi că nu va respecta dispoziţia clară a Parlamentului şi, din nou, declară imperturbabil că, în ciuda a orice, nu va cere la Bruxelles o nouă amânare a datei ieşirii UK din edificiul comunitar. Asta chiar dacă legislativul a votat, din nou, că asta este ceea ce ar trebui să facă dacă, până pe 19 octombrie, nu ar obţine un nou Acord.

Dar tot acest circ este, pe fond, o chestiune care-i priveşte şi cam toată lumea s-a săturat şi de spectacol şi de discuţiile interminabile care nu duc la cristalizarea unei soluţii de compromis, aşa că sunt din ce în ce mai mulţi actori esenţiali ai pieţei politice europene care spun deschis că la Summitul din 19 octombrie ar trebui luată decizia finală. Care să poată duce la declanşarea acelui atât de temut No Deal BREXIT.

Şi aici se ridică o problemă foarte gravă. Ieri noapte, în ultima şedinţă înainte de suspendarea Parlamentului, deputaţii britanici au votat şi asupra unei alte legi foarte importante prin substanţa şi mesajul aiuritor pe care-l descoperă Boris Johnson, care este obligat să publice documentele legate de întreaga Operaţiune Yellowhammer care să arate opiniei publice toate detaliile pregătirilor guvernamentale în caz de Brexit fără acord, ţinute până acum strict secrete chiar dacă, în luna august a anului trecut, filtrase în presă o versiune a documentului respectiv („reasonable worst-case scenarios“). La timpul respectiv, v-am prezentat detalii din documentul care descria în amănunt viitoarele riscuri la nivel naţional, începând cu lipsa proviziilor necesare de medicamente şi efectele negative asupra liniilor de aprovizionare. Stocurile de medicamente vor fi „vulnerabile la întârzieri deosebit de accentuate în aprovizionare“ deoarece trei sferturi din medicamentele importate în UK vine pe trasee prin Canalul Mânecii (întârzieri deosebite la noile puncte vamale portuare pe continent şi în UK), iar „grupurile vulnerabile“ se vor confrunta cu preţuri considerabil mai mari la hrana proaspătă.

Despre toate astea s-a vorbit mult dar, cel puţin până acum, totul era prezentat ca o supoziţie mass-media, un scenariu despre care s-a spus că era evocat doar pentru a cultiva spaimele şi disensiunile. Dar, în acest caz, nu era normal ca, măcar în acest moment, scenariile respective să fie prezentate publicului, împreună cu măsurile legislative post-no deal Brexit?

Aşa ar cere orice manual de bună guvernare, dar este foarte greu de crezut că Boris Johnson va vrea să facă acest lucru. Şi, cel puţin acum, în perioadă de suspendare a Parlamentului, nimeni nu poate nici să-l oblige să dea un răspuns pozitiv nici celelalte cereri exprese a parlamentarilor: să declasifice mesajele privitoare la suspendarea Parlamentului trimise de Dominic Cummings, principalul său consilier. Oare ce este atât de grav în aceste mesaje ale lui Cummings şi colegilor săi încât sunt gata să rişte pedepse penale decât să dezvăluie informaţiile respective?

Dar, în definitiv, iarăşi e vorba despre chestiuni legate de circul britanic şi care au blocat de mult prea mult timp agenda europeană. Istoriile de acolo rămân interesante pentru politologi şi cei care încă mai predau teoriile „bunei guvernări“.

Rămâne totuşi profund semnificativ jocul prin care, după ce a anihilat Parlamentul, Boris Johnson ar putea (nimeni nu ştie încă cum) să se opună unei legi adoptate de Parlament şi certificată de Regină prin „royal consent“ şi care, cum ştiţi deja, interzice un „no deal“ şi îl obligă pe Boris Johnson să ceară o prelungire până la finele lunii ianuarie a anului viitor a termenului Brexit dacă nu va fi găsit un acord până pe 19 octombrie.

Boris Johnson nu vrea nimic din toate astea şi a promis că va lupta cu toate armele. Să urmărim cu atenţie care vor fi aceste arme şi dacă daunele directe şi colaterale provocate nu vor fi cu mult mai mari şi mai de durată decât cele provocate de BREXIT. De data asta discuţia ar putea să privească însăşi unitatea statală a Marii Britanii, Boris Johnson a primit mesaje foarte clare în acest sens, chiar dacă vrea să le ridiculizeze şi să minimalizeze.

Deocamdată, impasibilă, Regina domneşte în vacanţă la Balmoral.

Între timp, Boris este activ şi guvernează. Cât timp încă?

Depinde de documentele privind efectele unui Brexist fără acord şi care ar putea arăta opiniei publice cât de veridice, sincere şi bine intenţionate au fost şi sunt încă argumentele propagandei privind o ruptură necondiţionată de Europa, cu scandal şi ameninţări.