Refugiaţi palestinieni: italianul Filippo Grandi nou şef al UNRWA

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon l-a numit miercuri pe italianul Filippo Grandi director al Agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), post în care el îi succede americanei Karen Abou Zayd cu efect imediat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Grandi, care era adjunctul dnei Abou Zayd din septembrie 2005, este "un puternic apărător al drepturilor şi demnităţii refugiaţilor palestinieni, dublat de un excelent gestionar", afirmă un comunicat al ONU, citat de AFP.

El "a jucat de asemenea un mare rol în succesul unor vaste şi ambiţioase reforme administrative întrerprinse de UNRWA", adaugă comunicatul.

Înainte de a se alătura UNRWA, Grandi, care este născut în 1957, a ocupat mai multe posturi cu responsabilitate la sediul Naţiunilor Unite şi pe teren, în domenii ca ajutor pentru refugiaţi, protecţia civililor, gestionarea unor situaţii de urgenţă, relaţiile cu donatori de fonduri şi afaceri politice.

Ban Ki-moon este profund recunoscător dnei Abou Zayd pentu 'activitatea sa neîntreruptă şi devotamentul său faţă de poporul palestinian, precum şi excelenta sa administraţie a UNRWA într-o epocă cheie istorică', potrivit comunicatului.

UNRWA se ocupă de circa 4,2 milioane de refugiaţi palestinieni în întreg Orientul Mijlociu, dintre care 1,8 în Iordania.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: