Războiul cibernetic în geostrategia Europei de Est (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când o ţară este atacată de forţe convenţionale terestre, navale şi aeriene răspunsul este clar terestru aerian şi naval. Dar ce se întâmplă când aceeaşi ţară este atacată de un mix de forţe speciale, campanii de informaţii media, atacuri cibernetice şi de aliaţi din interiorul ţării? Care este cel mai bun răspuns? Cum se pot adapta organizaţiile internaţionale precum NATO acestor noi ameninţări?

Războiul hibrid

În timpul crizei Crimeei mass-media a învăţat un nou cuvânt -război hibrid - cuvânt care defineşte printre altele operaţiunile sub acoperire, acei omuleţi verzi (militari din forţele speciale) fără însemne de identificare, prezenţi pe teritoriul Ucrainei. Conceptul, dar şi modul de operare în esenţă  nu sunt noi ele fiind folosite în războiul din Vietnam sau în războiul din Afganistan unde trupele speciale sovietice au ocupat Kabulul într-o acţiune similară cu cea din Crimeea. De fapt principala inovaţie în acest conflict nu a fost folosirea trupelor speciale sau a etnicilor ruşi prezenţi în Crimeea, au fost instrumentele de atac folosite de forţele militare ale Federaţiei Ruse.

Împreună cu dimensiunea militară, au fost introduse în operaţiunile derulate instrumente precum cele politice, economice, informaţionale şi de mass-media cât şi instrumente ale unui război cibernetic, în scopul atingerii unor obiective politice.

Războiul hibrid declanşat de Rusia în Ucraina dovedeşte că viitoarele conflicte nu au limite previzibile, ele fiind vag distinse prin noianul de instrumente utilizate.

Observăm în Ucraina aparaţia simultană a unui război convenţional combinat cu unul de gherilă, a unui război economic combinat cu unul cibernetic şi cu unul informaţional ceva similar cu anii 2008 în războiul georgiano-rus. Scopul principal nu a fost controlul teritoriului cât exploatarea vulnerabilităţilor existente în Ucraina, slăbirea guvernului şi a principalelor instituţii de stat şi subminarea legitimităţii statului. O altă caracteristică importantă relevată de criza ucrainiană a fost dată de importanţa pe care a căpătat-o tehnologia şi dimenisunea informaţională a războiului. Prin răspândirea de minciuni şi prin distorsionarea faptelor, Rusia a construit o realitate paralelă, favorabilă Kremlinului în spaţiul cibernetic, realitate care a devenit o forţă de multiplicare în cadrul conflictului. Propaganda a funcţionat în ambele sensuri. În primul rând a constituit singura sursă de informaţii pentru populaţia rusă, hrănind mitul invincibilităţii liderilor, al unicităţii Rusiei şi în special a locului pe care aceasta îl ocupă între ţările puternice ale lumii realizând în final mobilizarea societăţii în jurul liderului ţării. În al doilea rând a sădit în Occident seminţele neîncrederii în propriile informaţii. De fapt un astfel de comportament se poate realiza numai în cazul regimurilor autoritare unde toate resursele pot fi mobilizate pentru un scop politic (spre exemplul embargoul economic asupra produselor din UE pedepseşte adversarul şi sacrifică propria naţiune poate fi folosit ca o armă).

lumea interlopa rusia omuletii verzi FOTO Reuters

Trupele militare proruse din estul Ucrainei fără însemne militare sunt cunoscute sub numele de „omuleţi verzi” FOTO Reuters

Drumul către haos

Succesul relativ al preşedintelui Putin în războiul hibrid din Ucraina (război care continuă şi astăzi prin utilizarea aripii naţionaliste ucrainiene împotriva foştilor aliaţi guvernamentali) a creat neîncredere în ţările flancului estic. S-a oprit Vladimir Putin? Nu. A venit cu metode noi iar una dintre acestea este finanţarea filierelor de imigranţi care au destabilizat Europa. Europa de astăzi are o mare problemmă a instituţiilor. Acordul de la Dublin şi Acord privitor la spaţiul Schengen s-au prăbuşit. Taberele de refugiaţi sunt pe traseul Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria (de ce o fi ridicat gardul de sârmă ghimpată?), Austria, Germania (ţara făgăduinţei precum America în vremea căutătorilor de aur!).

Să nu uităm că unul din obiectivele politice ale Kremlinului este destabilizarea guvernelor şi a instituţiilor care se opun politicilor Moscovei prin crearea de haos şi vacum de putere.

Tot flancul estic este susceptibil unui astfel de scenariu în care Rusia va folosi, în primul rând, mijloacele economice şi energetice. Toate acestea sunt legate de politicienii corupţi, partenerii de afaceri şi de companiile deţinute de cetăţenii ruşi (înfiinţate prin întreaga lume mai ales în UE). Multe dintre ţările est europene au minorităţi ruse pe care Kremlinul le foloseşte în îndeplinirea scopurilor politice/militare proprii. Şi nu în ultimul rând, Rusia a investit mult în ţările din est (vezi industria metalurgică din România care aparţine oligarhilor ruşi) nu numai în economie, dar şi în media pe care o utilizează în formarea unor opini asupra unor teme dezbătute în Occident şi care în final favorizează o apropiere de politica rusă.

Gard Ungaria la granita cu Serbia FOTO AP


Gardul de la graniţa Ungariei cu Serbia FOTO AP

O Armată Roşie invizibilă

Preşedintele Putin are o armă pe care Stalin nu a avut-o: arma cibernetică. Arma cibernetică în Ucraina a fost ţinută la un nivel redus faţă de ce au folosit ruşii în Estonia în 2007. Snake programul spion (spyware) găsit acum câteva luni în serverele guvernamentale ucrainiene a lovit de peste 14 ori începând cu 2010 (în mod întâmplător acelaşi program-spion a lovit Lituania Letonia şi Estonia). Nimeni nu poate afirma că el provine din Rusia însă în mod cert pe lista avansată de Kremlin referitoare la programe spion identificatea în servărele guvernamentale ruse nu apare Snake.

Programul este considerat de specialişti ca fiind unul din cele mai sofisticate create vreodată. Dar dacă acest a fost identificat în 2010 fiind presupus a fi creat cu 4-5 ani înainte unde se află programele spion ale Rusie astăzi, cele pe care nu le-am descoperit încă? Probabil că dorm în serverele ucrainiene sau în altă parte în Europa de Est, aşteptând momentul potrivit pentru a se activa în sistemele financiare, în sistemele militare sau poate în cele care controlează infrastructura critică. Hackerii ruşi, aşa numiţi patrioţi folosec eficient Internetul lansând iniţial programe spion sau atacuri DDOS (distributed denial of service) după care urmează loviturile fatale. Mult mai important este însă războiul informaţional ca piesă centrală a noii doctrine militare ruse. În general satatele europene privesc zona cibernetică ca pe una unde se uitilizează programe spion şi în special atacuri DDOS asupra infrastructurii din diferite zone ale vieţii cotidiene. În Rusia zona cibernetică este considerată ca sferă de informaţii primară (pe vremea URSS era considerată zona de propagandă).

Războiul de propagandă online

Israelieni au peste 400 de soldaţi în zona de media care acţionează rapid în contracararea mesajelor pro-palestiniene. Ruşii deşi au suficiente mijloace de propagandă le lipseşte încă profesionalismul realizărilor. Occidentul se bazează pe media privată condusă de cerinţele pieţei, în schimb Rusia a angajat o armată de trolli care orchestrează campanii media la nivel guvernamental. Ne amintim cu plăcere de Vocea Americii sau de Europa Liberă care reuşeau ceea ce apartul de propagandă de partid de zeci de ori mai sofisticat şi mai mare nu reuşea: influenţarea opinei ascultătorului din Est. Liderii think-tank-urilor americane în marea lor majoritate nu consideră propaganda ca făcând parte din războiul cibernetic. Mediul cibernetic nu este un teritoriu aparte echipat cu hight-tech şi nici conflictele cibernetice nu sunt probleme tehnice care să fie tratate izolat de contextul strategic.  Clausewitz spunea că războiul este continuarea politicii cu alte mijloace ori din aceste mijloace fac parte şi cele cibernetice. Atacul organizat de Rusia în toamna trecută asupra administraţiei de la Casa Albă arată faptul că Rusia este angajată într-un război permanent în domeniul informaţiilor cu Vestul. Alte atacuri au avut ca ţintă Germania, Estonia, România, Ucraina şi Georgia. James Clapper Directorul Naţional pentru Informaţii declara recent în faţa comisiilor din Senatul american: Ameninţarea ruşilor este mai severă decât am evaluat-o până acum. Abilitatea hackerilor ruşi de a accesa servărele Departamentului de Stat şi ale Casei Albe trebuie să fie un semnal de alarmă. SUA şi NATO trebuie să dezvolte un kit de soluţii care să contracareze aceste ameninţări

Pe lâng valul de emigranţi/refugiaţi sau cum ar trebui să-i numim  impinşi de la spate de diferite grupări de traficanţi sau de strategii ale unor servicii de informaţii utilizate în contracararea unor măsuri de retorsiune ale comunităţii internaţionale acum avem pe masă războiul invizibil al serviciilor de informaţii ruseşti mult mai sofisticat şi mai eficient decât ar putea părea la o primă vedere. De-a lungul Europei şi a zonei Euro-Atlantice ofensiva informaţională a Rusiei este condusă cu determinare şi cu un grad mare de sofisticare. Acesta este un război care merge dincolo de cerinţa de informaţii cunoscută sub denumirea de need to know faţă de intenţiile ţărilor inamice în care preşedintele Vladimir Putin include orice ţară care se opune ambiţiilor expansioniste ale Moscovei. Aceasta dorinţă maifestă a Rusie vine din istorie, din perioada Ţaristă şi include tehnici de război politic împreună cu culegerea de informaţii în mod standard. CHEKA - poliţia bolşevică- denumea acestea măsuri active şi le folosea în promovarea obiectivelor revoluţionare în afara graniţelor (cuprindeau de la asasinate politice la operaţiuni acoperite ale propagandei sovietice). Scopurile tactice ale Rusiei în războiul cibernetic variază în funcţie de circumstanţe.

Atacurile asupra României şi a altor state NATO au fost îndreptate spre obţinerea de informaţii clasificate. SRI a fost capabil să detecteze şi să blocheze atacurile. Un atac DDOS efectuat asupra Estoniei în 2007 s-a soldat cu pagube imense pentru sistemul finaciar local şi a avut ca ţintă pedepsirea administraţie estoniene pentru mutarea statuii soldatului sovietic  din centru oraşului Vilnius la periferia acestuia. O altă opţiune în aceste operaţiuni a fost aceea de propagandă: site-ul guvernului german a fost atacat de un grup auto-intitulat CyberBerkut, atac datorat ajutorului pe care Germania l-a dat Ucrainei în confrutarea cu separatiştii ruşi. Aceste acţiuni sunt numai o parte a spectrului larg prin care sunt atacate ţările occidentaele de către unităţile specializate în atacuri cibernetice ale ruşilor. Mai putem aminti folosirea de fonduri pentru sprijinirea partidelor de extremă dreaptă din UE (Franţa, Ungaria, Italia, Spania) crearea de bloguri şi websites, manipularea mass-media dar şi utilizarea agenţilor de influenţă. Toate acestea servesc unui singur scop să-i scoată din echilibru pe presupuşii inamici ai Rusiei şi să răspândească dezinformarea în rândul acestora. 

Europa de Est şi FSB-ul  

În ciuda numeroaselor atacuri împotriva SUA sau a ţărilor occidentale membre ale UE pe primul loc se vor situa ţările din vecinătatea proximă a Federaţiei Ruse. Strategia lui Putin este clară: să destabilizeze guvernele alese democratic ale ţărilor vecine în vederea obţinerii de avantaje politice, economice şi influenţă strategică. Cum? Prin generarea de sprijin intern, printre elitele politice şi culturale şi bine înţeles în interiorul media, preşedintele Vladimir Putin speră să reconstruiască o sferă de influenţă şi să exercite controlul asupra deciziilor strategice care pot influenţa Rusia. Procesul a început în anii 2000 odată cu reevaluarea şi modernizarea sistemului de culegere a informaţiilor rusesc. Creatorul lui preşedintele a fost Vladimir Putin, care a fost ofiţer KGB în Germania şi a devenit ulterior şeful urmaşului acestuia FSB. El a incorporat istoria CEKA în noile concepte şi metode de zi cu zi ale funcţionării FSB în administraţia statului rusesc. În Rusia lui Putin braţele de control ale puterii sunt conduse de foşti/actuali ofiţeri FSB/GRU. Aceasta este coloana vertebrală a politicii interne şi externe a Rusiei lui Vladimir Putin. Un amestec de metode folosite de serviciile de informaţii cu elemente de maskirovka, un perpetu război în spaţiul cibernetic şi o revigorare a militarismului sovietic. Diplomaţia şi structurile militare ruse au fost redesenate pentru a încorpora caracteristici informaţionale/cibernetice avansate, caracteristici care formează structura centrală o unei ameninţări moderne şi avansate orientată către Occident.  

Excaladarea cibernetică: o pagină albă pe planşeta planificatorilor militari

Oricarea ar fi tipul de conflict în anii care vin - simetric, asimetric ori hibrid acţiunile cibernetice vor fi încorporate în toate aceste forme de război convenţional/neconvenţional. În opinia Pentagonului atacurile cibernetice pot afecta infrastructura economică, militară şi intimitatea de zi cu zi a cetaţeanului. Un factor care complică strategiile liderilor politici şi militari este dat de modul în care operaţiunile cibernetice escaladează fără a urma o cale standard cu un set clar şi logic de etape pe care să le parcurgă. Ce fel de strategie să alegi?  Încercările guvernului şi ale militarii de a codifica rolul şi răspunsul la un atac cibernetic nu este încă recunoscut ca o tactică de război, ceea ce de facto este. Când s-au postat pe Facebook şi pe reţeaua Twiter elemente care îi blamau pe rebelii ucranieni pentru doborârea avionulului malaiezian analişti de la CIA au studiat fenomenul media datorat acestui caz şi evoluţia opiniei publice pe axa Kiev-Moscova. Numarul like-urilor, statistica retransmiterii mesajului cât şi alte analize al mediei au arătat un singur lucru: oragnizarea unei adevărate campanii care să demonstreze contrariul adică faptul că armata ucrainiană a doborăt avionul malaiezian cu o rachetă trasă dintr-un sistem antiaerian BUK.

Directorul pentru Informaţiile Naţionale, James Clapper, declara că depinde atât de materialele clasificate dar şi de sursele deschise pentru a produce un document necesar informării liderilor politici de la Casa Albă şi de la Congresul SUA. Media datorită acestor trolli (personaj din mitologia scandinavă) a devenit un mediu informaţional nerelevant unei informări care să pregătească o decizie politică. Procesul de diferenţiere a informaţiilor reale de cele false nu este o ştiinţă exactă. Spre exemplu dacă cineva scrie mesaje de 100 de ori sub nume diferite cum faci diferenţa? IP-ul. Hai să fim serioşi!. Aceasta este o provocare. Este foarte simplu pentru programatori să creeze aşa numitele botnet (termenul botnet se referă la o reţea  de calculatoare infectate cu software de tip bot, software ce permite unor persoanelor care-l folosesc să preia controlul acestora PC-uri fără cunoştinţa proprietarilor de drept; prin intermediul botnet-urilor se desfăşoară activităţi ilegale cum sunt atacurile informatice sau trimiterea de mesaje spam). Exemplul clasic este cel utilizat de guvernul de la Beijing în cazul situaţiei din Tibet.

În urmă cu zece ani conversaţiile pe Facebook-ul şi Twitter-ul chinezesc referitoare la libertăţile civile erau subiectul preferat al chinezilor. Oficiali chinezii au creat sute de conturi false şi au publicat şi republicat poveşti despre armonia şi drepturile cetăţenilor care trăiesc în Tibet. În 2012 discuţiile pe Twiter au fost inundate de hashtag-uri precum #Tibet şi #Freetibet care dezvoltau subiectul armoniei din Tibet. Anul acesta în mai sârbi au primit marea majoritate a informaţiilor despre Ucraina dintr-o sursă rusească ceea ce a făcut ca o opinie pro-Moscova să se răspândească, opinie care caracteriza guvernul de la Kiev drept facist. Columistul Paul Roderick Gregory care a scris depre incidentul zborului MH117 doborât de separatişti ruşi a primit peste 100 de comentarii nefavorabile. Menirea acestor trolli este în primul rănd să producă dovezi măsluite inclusiv poze şi documente iar apoi să creeze confuzie şi neîncredere în faptele reale. Alt exemplu este dat de statele din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală unde 24 din 65 de ţări au organizaţii care monitorizează ştirile despre diferite evenimente. Azerbaijianul care a organizat Jocurile Europene a folosit reţeaua de Twitter pentru a deforma adevărul despre respectarea drepturilor omului în ţară. Ştirile favorabile au fost promovate în întreaga Europă sub hashtaguri precum: #Azerbaijan athletes with @azpresident #Azerbaijan#baku2015 #realbaku2015 #europeangames #biginbaku #ilove azerbaijan. Este prestigioasa revistă TIME sub influenţa trolli-lor de la Kremlin? Într-un sondaj recent preşedintele Putin a fost ales pe primul loc ca cel mai influent om politic din lume pe anul 2015. Magazinul are 25 de milioane de cititori în întreaga lume. Preşedintele Barack Obama a fost votat de 1/5 din cei care l-au votat pe Putin. Semnificativ este faptul că 2/3 din votanţi sunt din SUA, Canada şi Marea Britanie.

De asemenea, media occidentală a evitat să discute alegerea pe primul loc a lui Putin în sondajul TIME 100. Pentru mai bine de un an presa occidentală l-a ostracizat pe Vladimir Putin pentru acţiunile sale şi totuşi rezultatele sondajului devin inexplicabile. Sunt caracterizările de manipulator Machiavellian ale lui Putin bazate pe fapte evidente? Mesajele transmise au avut ecou în rândul cititorilor publicaţiilor occidentale? Cer este că publicul occidental nu înghite propaganda isterică. Sunt necesare surse credibile în interiorul evenimentelor. Serviciul media RT a dezvoltat centre în America de Nord şi în Europa dar şi în alte zone ale globului oferind alternative la ştirile occidentale, alternative manipulate cu mare profesionalism. Secretarul de Stat John Kerry vrea 630 milioane de USD din partea Congresului pentru a contracara propaganda Moscovei. Serviciul diplomatic al UE recruteaza noi experti care să ajute la contracararea propagandei anti-occidentale a Rusiei. În fişa postului, care a fost transmisa ambasadelor statelor UE la Bruxelles pe 20 martie, se precizeaza ca sarcina acestora va fi "corectarea şi verificarea dezinformarilor/miturilor", informeaza EUobserver. Jobul va implica de asemenea "elaborarea şi actualizarea regulata a poziţiei UE, prin mesaje cheie/ linii de urmat, articole, editoriale, fişe informative şi infografice, cu accent pe comunicarea beneficiilor EaP (Eastern Partnership - este o politica a UE ce vizeaza legaturi politice si comerciale mai stranse cu şase foste ţări sovietice).

 Concluzii la prima parte

Războiul din Ucraina nu mai este pe prima pagină a ziarelor. Cu un an şi jumătate în urmă, când preşedintele Vladimir Putin a luat Crimeea şi apoi a instigat la o rebeliune pro-rusă în regiunea Donbas, Ucraina era ştirea zilei. Putin era acuzat constant, iar Rusia era lovită de sancţiuni economice dure. Relaţiile Est-Vest s-au răcit mult şi diplomaţii se întrebau dacă nu cumva sunt martorii începutului unui nou război mondial”, scrie pentru Washington Post Marvin Kalb, senior adviser la Puitzer Center. Nu, nu suntem, pentru că strategia Kremlinului a fost mult mai sofisticată, deşi a adus ţara într-o situaţie dificilă. ...Putin a ”îngheţat” conflictul încet dar sigur, aşa cum a făcut în 2008 în fosta republică sovietică Georgia. Acum Putin poate controla mai mult decât liderii occidentali cursul evoluţiilor economice, politice şi diplomatice din Ucraina - spunea Marvin Klab. Cu ce s-a ales Europa? Cu o criză a refugiaţilor din Orientul Mijlociu (o criză coafată!) şi în rest tăcere. Probabil ne vom întâlni la Paris să negociem ridicarea sancţiunilor împotriva Federaţie Ruse (?!). Nu noi, nemţii, francezii şi ruşii. Cu ce s-a ales România? Fără acces în Schengen dar cu 6000 de refugiaţi. În orice caz războiul invizibil continuă şi ....mâine!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite