RDG - un experiment eşuat de dictatură

Germania a fost divizată în perioada 1945-1990. Lucru care se mai simte şi după 30 de ani de la revoluţia paşnică din Estul comunist. Şi se va mai simţi încă ceva vreme de acum înainte.

Republica Democrată Germană, pe scurt RDG. Aşa s-a numit al doilea stat german, înfiinţat în octombrie 1949, la patru ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Primul stat german, Republica Federală Germania (RFG), luase fiinţă deja cu patru luni înainte. Divizarea Germaniei a corespuns planurilor puterilor câştigătoare în conflagraţia încheiată în 1945. Pe de o parte America, Marea Britanie şi Franţa, de cealaltă parte Uniunea Sovietică. Împreună, acestea au învins Imperiul German fascist. După victorie, însă, au apucat-o pe drumuri separate.

Aliaţii occidentali au pus în RFG bazele unei democraţii parlamentare, în timp ce dictatorul sovietic Iosif Stalin şi-a extins autoritatea asupra întregii Europe de Est. Principalele caracteristici ale dictaturii sovietice: economie de stat, absenţa libertăţii presei şi a libertăţii de călătorie. În astfel de condiţii au existat până la revoluţiile din 1989/90 state ca Polonia, Ungaria sau România - şi desigur RDG. Ideologic, acestea se autointitulau democraţii populare, dar erau de fapt nişte dictaturi.

Harta Germaniei înainte de reunificare

În interiorul aşa-numitului Bloc Răsăritean, RDG era un caz aparte, atât din punct de vedere geografic, cât şi politic, deoarece la graniţa sa vestică începea partea liberă a Europei. Iar în mijlocul teritoriului său se afla fosta capitală a Reich-ului german, Berlinul, metropolă de asemenea divizată. Berlinul fusese simbolul Germaniei naziste şi toate cele patru puteri câştigătoare au revendicat apoi câte o parte din oraş. De aceea, Berlinul de Vest era o insulă de libertate în mijlocul Germaniei de Est comuniste.

Fugă în masă până la ridicarea Zidului Berlinului în 1961

În Berlinul divizat, contrastul dintre sisteme era cel mai vizibil: capitalism vs. socialismul real. Metropola cu 3,3 milioane de locuitori a fost hotspot-ul Războiului Rece. Şi, până în 1961, locul cel mai căutat de cei care doreau să fugă din est în vest. Acest fenomen a fost însă blocat prin construirea Zidului Berlinului. Până la ridicarea Zidului, peste un milion de persoane fugiseră din RDG pentru că nu au mai putut suporta lipsurile economice şi climatul spiritual dintr-o societate neliberă.

Încercare de fugă soldată cu moartea: Peter Fechter a fost împuşcat mortal la 17 august 1962 de grăniceri la Zidul Berlinului

După ridicarea Zidului, oamenii din cele două Germanii s-au înstrăinat tot mai mult unii de alţii. La nivel diplomatic, a avut loc din anii 1970 o apropiere, datorată politicii de relaxare a relaţiilor bilaterale iniţiate de cancelarul Willy Brandt. Social-democratul a primit pentru aceasta premiul Nobel pentru Pace. Geopolitic, existenţa celor două entităţi statale s-a manifestat în 1973 prin primirea lor ca membre cu drepturi depline ale ONU.

Mihail Gorbaciov a grăbit sfârşitul RDG

Faza stabilităţii relative în RDG a durat însă doar câţiva ani. Economic, regimul socialist din Est nu era capabil de supravieţuire pe termen lung. Dificultăţile economice ar fi contribuit de altfel la eşecul dictaturii est-germane, a explicat istoricul din Potsdam, Frank Bösch, în dialog cu Deutsche Welle. Directorul Centrului din Leibniz pentru Cercetare Istorică (ZZF) face referire la legăturile financiare ale RDG cu ţările occidentale, la care Germania de Est avea datorii masive.

Decisivă ar fi fost însă nemulţumirea populaţiei, "manifestată prin sporirea presiunilor privind dreptul de a pleca în afara ţării". După preluarea puterii la Moscova de către reformatorul Mihail Gorbaciov în 1985, mulţi au sperat că şi RDG va opera o schimbare de curs. Dar şeful statului, Erich Honecker, a rămas neînduplecat. Populaţia şi-a exprimat nemulţumirea prin proteste de stradă şi în întreprinderi, dar şi prin tot mai multe cereri de plecare în străinătate. În doi ani, numărul acestor solicitări s-a dublat, de la 53.000, la 105.000. Puţini însă au primit aprobarea de a părăsi ţara.

7 octombrie 1989: Regimul RDG-ist îşi serbează pentru ultima oară ziua de naştere

Honecker şi Ministerul pentru Siguranţa Statului (MfS), adică Stasi, nu au mai putut opri destrămarea RDG. Şi în alte ţări est-europene oamenii s-au ridicat împotriva regimurilor comuniste. Lucru posibil doar pentru că URSS a relaxat tot mai mult presiunile şi sprijinul armat pentru aceste regimuri, spune istoricul Bösch.

Zidul Berlinului din fosta RDG în 1990

Pe 7 octombrie 1989, regimul comunist s-a sărbătorit pentru ultima oară: 40 de ani de RDG. Doar o lună mai târziu, pe 9 noiembrie, a căzut Zidul Berlinului. Milioane de germani de o parte şi de alta a zidului şi-au dat mâinile sau s-au îmbrăţişat. Dar clopotul care marca sfârşitul RDG nu a bătut oficial decât un an mai târziu, pe 3 octombrie 1990, când a avut loc reunificarea Germaniei.

"Est-germanilor le place altă muzică"

Între timp, de 29 de ani, teritoriile fostei RDG, cu 17 milioane de locuitori, fac parte din Republica Federală Germania, un stat în care trăiesc azi 83 de milioane de persoane. Dar nu poate fi vorba nici acum de o patrie unită a tuturor. Economia din Vest este încă mult mai puternică, salariile sunt mai mari, doar puţini est-germani ocupă funcţii de conducere importante. Istoricul Bösch vorbeşte despre atitudini şi amintiri diferite ale oamenilor din fosta RDG: "Est-germanii au alte gusturi când vine vorba de media sau de muzică, călătoresc diferit şi iau decizii politice în alt fel."

El nu se aşteaptă la dispariţia prea rapidă a acestor diferenţe. Va mai dura încă mult până când RDG va dispărea şi din minţile oamenilor. Istoria trăită ar avea nevoie, pentru a se consuma definitiv, de trei generaţii. Mulţi ştiu din poveşti ceea ce au trăit bunicii lor.

RDG va fi istorie abia prin 2070

"Mai ales Zidul şi alte obiecte similare au căpătat statut de simbol, ceea ce face ca amintirea RDG să se păstreze ca o formă prezentă în realitatea zilnică." RDG va deveni istorie consumată abia după 70-80 de ani, prevede istoricul Bösch, care se raportează la experienţele similare cu nazismul. Acesta ar fi dispărut acum aproape de tot, "odată cu încetarea din viaţă a ultimilor martori oculari din acea perioadă". După acest model, ne putem aştepta ca RDG să dispară de tot abia prin 2070.

Marcel Fürstenau - Deutsche Welle