Regimul lui Ianukovici se prăbuşeşte, în timp ce oligarhii sunt feriţi de proteste

Regimul lui Ianukovici se prăbuşeşte, în timp ce oligarhii sunt feriţi de proteste

Protestatari din Kiev. FOTO AFP

În timp ce protestele se răspândesc, iar clădirile guvernamentale sunt invadate de manifestanţi, oligarhii ucraineni au intervenit şi i-au cerut preşedintelui Ianukovici să negocieze cu liderii opoziţiei. Acest apel a fost lansat cu puţin timp înainte de pregătirile pentru o reuniune extraordinară a parlamentului ucrainean şi înainte de o sesiune de negocieri între UE şi Rusia, ambele evenimente fiind programate astăzi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Protestele intră într-o nouă zi, trecând aproximativ două luni de la prima manifestaţie, şi se concentrează în Piaţa Independenţei din centrul Kievului. Regimul lui Viktor Ianukovici are o influenţă din ce în ce mai mică în partea de vest a ţării, în mod tradiţional mai apropiată de comunitatea europeană, în timp ce ucrainenii rusofili din estul ţării nu şi-au pierdut încă simpatia faţă de preşedinte, fiind raportate câteva proteste proguvernamentale.

Majoritatea luptelor de stradă din apropierea Pieţei Independenţei, supranumită şi Euromaidan, dar şi multe dintre invaziile administraţiilor regionale au fost declanşate de grupuri de câteva sute de protestatari, avându-i în frunte pe naţionaliştii de la partidul Svoboda, şi de către gruparea Sectorul de Dreapta, potrivit editorialistului Alex Lantier, care a scris pentru World Socialist Web Site.

Guvernul s-a reunit luni pentru a găsi soluţii la criza ucraineană, însă nu au oferit concluzii clare, ci doar recomandarea de a evita intensificarea violenţelor. Ulterior, un grup de oligarhi ucraineni s-a reunit în aceeaşi zi şi a făcut lobby pentru reconcilierea reprezentanţilor regimului cu liderii opoziţiei.  

Liderul oligarhilor, Rinat Akhmetov, susţinător al preşedintelui Ianukovici şi totodată cel mai bogat om din ţară (avere estimată de 12 miliarde de dolari, notează Lantier), a declarat că „folosirea oricărui tip de forţă şi de arme este inacceptabilă”, subliniind că violenţa nu este o soluţie pentru a obţine pace. Regimul şi opoziţia s-au supus dorinţei oligarhilor şi s-au aşezat la masa negocierilor.

Foto

  Atât reprezentanţii regimului, cât şi opoziţia ţin cont de oligarhia ucraineană, care a apărut odată cu restaurarea capitalismului din URSS, în 1991. Conflictul între Ianukovici şi opoziţie se rezumă doar la disputa asupra direcţiei geo-strategice pe care a trebui să o urmeze Ucraina: spre Moscova sau, aşa cum vrea opoziţia, spre Uniunea Europeană. Mai exact, care dintre cele două abordări i-ar putea ajuta pe oligarhi să-şi păstreze averile intacte.

Situaţia de acum îşi are explicaţia în încercarea Ucrainei de a restaura capitalismul – după declararea independenţei faţă de URSS, în 1991 – şi în felul în care conştiinţa colectivă a ucrainenilor a reacţionat la impactul stalinismului, potrivit articolului publicat de World Socialist Web Site.

Restaurarea capitalismului a creat un dezastru social în Ucraina, PIB-ul scăzând de la 90 de miliarde de dolari în 1999, la 31 de miliarde de dolari în 2000. Beneficiile creşterii economice care a urmat au fost acaparate în cea mai mare parte de membrii unei pături subţiri de oligarhi multimilionari parazitari care au jefuit bunurile statului în timpul haosului restaurării capitaliste.

Potrivit unui studiu publicat în 2008, primii cei mai bogaţi 50 oligarhi ucraineni aveau o avere comună care echivala cu două treimi din PIB-ul ţării. Aceştia controlau până la 85% din economia ţării.

În ciuda nemulţumirii populaţiei faţă de bogăţia exorbitantă a elitei ucrainene, în ţară nu există o opoziţie de stânga organizată, bazată pe clasa muncitoare, ceea ce a permis grupărilor de dreapta să manipuleze oamenii de rând. În fapt, nicio organizaţie politică din Ucraina nu se poziţionează împotriva afaceriştilor corupţi, notează Lantier.

 Principala provocare a clasei muncitoare este aceea de a lansa şi de a susţine o luptă împotriva regimului lui Ianukovici şi a opoziţiei fasciste.

 


Alte ştiri pe aceeaşi temă:

Oraşul ucrainean Liov, sub „comanda“ unui fost mecanic de tren

Sediul Administraţiei regional din Liov, ocupat de 300 de militanţi şi protejat de baricade de pneuri şi saci de nisip, a devenit "cartierul general" al protestelor din oraşul situat în vestul Ucrainei, unde "comandant" este Andrei Sovolov, un fost mecanic de tren în vârstă de 47 de ani, relatează AFP.

Ce se întâmplă în Ucraina?

Protestele din Ucraina nu mai reprezintă doar o încercare de a-l determina pe actualul preşedinte Ianukovici să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Iniţial, au fost concepute, începând cu 1 decembrie 2013, ca proteste stradale, împotriva refuzului conducerii Ucrainei de a semna acordul la Vilnius. De atunci însă, mai ales după 16 ianuarie, caracterul şi scopul protestelor s-au schimbat.

Premierul ucrainean a demisionat

Premierul ucrainean Mikola Azarov a demisionat înainte de începerea sesiunii extraordinare a Radei de Stat, covocată de preşedintele Ianukovici astăzi, transmite AFP.

Sfârşitul insurecţiei ucrainene?

Cu câteva ore în urmă s-a încheiat cea de-a patra rundă de negocieri între preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi liderii celor trei partide de opoziţie, Arsenii Iaţeniuk (”Patria”), Vitalii Kliciko (UDAR), şi Oleg Teagnibok (”Libertatea”).

Mai uşor, cu sfaturile naive, pe scara interioară a Ucrainei!

Libertatea de exprimare este un drept câştigat după decembrie 1989. Dar chiar şi ideile afirmate şi argumentate în mediul electronic, cu titlu personal, unele bune pentru filmele ştiinţifico-fantastice, sau de desene animate, sunt luate în calcul de structurile de monitorizare ale comunităţii euroatlantice, precum şi de cele ale trâmbiţatei comunităţi euroasiatice.

Praştie, nu Kalaşnikov, cauciucuri arse, nu mortiere. De ce cred că Ucraina nu va urma exact scenariul Siriei

Marile oraşe din vestul Ucrainei şi desigur Kievul, aflat şi el în zona central-vestică a ţării, sunt cuprinse actualmente de o febră revoluţionară ce aminteşte nu neapărat de Revoluţia ori „Loviluţia” din 1989 a românilor, ci mai ales de Revoluţia comunistă din Rusia în 1917 ori de cea franceză din 1789.

 

 

 

 

 

Un protestatar cară cauciucuri pentru a întări baricada improvizată pentru a îndepărta forțele de ordine FOTO Reuters 

Imagini din aceeasi galerie
  • Un protestatar cară cauciucuri pentru a întări baricada improvizată pentru a îndepărta forțele de ordine FOTO Reuters 
  • Scutieri în fața unei baricade a manifestanților FOTO Reuters    
  • Un preot stă de vorbă cu scutierii ucraineni FOTO Reuters 
  • Un preot umblă printre gunoaiele rămase în urma ciocnirilor violente dintre manifestanți și forțele de ordine FOTO Reuters    
  • Un protestatar întinde sârmă ghimpată în apropierea baricadelor improvizate de manifestanți în centrul Kievului FOTO Reuters    
  • Un protestatar antiguvernamental flutură un steag ucrainean în centrul Kievului FOTO Reuters 
  • Protestatar antiguvernamental FOTO Reuters    
  • Corturile protestatarilor sunt amplasate în Piața Independenței din Kiev FOTO Reuters 
  • Corturile protestatarilor sunt amplasate în Piața Independenței din Kiev FOTO Reuters 
  • Susținători ai președintelui ucrainean Viktor Ianukovici FOTO Reuters 
  • Protestatarii intonează cântece religioase într-un protest antiguvernamental FOTO Reuters    
  • Protestatari antiguvernamentali în centrul Kievului FOTO Reuters 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările