Războiul din Ucraina. Lumea pe din două. Câteva întrebări, cu răspunsuri la alegere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: euroactiv.com
Foto: euroactiv.com

Conflictul se lungeşte şi dacă în Vest impactul acestuia începe să fie acoperit de problematicile interne (alegerile legislative la mijloc de mandat din SUA şi războiul indirect, prin candidaţii pe care îi sprijină, dintre Trump şi fostul vicepreşedinte Pence, din nou Boris Johnson şi veşnicele sale petreceri din  pandemie, Macron şi ”noua Europă”, vrea Scholz cu adevărat victoria Ucrainei?) noi, aici în Est, încă nu ne putem permite acest lux.

Sau aşa ar fi normal, măcar din cauza proximităţii, deşi letargia clasei noastre politice, pe acest subiect, nu este chiar încurajatoare.

Sau poate liderii noştri nu ne spun totul, tocmai pentru a nu ne panica inutil, sper să nu fie cazul, sau pentru a nu deveni prea optimişti în perspectiva rezolvării crizei, ceea ce e, oricum, greu de crezut.

Războiul continuă, spuneam, în logica lui tragică, indiferent la victoriile şi înfrângerile anunţate de media ambelor tabere, şi în funcţie de evoluţia lui, de rezultatul final, vom şti în ce fel de lume vom locui în următoarea perioadă.

Până la răspunsurile finale, avem întrebări şi răspunsuri provizorii, la alegere, uneori potenţial corecte, alteori ascunse de interese politice şi militare contradictorii, alteori acoperite de o media gălăgioasă şi mult prea uşor aplecată spre zvonistică şi senzaţional.

Câteva întrebări şi câteva variante de răspuns, plus scurte comentarii:

Ce este conflictul dintre Rusia şi Ucraina?

  • un război de cotropire a Ucrainei iniţiat de Rusia;
  • o operaţiune specială pentru distrugerea armatei ucrainene şi eliminarea naţionaliştilor ucraineni extremişti (membrii grupării Azov şi similare),
  • un conflict proxy între NATO (SUA) şi Rusia;
  • o încercare a Rusiei, folosind mijloace militare, de a bloca extinderea NATO şi de a crea o zonă tampon la graniţa sa cu Alianţa Nord – Atlantică;
  • o continuarea a războiului din estul Ucrainei, început în 2014;
  • o reacţie preventivă a Rusiei la potenţialul atac al Ucrainei asupra Donbasului rebel, ce se presupune (de către ruşi) că urma să fie declanşat pe 15 martie;
  • o luptă pentru întâietate şi legitimitate istorică în interiorul statelor slave din estul Europei.

Probabil, câte puţin din fiecare. Şi din alte câteva care nu se află în această listă.

 Foto: aljazeera.com

clip

Putea fi prevenit acest război?

  • da, dacă Ucraina ar fi reuşit să navigheze politic între Rusia şi Occident, fără a antagoniza nici una din părţi;
  • nu, oricum Rusia ar fi încercat să folosească orice ocazie pentru a recupera cel puţin o parte din  teritoriile ”pierdute” după destrămarea URSS;
  • da, dacă forţele politice ucrainene ar fi putut să echilibreze tendinţele uneori / deseori divergente între estul şi vestul Ucrainei;
  • nu, recuperarea teritoriilor pierdute de Ucraina în 2014 – 2015 nu se putea face decât prin război;
  • da, dacă influenţele externe (occidentale, la adresa Kievului, ruse, în teritoriile din estul şi sudul Ucrainei) ar fi fost menţinute la un minim rezonabil (încurajând, de pildă, aplicarea Acordurilor de la Minsk);
  • da, dacă liderii politici ucraineni nu ar fi forţat procesul de creare rapidă a unei identităţi naţionale, neţinând cont de diviziunile şi sensibilităţile etnice, lingvistice şi culturale încă existente pe teritoriul ţării.

La venirea preşedintelui Zelensky la putere, în 2019, evoluţiile în relaţiile ruso – ucrainene erau deja pe un curs confruntaţional cu final aproape implacabil.  

Fostul preşedinte Poroşenko a avut o contribuţie importantă la acest curs, dar şi cele două revoluţii, ”portocalie” şi ”a demnităţii”, din 2005, 2014,  precum şi conflictul din Donbas, şi-au ”tras” partea lor.

Şi, desigur, summitul NATO de la Bucureşti, din 2008.

De cealaltă parte, programul Moscovei era simplu: va face orice pentru a readuce la Maica Rusia cei vreo 10 milioane de ruşi care rămăseseră în Ucraina.

Cu tot cu teritoriul pe care locuiau aceştia.

Putin a şi explicat acest program, în toamna anului 2014, tot pe vremea unor sancţiuni economice la adresa Moscovei: ”Ursul nu cere niciodată permisiunea....”. Completăm noi pe linia punctată cu ceea ce ştim că obişnuieşte Moscova să facă.

Putea actualul preşedinte ucrainean să prevină conflictul? Probabil că da.

Dar i-ar fi trebuit, cu siguranţă, alte calităţi decât cele care l-au ajutat să câştige nişte alegeri prezidenţiale.

A dobândit, între timp, după începerea acestui conflict, acele calităţi necesare? Vom afla când se va termina acest război.

 Foto: EPA/Scanpix

r

Cine câştigă în acest moment?

  • toată lumea, dacă citeşti comunicatele fiecărei părţi, dar mai ales
  • Ucraina, care reuşeşte să blocheze atacurile ruseşti, executând, în acelaşi timp contraofensive pe anumite direcţii, în special în regiunea Harkov;
  • Rusia, care continuă metodic ofensiva în Donbas încercând prăbuşirea frontului ucrainean;
  • Ucraina, care continuă să lupte sub forma unui război de partizani în teritoriile ocupate, provocând nesiguranţă şi panică în rândul noilor autorităţi impuse de Kremlin (ex. Herson);
  • Rusia, care produce zilnic pierderi grele în personalul FA ucrainene (preşedintele Zelensky a admis foarte recent, pe timpul vizitei la Kiev a preşedintelui polonez Andrzej Duda, că sunt 50 – 100 pierderi umane în fiecare zi numai în Donbas), ameninţând cu încercuirea o serie de unităţi dislocate în estul Ucrainei;
  • Ucraina, care primeşte tot mai mult sprijin material militar occidental, la care se adaugă o instruire superioară  în utilizarea acestor echipamente performante;
  • Rusia, care distruge aceste echipamente la câteva ore / zile după ce intră pe teritoriul ucrainean;
  • deocamdată nimeni, iar pentru cele câteva zeci de mii de victime ale războiului sigur acest subiect nu mai există.

Tactica folosită de ruşi în Mariupol, utilizând prioritar artileria, loviturile de aviaţie şi rachetele, pare să dea ”roade”, mai multe localităţi din Donbas fiind preluate sub control fără ca infanteria să apară în fazele iniţiale ale ofensivei.

Sunt distrugeri masive dar pierderile umane (proprii) sunt menţinute la un nivel scăzut.

Unii analişti aşteaptă momentul ”spargerii frontului”, atunci când una din părţi reuşeşte să se impună decisiv.

În momentul în care acest lucru se întâmplă, sunt cel puţin două consecinţe majore:

  • un număr important de forţe inamice ajunge în situaţia să înceteze lupta, în caz contrar riscând anihilarea;
  • se deschide calea pentru o ofensivă majoră în adâncimea frontului.

Rămâne de văzut dacă evoluţiile din acest moment şi ulterioare din Donbas se încadrează la acest scenariu.

Este cu adevărat armata ucraineană o armată învingătoare?

  • da, ţinând cont ce aşteptări erau înainte de începerea conflictului;
  • da, având în vedere diferenţele de capabilităţi faţă de armata rusă;
  • nu, luând în calcul diferenţele de capabilităţi faţă de armata rusă;
  • da, pentru că s-a comportat neaşteptat de bine în acest ”botez al focului” pentru o structură militară devenită independentă doar acum trei decenii, şi cu adevărat naţională doar în urmă cu opt ani.

Însă, de obicei, ceea ce este evident, se şi întâmplă. Armata rusă beneficiază nu numai de o putere de foc uriaşă dar şi de ”armura” reprezentată de superioritatea aeriană şi de posesia armelor nucleare.

Aluzia la utilizarea acestora a descurajat eventualele încercări de sprijin direct din partea partenerilor Ucrainei.

Şi, totuşi, singură în faţa unui inamic cu palmares impresionant, armata ucraineană s-a comportat eroic, mai ales în situaţii limită.

Au existat şi cazuri controversate dar, la război, nicio armată nu este lipsită de acestea.

Indiferent ce se va întâmpla mai departe, armata ucraineană şi-a demonstrat deja caracterul luptător.

A avut ​armata rusă o prestaţie proastă în acest război?

a.da, având în vedere aşteptările relativ hiperbolizate după operaţiile din Crimeea, Siria şi Kazahstan şi ”eşecul” recentei ofensivei pe direcţia Kiev;

b.nu, operaţiile desfăşurate au fost în logica normală a războiului dus de ruşi, multă pregătire de foc, distrugeri masive, pierderi proprii masive asumate;

c.da, cu rateuri mai ales în utilizarea unor categorii de armament considerate de elită: noile modele de tancuri, UAV-urile de producţie proprie, sistemele de război electronic, navele fanion din Flota Mării Negrei etc.;

d.nu,  datele din teren, atâtea câte sunt şi pot fi considerate relativ credibile, arată că armata rusă dislocată în teren încă este la o treime din cea ucraineană, desfăşoară acţiuni ofensive directe pe aproximativ ¼ din teritoriul Ucrainei şi controlează spaţiul aerian în celelalte ¾;

e.da, mai ales în zona de comandă şi planificare, unde s-a crezut, probabil, că Ucraina va intra rapid în colaps, neanticipându-se nici răspunsul foarte rapid al aliaţilor / partenerilor Kievului în furnizarea de echipamente militare suplimentare, în sprijinul informaţional;

f.nu, chiar dacă pe plan propagandistic, războiul a fost pierdut de ruşi încă înainte de a începe. Graba cu care Vestul a tăiat fluxul informaţional dinspre Rusia a avut şi reversul – prin măsurile retaliatorii luate de Moscova - lipsei de acces a populaţiei ruse la o altă realitate decât cea promovată de Kremlin. Altfel spus, fiecare public e captiv în propria bulă informaţională, unde adevărul, inclusiv despre cine câştigă şi cine pierde, poate fi modelat după nevoi. Şi, nu, prestaţia proastă la război nu înseamnă bătălii câştigate, teritorii ocupate, prizonieri etc. Deocamdată, Rusia e în Ucraina, nu invers.

Spaţiul imens, resursele umane uriaşe (chiar dacă nu ca pe vremuri....) creează condiţii pentru o abordare din partea Rusiei oarecum neglijentă a confruntărilor militare, mai ales în fazele lor iniţiale.

După care lucrurile se schimbă.

Conflictul din Ucraina se încadrează în acest model.

Dacă operaţiile către Kiev şi Harkov au fost pe principiul ”dacă ne iese, foarte bine, dacă nu, vom vedea”, fiind nevoie de redislocarea forţelor pentru a evita blocarea lor într-un război de uzură, recentele evoluţii din Donbas arată că armata rusă a revenit la ceea ce se pricepe cel mai bine: bombardamente masive cu toate mijloacele, tăierea liniilor de aprovizionare, asediul  metodic până la momentul în care intrarea infanteriei devine o formalitate.

 Foto: EPA-EFE/MIKHAIL PALINCHAK

vgv

Care vor fi efectele pe termen apropiat, mediu şi îndepărtat ale războiului?

Unele consecinţe ţin de cine va câştiga aceasta confruntare, altele sunt evidente indiferent cine se va declara învingător:

  • ”frăţia” ruso – ucraineană va fi de domeniul istoriei, ruperea legăturilor dintre Kievul naţionalist şi Moscova revanşistă fiind prima consecinţă tragică a acestui conflict;
  • dacă Rusia va reuşi ocuparea sudului Ucrainei, acesta, probabil, va fi integrat direct în Federaţia Rusă, poate cu organizarea unor referendumuri simbolice justificative. Moscova deja consideră comunitatea internaţională, în numele căreia se pronunţă mai ales NATO, UE şi SUA, ca având abordări unilaterale, de forţă, şi crede că nu are nicio obligaţie faţă de aceasta. ”Ursul nu cere permisiunea...”;
  • orientarea Rusiei spre Asia (China, în special) va deveni nu numai un fapt politic dar şi o realitate economică, cel puţin pe termen mediu;
  • vor fi, probabil, şi consecinţe economice şi financiare în relaţiile dintre SUA şi Europa, mai ales dacă reconversia economiei europene către surse alternative de energie nu se va produce în ritmul în care se preconizează;
  • NATO, probabil, va reuşi integrarea Finlandei şi Suediei, dacă acestea nu vor renunţa pe parcurs la cererea lor, dar vor fi ultimele victorii pe ”frontul extinderii”. À la Phirrus, trebuie precizat, pentru că, dacă acest lucru se va întâmpla, Ankara a obţinut deja preţul cerut pentru solicitările sale;
  • în proces, este posibil ca Republica Moldova să scape de o problemă şi România să dobândească alta, cât casa, dar să nu anticipăm.

Sigur că vor mai fi şi alte efecte, mai ales în relaţiile Vest – Est, Nord – Sud, ca să folosim doar punctele cardinale.

Conflictul din Ucraina are efect de turnesol, revelator pentru multe din problemele acumulate în relaţiile internaţionale.

Ar fi fost de preferat să se întâmple mai departe de graniţele noastre, dar asta e, vecinătăţile nu ţi le alegi.

Poţi alege, însă, soluţiile cu care se poate gestiona această situaţie de criză. Şi, uneori, paradoxal, de oportunitate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite