Minuni în ultima perioadă face doar Elon Musk, în multe domenii. Chiar dacă unele sunt controversate. Chiar dacă nu toate se finalizează. Twitter-ul ştie mai bine.

Cea din Ucraina s-a numit serviciul Starlink. Serviciu Internet prin satelit, prin proprii sateliţi, care să înlocuiască reţeaua locală devenită nefuncţională datorită distrugerilor din reţeaua de electricitate.

Geniul cel bun, dăruit Americii de Africa de Sud, nu e, totuşi, genul visător, toate acţiunile sale având un obiectiv lucrativ.

Dacă deciziile sale se află pe acelaşi portativ cu ale comunităţii internaţionale, cea pentru care soarele răsare la Kiev, cu atât mai bine.

Oricum, militarii ucraineni i-au fost recunoscători. Ministrul ucrainean de război, că ne-am lămurit că nu e vorba doar de ”operaţiune specială”, Oleksii Reznikov, i-a trimis personal o scrisoare de mulţumire pentru acest echipament care ”nu e letal, dar e foarte eficient”.

Şi a adăugat că mai poate să aducă echipamente pe care să le încerce în Ucraina.

La acel moment, ideea de poligon de testare era doar aşa, o ipoteză.

Cel mai rapid s-au mişcat cei din IT, desigur.

Space Exploration Technologies Corp. / SpaceX, compania lui Musk, a furnizat servicii de Internet unei ţări în criză, în nevoie şi care se oferea singură pentru a fi teren de testare.

O altă companie, Microsoft Corp., a furnizat expertiză pentru prevenirea atacurilor cibernetice.

Probabil, asta i-a enervat mai mult pe ruşi care, prin vocea lui Rogozin cel înlocuit, au ameninţat cu consecinţe. Când se va putea, acum Rusia având multe alte probleme.

Războiul schimbă lucrurile.

Dacă înainte de 24 februarie, reprezentanţii SpaceX aşteptau pe la uşile ucrainene pentru o aprobare, deja pe 26 februarie, ministrul ucrainean al digitalizării, Mihailo Fedorov, trimitea un tweet (ce altceva?) direct lui Elon Musk, solicitându-i sprijinul.

În câteva ore, sateliţii s-au adunat deasupra Ucrainei, iar serviciul a început să funcţioneze.

Inclusiv la Mariupol, în vremea celor două luni de asediu.

Fotografiile acelea premiate au trecut prin kiturile Starlink înainte de a ajunge la presa internaţională.

Desigur că şi dronele acţionează tot dacă există o legătură online între comandanţi, operatori şi viespea cărătoare de grenade.

Şi la artilerie algoritmul funcţionează pe principii asemănătoare.

Care pot fi puse în practică, dacă există un poligon corespunzător, cât o ţară.

Foto: Newsweek

Despre laboratoarele biologice se pot spune multe lucruri, dar destul de puţine sunt verificabile.

Iar războiul acuzaţiilor reciproce privind existenţa şi obiectivele lor are momente de escaladare şi pauze în care nu apare nicio informaţie.

Oricum, pentru acestea, Ucraina a devenit teren de testare mult mai devreme, prin 2005, conform site-ului ambasadei SUA la Kiev.

Argumentele sunt simple:

  • cine le apără susţine că scopul este de prevenţie, de combatere a terorismului biologic;
  • cine acuză, dimpotrivă, afirmă că au un scop ofensiv, de răspândire a agenţilor patogeni.

Cine le apără insistă că totul e public, ele sunt finanţate şi funcţionează legal, toate datele fiind publicate pe acelaşi site diplomatic.

Cine le contestă invocă teorii ale unei conspiraţii menite a înconjura Rusia cu o reţea de astfel de facilităţi, din care pot fi eliberate în direcţia Moscovei boli, molime, pandemii etc.

 Foto: Atlantic Council

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, vrea să fie şi ministrul ofensivei.

La cinci luni de la debutul agresiunii ruse, cu o cincime din teritoriul ucrainean aflată sub controlul invadatorului, ministrul rămâne optimist.

”Rusia poate fi învinsă. Ce ne trebuie sunt armele. Avem nevoie de ele rapid şi în cantităţi suficiente”.

Într-un interviu pentru Eurasia Center Council, demnitarul ucrainean, printre puţinii rămaşi în funcţie dintre colaboratorii mai vechi ai preşedintelui Zelensky, explică şi cum se poate face acest lucru: producătorii de arme occidentali să expedieze arme Ucrainei, care, după utilizarea lor împotriva  agresorului, vor transmite necesarul feedback despre funcţionarea acestora împotriva unui inamic bine înarmat.

”Daţi-ne uneltele, noi ne vom face treaba, voi veţi avea informaţii noi”.

Lista ministrului e lungă.

Pe lângă deja cunoscutele sisteme americane Himars sau obuzierele autopropulsate poloneze AHS Krab, ar fi bune şi mai multe sisteme AA, rachete anti-navă, avioane, tancuri, transportoare, cam tot ce e necesar pentru o contraofensivă reuşită.

Pentru că, poate, nu era destul de clară oferta, ministrul Reznikov a spus-o pe şleau, într-o discuţie cu John Herbst, fostul ambasador SUA în Ucraina în anii în care au început revoluţiile colorate prin estul Europei: ”Invităm producătorii de arme să-şi testeze produsele aici”.

Şi până la urmă, de ce nu ar face-o?

Foto: BBC

În definitiv, fără să fi fost invitaţi, ruşii testează, la rândul lor, tot ce se poate.

Pe teritoriul Ucrainei şi nu numai, pentru că mesajul poate fi citit şi de la distanţă.

Poate cel mai semnificativ test a fost cel din 20 aprilie, când o rachetă Sarmat, ”Fiul lui Satan” (înlocuitorul sistemului SS-18 "Satan”), desigur cu capacitate nucleară, desigur cu mai multe focoase, a făcut traseul de la lansare (Poligonul Pleseţk) la destinaţie (Poligonul Kura, Kamchatka), vreo 6000 de kilometri, cât ai zice, de exemplu, o oră.

Ministrul adjunct al apărării, Anna Maliar, spune chiar că Rusia testează şi arme interzise de legislaţia internaţională.

Doamna ministru spune şi că testarea de arme noi în luptă, pe timpul unui război în curs, este o violare a legilor războiului.

Declaraţia este mai veche, de prin luna mai, de aceea, poate, sunt diferenţe faţă de solicitarea mai recentă a şefului său direct.

Bine, există explicaţii.

De pildă, ruşii pot spune că armele lor sunt perfecte, nu mai trebuie îmbunătăţite. Deci nu e o testare, în condiţii de război, ci o utilizare a unui echipament care nu  avut ocazia să demonstreze până acum ce capabil este.

Cum ar fi, de pildă, cazul rachetei Kinjal / Kinzhal / Pumnalul, cea super / extra / hipersonică, care a avut un botez adevărat tot în Ucraina (a mai fost utilizată în Siria, dar Siria, precum ştiţi, nu se pune, acolo face fiecare ce vrea).

Eficace, în special, împotriva depozitelor subterane. De muniţie, de combustibili, de orice.

Începând cu luna martie, racheta a avut câte o testare, pardon, utilizare, în fiecare lună.

Mai este vorba, de exemplu, de un echipament mai vechi, care îşi trăieşte o nouă tinereţe în Ucraina, lansatorul de rachete incendiare şi termobarice TOS-1, botezat şi el poetic ”Soarele arzător” / ”Cолнцепёк” / ”Solntsepiok”.

Armele barice / bombele cu vid sunt interzise la utilizare împotriva civililor, există deja acuzaţii că acestea ar fi fost deja folosite împotriva militarilor ucraineni, dacă se va întâmpla să fie şi civili, asta e, puteau să se ascundă.

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak s-a consolat deja cu ideea că împotriva Ucrainei ruşii folosesc (dar şi testează, dar nu ştiţi de la mine!) tot ce e sub armamentul nuclear. Ocazii ca aceasta nu se întâlnesc prea des.

Foto: Sky News

Pentru producătorii de armament, războiul din Ucraina este aur curat.

Cam tot ce face bum şi miroase a praf de puşcă este folosit, dar, desigur, echipamentele de vârf, cele care fac diferenţa, sunt la şi mai mare căutare.

Sistemele HIMARS, dronele Bayraktar, aruncătoarele A.T. Javelin au deja cântece de apreciere sau sunt subiecte de graffiti pe clădirile din Kiev.

Dar există şi alte lecţii învăţate deja de către producătorii de echipamente militare. Un director executiv de la Raytheon, Greg Hayes, ne prezintă câteva:

  • războiul din Ucraina a arătat că armamentele convenţionale, chiar şi cele vechi de câteva decenii, sunt încă baza unui conflict convenţional;

  • muniţia nu e niciodată de ajuns. După câteva decenii de conflicte cu frâna trasă, s-a descoperit că prin depozitele statelor occidentale cam bate vântul şi reîntoarcerea la producţia de război nu e o operaţie gen trecerea la ora de iarnă;

  • Rusia a fost tratată de SUA ca o ameninţare, dar aşa, mai mult teoretică. Accentul a fost pe zona Asia-Pacific şi pe terorism. Surpriză, războiului îi place încă Europa;

  • peisajul geopolitic s-a schimbat în doar câteva luni. Războiul a redevenit terestru, după ce, ani în şir, componentele maritime şi aeriene au fost prioritizate;

  • firmele producătoare de armament trebuie să schimbe vitezele, dar, la nivel decizional, ambreiajul nu e cuplat. Încă.

***

Conform directorului Raytheon, anul acesta e unul de tranziţie. Lecţiile se predau şi se învaţă rând pe rând.

Poligonul Ucraina funcţionează la capacitate maximă.