Reapare simbolistica Marelui Război
0
Mare atenţie la ceea ce deja a început şi se desfăşoară acum în ritm accelerat: revenirea la anii propagandei ofensive a perioadei apariţiei şi impunerii a imaginii de forţă a fascismului şi nazismului, cu ale sale principii extrem de clare şi eficiente, reluate mai apoi de toate statele comuniste.
Principiile erau acestea: crearea unei simbolistici simple, de mare forţă şi cu un impact vizual într-atât de solid încât să permită o remanenţă ulterioară considerabilă, reunirea unor mase largi de oameni în jurul Conducătorului, personalitatea mesianică care se prezintă drept garantul unităţii naţionale, apărătorul valorilor sale tradiţionale ) – de aici sloganul central al Germaniei naziste Ein Volk, ein Reich, ein Führer ! (Un popor, un singur Reich, un Conducător !). Atunci au fost reunite cu mare minuţie toate elementele care apăruseră în tradiţia omenirii cu ocazia celebrărilor militare, puse să lucreze împreună într-un spectacol de mare amploare dstinat să impresioneze, să convingă, să creeze un sentiment instantaneu de apartenţă la un grup-expresie a unei naţiuni de elită şi chemată să domine lumea, dar şi să înspăimânte duşmanii printr-o gigantică etalare de forţă disciplinată, dând impresia unui uriaş mecanism ucigaş în cae erau înrolaţi supra-oamenii direct coborâţi din Walhalla, noii demiurgi ai unei lumi noi. Mussolini şi Stalin au dezvoltat şi ei acest tip de manifestări ale noului protocol impus de pregătirea conştiinţei naţionale pentru intrarea ţării în viitoare etapă de sacrificii pe care avea să le presupună războiul.
Drept care s-a impus soluţia angajării unor preofesionişti ai spectacolului, oameni cu certă viziune artistică dar şi fanatici ai convingerii de partid aşa cum a fost, în cazul Germaniei naziste, regizoarea Leni Riefenstahl, cea care spunea că „pentru mine, Hitler este cel mai mare om care a trăit vrteodată. Este într-adevăr perfect, atât de simplu şi în acelaşi timp într-atât de plin de putere masculină...Este într-adevăr frumos, este strălucitor. Este radios. Toate marile personaje ale Germaniei – Împăratul Friedrich, Nietzsche, Bismak – au auvut defecte. Nici partizanii lui Hitler nu sunt imaculaţi. Doar el este pur ”. Riefensthal începe cu filmarea unei conferinţe a partidului nazist în 1933 (film care avea să apară sub numele de Victoria credinţei) , apoi primeşte marea comandă, cea care deschide capitolul propagandei agresive: realizarea nu numai a unui film despre gigantica reuniune nazistă din 1934 de la Nuremberg, dar şi coordonarea totală a organizării evenimentului.
Rezultatul este consemnat în filmul Triumful voinţei: o ceremonie gigantică, cu o coregrafie perfectă repetată până la epuizare, elementul central, cel care revine obsesiv, fiind coloanele masive de membri de partid mergând rigid în pas cadenţat printre uriaşe accesoriii de butaforie savant aranjate, sute şi sute de zvastici în fundal, acoperind toate unghiurile de filmare, totul culminând cu apariţia Conducătorului în faţa căruia se depune jurământul de credinţă în spiritul unităţii naţionale . Filmul debutează cu vederi aeriene care sugerează sosirea eroică a lui Hitler care coboară din cer pentru a saluta poporul care vine să-l întâmpine, sosind ritual din toate cele patru puncte cardinale.
Merită să vedeţi filmul (îl puteţi accesa pe siturile cu filme documentare, există şi tradus în română) pentru că veţi înţelege de ce el a fost imediat declarat ca obiect obligatoriu de studiu în celulele incipiente de război psihologic ale timpului respectiv dar şi mult mai târziu, de către profesioniştii acestui domeniu devenit acum prioritar în conducerea oricărui conflict. Veţi înţelege şi mai uşor de ce liderii dictatoriali ai lumii comuniste au preluat aşa de uşor modelul şi şi-au dorit la rândul lor asemenea manifestaţii legate mai întâi de date istorice (1 Mai, Ziua Victoriei, Ziua Naţională) , mai apoi rapid legate de demonstraţii militare menite să transmită mesajul corespunzător de forţă, intern şi extern, apoi de datele aniversare personale. Mesajul central care trebuie transmis poporului este acela pe care-l formula Hess în 1934 la Nuremberg: Conducătorul naţiunii, cel în jurul căruia trebuie să se unească toate energiile vitale ale poporului urmează să de ordine „care nu vin de la un om muritor, ci direct de la Dumnezeu, creatorul poporului nostru”.
Conducătorul este astfel proiectat direct în galeria marilor personaje istorice ale patriei, la fel ca şi ei reprezentând un comandament al proniei divine, muritor şi nemuritor în acelaşi timp, infailibil în judecată şi decizii, prin urmare incontestabil la nivelul judecăţii umane.
În acest tip de logică s-ar putea plasa decizia lui Vladimir Putin de a permite organizarea în Rusia a marii manifestaţii simbolice de 1 Mai, pentru prima oară serbată după 1990, umplând Piaţa Roşie cu peste 100.000 de persoane entuziaste în susţinerea personală a Liderului, purtându-i portretul alături de steagul naţional. Ca odinioară. Şi, tot ca odinioară, în aceeaşi zi, la Kremlin, Putin a înmânat şi medaliile aferente Ordinului de Erou al Muncii în Federaţia Rusă...
Nu e o întâmplare. La acest nivel, cu acest tip de jucători, nimic nu este şi nu poate fi o întâmplare. Dimpotrivă. Este un mesaj de forţă articulat într-un demers logic, cel al restauraţiei puterii şi, mai ales, a recunoaşterii naţionale şi internaţionale a unei stări de lucruri noi, beneficiind, aşa cum trebuie s-o demonstreze imaginile, de susţinerea necondiţionată a maselor populare care nu pot decât să privească cu admiraţia şi veneraţia corespunzătoare pe cel care reface prestigul Sfintei Mame Rusii. Este şi un răspuns indirect, dar deloc voalat, la manifestaţii similare organizate de adversari, grupările ultranaţionaliştilor de la Kiev care, inspiraţi din acelaşi model arhetipal, au făcut şi ei o demonstraţie cu făclii aprinse, mascaţi, strigând lozinci împotriva imperialismului rus...
Iar dacă sunteţi de acord că nimic nu este întâmplător, atunci trebuie să constatăm că lucrurile încep să se lege, să aibă un caracter de deja vu şi ar trebui să stârnescă o reacţie de îngrijorare reală. Procesul acesta, aşa cum s-a văzut mai demult, odată declanşat, este extrem de greu de oprit tocmai fiindcă pune în joc simbolitica esenţială, cea care vorbeşte despre valorile naţionale fundamentale, de dreptul pământului şi cel al sângelui, face apel la instictele de bază ale supravieţurii invocând primejdia ultimă, cea a Patriei Agresate şi ameninţată cu dispariţia de pe faţa pământului.
Când vom auzi, din nou, mesajul de atunci rostit de Hitler, de Mussolini sau de Stalin: nu luptăm doar pentru noi, cei de acum, ci pentru copiii noştri încă nenăscuţi, suntem gata să murim avum pentru ca ei să aibă o ţară în care să se nască şi care să fie a lor, aşa cum noi ne-am moştenit-o acum pe acesta a noastră? Principiu de supravieţuire împotriva căruia nu există contrargumente valabile. Numai că, odată rostit ca argument de intrare în luptă, nici cale de întoarcere nu mai este.
Dar poate ne îngrijorăm degeaba şi ministrul nostru al Apărării, Excelenţa-Sa domnul Duşa, să aibă dreptate spunând că în Ucraina nu se întîmplă absolut nimic altceva decât un război psihologic. Iar noi să stăm liniştiţi pe locurile nostre că nu există alte motive de îngrijorare...
Se încarcă comentariile...
