Referendum în Scoţia. Istoria însângerată pe care scoţienii n-o pot uita

Referendumul din Scoţia, care va avea loc joi, ameninţă să pună capăt legăturii de 300 de ani cu Marea Britanie. Unirea Scoţiei cu Anglia s-a făcut pe timp de pace, însă numai după ce englezii i-au invadat pe scoţieni de două ori, iscând două războaie pentru independenţă în Scoţia.

Referendumul din Scoţia, la final - update vineri, 00.15 ora României

Scoţia a decis, joi, dacă se rupe de Marea Britanie prin referendumul pentru independenţă sau dacă rămâne în cadrul Regatului Unit. 2.600 de secţii de votare şi-au deschid portile la ora locală 07.00 (09.00 ora României) şi s-au închis la ora 22:00 (00.00 ora României). Din cei peste 4,2 milioane de scoţieni cu drept de vot, aproximativ 80% s-au prezentat joi la urne, potrivit estimărilor transmise de presa britanică. Primele rezultate ale referendumului pentru independenţa Scoţiei sunt aşteptate vineri dimineaţă.

Referendumul de joi, din Scoţia, se va desfăşura sub umbra războaielor pentru independenţă. Amintirea bătăliilor sângeroase dintre scoţieni şi armata coroanei britanice rămâne una cât se poate de vie în regiune, de la baladele populare ascultate în puburi la sărbători locale şi evenimente în care se pun în scenă interpretări ale luptelor. 

Dincolo de clişeele cu William Wallace, pentru o parte a scoţienilor decizia de a se uni cu Anglia şi formarea Regatului Unit al Marii Britanii rămâne una dureroasă, pe care intenţionează s-o schimbe la referendumul pentru independenţă.

Referendum în Scoţia. Primul război pentru independenţa Scoţiei

Primul război pentru independenţa Scoţiei a început în 1296, ca urmare a unei a armatei engleze. După moartea Regelui Alexandru al III-lea al Scoţiei, în 1286, şi a singurei sale moştenitoare, Margareta, în vârstă de şapte ani, Regatul Scoţiei s-a confruntat cu un vid de putere şi nu mai puţin de 13 pretendenţi la tron ameninţau să arunce regiunea în haos. Astfel că Gardienii Scoţiei, nobilii care conduceau de facto regatul, i-au scris în 1290 Regelui Edward I al Angliei, cerându-i să vină pentru a media pretenţiile la tron şi a ajuta la încoronarea unui nou monarh. 

Ideea s-a întors însă împotriva scoţienilor. Edward a venit însoţit de armată şi, înainte de a se aşeza la orice masă a negocierilor, a pretins a fi recunoscut drept suveran absolut al Scoţiei. Fără rege, fără armată şi cu soldaţii englezi sufându-le în ceafă, scoţienii au fost obligaţi să accepte condiţiile regelui Angliei. 

În plus, cei mai mulţi dintre pretendenţii la tronul Scoţiei aveau terenuri în Anglia şi le-ar fi pierdut dacă-l sfidau pe regele Edward. La scurt timp, acesta a ordonat ca toate castele scoţiene să-i fie cedate temporar, cerând totodată tuturor scoţienilor cu funcţii de conducere să renunţe la acestea, urmând ca regele Angliei să-şi numească propriii oameni. Câteva zile mai târziu, toţi nobilii scoţieni au fost strânşi şi li s-a cerut să-i jure loialitate regelui Edward. În plus, toţi scoţienii erau obligaţi să-i aducă personal omagii regelui Angliei în următoarea lună. 

Sub medierea lui Edward, un rege al Scoţiei a fost ales abia după aproape trei ani. Acesta i-a jurat credinţă regelui Angliei, iar acesta din urmă a stabilit clar că Scoţia este un vasal al Angliei. În 1294, coroana engleză le-a cerut scoţienilor oameni şi bani pentru invadarea Franţei. 

Referendum în Scoţia. Trădarea pentru care britanicii nu i-au iertat niciodată pe scoţieni

Scoţienii au ales însă să-i sfideze pe englezi. N-au trimis nici soldaţi, nici bani, ci informaţii regelui Filip al IV-lea al Franţei cu privire la intenţiile de război ale englezilor. Mai mult, cele două ţări au semnat şi un tratat prin care scoţienii s-au angajat să invadeze Anglia dacă englezii invadează Franţa. În schimb, francezii s-au angajat să-i sprijine pe scoţieni să-şi obţină independenţa. Tratatul urma să fie pecetluit prin căsătoria dintre fiul regelui scoţia şi nepoata regelui francez. Această alianţă dintre franco-scoţiană, cunoscută astăzi sub numele de Alianţa Auld (alianţa veche), a fost reînnoită frecvent până în 1560. 

Regelui Edward i-a luat mai bine de un an pentru a depista înţelegerea dintre scoţieni şi francezi. A început să-şi consolideze graniţele de nord în faţa unei eventuale invazii scoţiene. În replică, toţi scoţienii capabili să poarte arme au fost chemaţi în armată. 

Începutul primul război pentru independenţa Scoţiei

În timpul primului război pentru independenţa Scoţiei (1296-1328) s-a născut povestea neînfricatului William Wallace. Războiul a început brutal: englezii au ucis 10.000 de bărbaţi, femei şi copii pentru a captura oraşul Berwick-pe-Tweed, un oraş de graniţă şi cel mai important port comercial al Scoţiei. Poveştile despre cruzimea englezilor din această bătălie au fost ilustrate prin uciderea unei femei în travaliu şi a copilului nenăscut. 

Englezii şi-au continuat campania, capturând mai multe oraşe şi castele, totul culminând cu furtul Pietrei Destinului, o relicvă scoţiană, simbol al puterii, folosită în ceremoniile de încoronare a monarhilor scoţieni. Aceasta a fost dusă la catedrala Westminster Abbey din Londra şi le-a fost înapoiată scoţienilor abia în 1996.

După cuceririle engleze din 1296 au început revoltele conduse de William Wallace, Andrew de Moray şi mai mulţi nobili scoţieni. În 1298, scoţienii conduşi de Wallace s-au înfruntat cu armata condusă de Edward la Falkirk. Scoţienii au fost măcelăriţi, doar câţiva reuşind să fugă în păduri. Aici se termină şi informaţiile despre Wallace: se ştie că a supravieţuit, însă poveştile spun că acesta ar fi mers în Franţa, unde a luptat cu englezii alături de armata Regelui Filip. 

Regele Edward a murit în 1307, iar armata engleză a fost slăbită. Scoţienii au trimis o declaraţie Papei, afirmându-şi independenţa de Anglia. În 1327, din cauza luptelor politice interne, şi fiul lui Edward, Edward al II-lea, a fost ucis şi i s-a confiscat toată averea.  

Un an mai târziu, regele Edward al III-lea recunoştea că nu mai poate purta războiul cu scoţienii şi semna Tratatul de Edinburgh-Northampton, care recunoştea independenţa Scoţiei. Acordul a fost pecetluit prin căsătoria dintre fiul regelui scoţian şi sora regelui englez. Pacea a durat însă doar patru ani. 

Al doilea război pentru independenţa Scoţiei - 1332-1357

Edward al III-lea era însă hotărât să-şi răzbune ruşinea. Între timp, şi regele scoţian fusese schimbat. Fiul fostului rege s-a aliat cu Edward pentru a unelti şi a obţine tronul. Astfel, pretendentul la tron s-a angajat să invadeze Scoţia dinspre Anglia, iar regele englez s-a angajat să închidă ochii la această încălcare flagrantă a acordului de pace. 

Scoţienii au fost încă o dată măcelăriţi. Edward Ballion, fiul fostului rege scoţian John Balliol, i-a atacat cu aceleaşi tactici cu care-i învinseseră englezii în bătălia de la Falkirk, cu o importanţă majoră acordată arcaşilor. Războaiele scoţiene de independenţă sunt considerate momentul în care arcul s-a impus ca armă medievală. 

Ballion s-a autoîncoronat rege, după ce reuşise să ucidă mulţi dintre nobilii scoţieni. Însă succesul său l-a surprins pe regele englez care, care, temându-se de o invazie a scoţienilor, şi-a mutat armata în nord. Luptele au continua, şi, de-a lungul anilor, forţele engleze s-au contopit cu cele controlate de Balliol pentru a captura Scoţia. Au urmat 20 de ani grei, cu instabilitate, bătălii sângeroase, execuţii şi biruri uriaşe stabilite de englezi. Războiul s-a încheiat în 1357, prin Tratatul de la Berwick. Scoţia era liberă, dar cu economia într-o stare jalnică. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru22/referendum-in-sco-ia" target="_blank">View the story "Referendum în Scoţia" on Storify</a>]