Regimul Orbán ameninţă să închidă Universitatea Central Europeană din Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Michael Ignatieff, rectorul Universităţii Central Europeană din Budapesta, informează printr-o scrisoare publică că guvernul condus de Victor Orbán intenţionează să promoveze o legislaţie ce ameninţă direct viitorul cunoscutei instituţii de învăţământ superior din capitala maghiară. Comentatorii consideră gestul a fi ultimul episod din lupta politică împotriva finanţatorului George Soroş.

„Acuzaţia că nu avem programe acreditate este complet falsă. [...] Mult mai important decât aceste acuzaţii false, există o legislaţie ce a fost înaintată Parlamentului Ungariei care, după o examinară legală atentă, consider că ar face imposibil ca CEU să-şi continue activitatea ca o instituţie de învăţământ superior în Ungaria şi care să mai fie autorizată să ofere diplome acreditate în atât în Ungaria cât şi în Statele Unite. În opinia noastră, această legislaţie are în vizor doar o singură instituţie. Este discriminantă şi loveşte direct în ceea ce am realizat în ultimele două decenii în cadrul CEU. Suntem în deplină conformitate cu legislaţia Ungariei şi am fost întotdeauna în tot acest timp.”

„CEU este o instituţie a Ungariei importantă, o universitate a cărei libertate este în pericol”, afirmă Profesorul Ignatieff în această scrisoare.

Ministrul Capitalului Uman din Ungaria, Zoltán Balog, a declarat reporterilor ieri după-amiază că unele universităţi operează „ilegal” în ţară, adăugând că guvernul a detectat „iregularităţi” în activitatea unor universităţi străine. „Nicio universitate nu poate fi deasupra legilor ţării”, a declarat ministrul, specificând că guvernul urmează să înăsprească condiţiile de acreditare pentru instituţiile înregistrate în afara Uniunii Europene.

„Este mai mult decât evident că regimul Orbán are în vedere Universitatea Central Europeană din Budapesta, ce are legături istorice cu mult hulitul George Soroş şi fundaţia sa Open Society”, scrie portalul HungarianFreePress.

În aceeaşi zi, cotidianul maghiar Magyar Idok, ce are o orientare clară pro faţă de administraţia Orbán, a publicat un articol în care afirmă că CEU nu are acreditare legală.

Se pare că, cu doar un an înainte de următoarele alegeri, „Dl. Orbán şi-a găsit următoarea ţintă şi că îşi va direcţiona atacurile împotriva celei mai prestigioase universităţi în limba engleză din Europa Centrală”, consideră cei de la portalul HungarianFreePress.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite